• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Surpriză pe bursa de cereale! Prețul grâului a început să scadă

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fluctuații pe piața grâului. Cotaţiile futures la grâu sunt în scădere marţi, după ce anterior au atins cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni, în condiţiile în care exporturile de grâu ale Ucrainei au continuat, în pofida deciziei Rusiei de a se retrage din acordul ce asigură exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră.

    ”Chiar dacă Rusia s-a retras din acordul privind coridorul de export în Marea Neagră, există în continuare livrări de cereale din Ucraina”, susţin analiştii firmei de consultanţă Hightower, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

    Citiți și: Bursa de cereale. Care sunt acum noile prețuri pentru grâu și porumb

    În jurul orei 03:38 GMT, cel mai tranzacţionat contract la grâu la bursa Chicago Board of Trade (CBOT) era în scădere cu 0,6%, până la 8,77 dolari per bushel, după ce luni a urcat până la 8,93 dolari per bushel, cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămânii. De asemenea, cotaţia la porumb a scăzut şi ea marţi dimineaţa cu 0,1%, până la 6,90 dolari per bushel.

    Livrările de cereale din Ucraina au atins luni un nivel record, în cadrul unei iniţiative sprijinite de ONU şi destinată reducerii problemelor mondiale de aprovizionare cu alimente, în pofida faptului că Rusia a atras atenţia asupra riscurilor continuării acestei iniţiative după retragerea sa din acord. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat luni că ţara sa va continua să exporte cereale din porturile de la Marea Neagră.

    Cu toate acestea, analiştii sunt de părere că livrările de cereale din porturile ucrainene ar putea fi întrerupte din nou. Asiguratorul londonez Ascot a decis să suspende acoperirea oferită pentru noi livrări care utilizează coridorul de export din Marea Neagră, până când va avea o situaţie mai clară cu privire la situaţia de acolo, a declarat un director de la Ascot.

    Moscova şi-a anunţat sâmbătă decizia de a-şi suspenda participarea la acordul ce asigură exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră ca răspuns la atacul cu drone asupra flotei ruseşti din Crimeea, atac nerecunoscut de Kiev, care acuză Moscova că fabrică un pretext pentru a-şi justifica retragerea din acord.

    Acordul de la Istanbul prevede în special inspectarea navelor comerciale care trec prin Strâmtoarea Bosfor în cele două sensuri, fără şi cu încărcătură, de către cinci echipe compuse din doi inspectori ruşi, doi ucraineni, doi turci şi doi delegaţi ai ONU.

    Acordul, intrat în vigoare la 1 august, a permis exportarea din porturile ucrainene a peste 9 milioane de tone de cereale şi alte produse agricole, potrivit JCC, care a numărat în această săptămână, în largul Istanbulului, peste 170 de nave care aşteptau să fie inspectate.

    Te-ar mai putea interesa

    Prima țară UE care a adoptă o lege cu cote fixe de îngrășăminte pentru fiecare fermă Românii au la dispoziție un an să intre în legalitate cu construcțiile ridicate fără autorizație Piața de cereale, la zi. Grâul DAP Constanța pornește săptămâna la 230 euro/tonă, porumbul e mai scump Când începe semănatul de toamnă? Temperatura solului la înființarea culturilor de grâu, orz și rapiță Acte obligatorii pentru fermierii afectați de secetă. Ce documente trebuie depuse la Primărie

    Ultimele știri

    Fermierii moldoveni amenință cu proteste dacă TVA pe cereale și oleaginoase crește la 12% Prețul grâului DAP Constanța a scăzut în urma unei postări a președintelui american Donald Trump Două personalități marcante ale agrochimiei românești, comemorate la București de ASAS și USAMV Porumbul francez se îndreaptă spre cea mai slabă recoltă din ultimii 50 de ani Amendamentul care putea ieftini îngrășămintele a fost respins, dar s-a votat un fond de decarbonizare