• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Bursa de cereale. Care sunt acum noile prețuri pentru grâu și porumb

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Așa cum era de așteptat, grâul și porumbul s-au apreciat în prima zi a acestei săptămâni pe toate bursele de cereale. Factorul declanșator a fost reprezentat de anunțul de sâmbătă al Rusiei de retragere din acordul pentru ”coridorul cerealelor” pentru exporturile din Ucraina.

    Prețurile pentru grâu și porumb nu au explodat luni, 31 octombrie, cum se așteptau unii traderi. Un motiv ar fi și acela că fiind prima zi de tranzacționare după anunțul Federației Ruse, multe achiziții au fost puse în așteptare pentru analizarea evoluției prețurilor.

    La finalul zile de luni, 31 octombrie, situația pe bursele de cereale de la Paris s-a prezentat astfel:

    La primele ore ale dimineții de la noi (6:00), oră de tranzacționare încă în SUA, situația pe Bursa de cereale de la Chicago se prezenta astfel:

    Tendința este de creștere în continuare atât pentru grâu și porumb, cât și pentru alte mărfuri precum rapița sau floarea-soarelui.

    Circa 200 de nave erau în așteptare pentru a trece prin coridorul cerealelor cu producții recoltate în Ucraina, astfel că decizia a fost de a se suplimenta cu 10 echipele de inspecție. Decizia a fost luată de ONU și Turcia fără implicarea Ucrainei pentru ca Federația Rusă să nu poată acuza vreun partizanat, a anunțat de șeful Grupului de Monitorizare al Institutului de Studii Strategice de la Marea Neagră, redactorul șef al BlackSeaNews, Andriy Klymenko, în timpul unui briefing online la Ukrinform.

    „Creșterea numărului de grupuri de inspecție s-a făcut fără reprezentanți ai Federației Ruse și fără reprezentanți ai Ucrainei, aparent pentru a nu exista acuzații inutile din partea Rusiei”, a menționat expertul.

    Andriy Klymenko a reamintit, de asemenea, că recent navele așteptau pentru inspecție timp de 20-21 de zile. Anterior, delegația rusă a împiedicat creșterea numărului de grupuri de inspecție în toate modurile posibile. Abia pe 24 octombrie CSC a reușit să convingă Federația Rusă să mărească numărul de grupuri la 5.

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Alexander Degianski, Președinte CFRO: „Mai bine finanțăm lacuri pentru irigații decât să plătim an de an despăgubiri” Scandal din cauza a 500 de oi! Un cioban a fost reținut după ce l-ar fi agresat pe fratele unui fermier USAMV Cluj-Napoca, parteneră într-un nou proiect european dedicat pajiștilor Crescătorii de porci trag un semnal de alarmă: ”Securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri” Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte