• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermieri din toată țara, invitați la deschiderea primului târg de agricultură dedicat fermei de familie!

    agrointeligenta.ro

    Fermieri din toată țara au fost invitați la primul târg de agricultură dedicat fermei de familie! Forța Fermierilor Expo se desfășoară de joi până sâmbătă, în perioada 13-15 octombrie, pe Autostrada A1 – București-Pitești, la kilometrul 23, ieșirea de la Bolintin-Deal. Locația exactă unde se desfășoară târgul dedicat fermei de familie este în parcul industrial CTPark Bucharest West.

    Deschiderea oficială a târgului Forța Fermierilor Expo – FFExpo 2022 are loc mâine, joi, 13 octombrie, de la ora 10:00, fiind deja confirmată participarea ministrului Agriculturii, Petre Daea, la eveniment.

    Alături de cei mai importanți fermieri, la eveniment au fost invitați agricultori importanți din toate regiunile țării, iar în cadrul Congresului Fermierilor, aceștia vor lua cuvântul pentru a prezenta situația din fermele lor, precum și problemele cu care se confruntă.

    În cadrul târgului sunt prezente cele mai importante companii de agribusiness care furnizează produse și servicii dedicate fermei de familie: tractoare, utilaje agricole, îngrășăminte, fertilizatori, semințe cultura mare, semințe legume, pesticide, materiale legumicultură, consultanță pentru accesarea fondurilor europene, servicii de analiză sol și studii pedologice, digitalizare fermă, material săditor (bulbi, puieți). De asemenea, nu vor lipsi legumele românești și produsele tradiționale, dar și bucate delicioase preparate chiar la târg și care pot fi savurate în spațiul special amenajat.

    Vă așteptăm cu mic cu mare la primul târg de agricultură dedicat fermei de familie!

    Program Târgul Forța Fermierilor Expo 2022

    Program Târgul Forța Fermierilor Expo 2022 – joi, 13 octombrie

    9:00 – 10:00 Primirea invitaților
    10:00 – 11:00 Lansarea ediției speciale ”Viitorul Satului Românesc”
    11:00 – 14:00 Congresul Fermierilor 2022, ediția de toamnă
    14:40 Balul Fermierilor 2022 & Socializare

    Program Târgul Forța Fermierilor Expo 2022 – vineri, 14 octombrie

    10:00 – 14:00 Agrointeligența SUMMIT 2022 – Eveniment în care companiile de agribusiness vor prezenta fermierilor noutățile acestei toamne, precum și ofertele speciale și de interes pentru agricultori.

    Program Târgul Forța Fermierilor Expo 2022 – sâmbătă, 15 octombrie

    10:00 – 12:00 ZIUA ZOOTEHNIEI – Prezentări ale animalelor cu genetică premium prezente la expoziție – ovine, caprine, bovine.

    13:00 – Degustare produse din carne de vită din rasa Bălțată Românească tip Simmental (linia de carne).

    Te-ar mai putea interesa

    Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic”

    Ultimele știri

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Ciobanii anunță că vor protesta la ANSVSA pe 3 august și cer demisia șefului instituției Bursa cerealelor, la zi. Grâul românesc trece de 226 euro/t în Constanța. Avantajul fermierilor poate dura doar câteva săptămâni Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Subvenții pentru îngrășăminte, aprobate deja în patru state din UE. Fermierii polonezii – 115 euro/ha