• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Produsele pentru tratamentele Agrii se găsesc în fitofarmaciile din toată țara!

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Marius Emil Ion este reprezentant B2B Agrii România, iar misiunea sa este ca fitofarmaciile din toată țara să fie aprovizionate cu produsele companiei. Fitofarmacia Doctorița Plantelor din Bascov, județul Argeș, este una dintre locațiile în care produsele Agrii sunt la mare căutare. Sunt peste 800 de produse din portofoliul Agrii care combat o gamă largă de dăunători și de boli.

    Marius Emil Ion aduce la Doctorița Plantelor din Bascov toate cataloagele și pliantele de care au nevoie atât fermierii, cât și fitofarmaciștii. Acum, Agrii a făcut un pas înainte. “Am demarat o campanie națională prin care vom monta monitoare la fitofarmaciile partenere. Am început un proiect-pilot deja cu câțiva parteneri pe care îi avem în ograda Agrii. Am ales demararea acestui proiect pentru că vrem să prezentăm tuturor fitofarmaciștilor tot ce este nou în domeniu, prin produsele pe care le avem în portofoliu și prin produsele pe care furnizorii le dezvoltă în continuu, astfel utilizatorii vor fi la curent cu noutățile pe care aceștia le vor utiliza în perioada apropiată”, a completat Marius Emil Ion.

    Acest instrument a fost gândit pentru ca mesajele companiei Agrii România să fie transmise cât mai bine către cei care trec pragul fitofarmaciilor. Toate informațiile esențiale despre produse, despre problemele pe care le rezolvă, despre avantajele folosirii acestora vor fi văzute pe monitoarele din fitofarmacii.

    Mesajele care vor rula pe monitoare îi vor ajuta mai repede pe fermieri să aleagă soluțiile dorite. “Alegeți fitofarmaciile Agrii, precum și ale partenerilor noștri. Doar împreună facem ca recoltele să fie ca la carte!”, este mesajul transmis de Marius Emil Ion. Toate detaliile despre produsele din portofoliul Agrii România și datele de contact ale reprezentanților zonali pot fi găsite pe www.agrii.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Un specialist din piața cerealelor explică de ce grâul este scump pe bursă, dar ieftin în gospodăria fermierului Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp

    Ultimele știri

    Austeritate pentru Agricultură? Tanczos Barna: Zero lei pentru sprijinul urgent de care au nevoie fermierii! Noi focare de variolă ovină și caprină grăbesc vaccinarea într-un județ cu 270.000 de animale Moscova nu vede nicio perspectivă de reînnoire a acordului cu Ucraina privind cerealele Guvernul a aprobat schema pentru plata despăgubirilor de secetă Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe