• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Petra Ochișor, DAJ Giurgiu: Primim în continuare cererile pentru ajutorul de 500.000 de euro. Nu este o documentație stufoasă

    Roxana Dobre -

    Este forfotă mare zilele acestea la direcțiile agricole județene. Fermierii depun cererile pentru despăgubirile de secetă, iar sectorul agroalimentar depune tot în această perioadă cererea și documentația pentru ajutorul de stat de până la 500.000 de euro.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO a luat legătura cu una dintre direcțiile agricole pentru a afla care este situația campaniei de cereri pentru ajutorul acordat industriei alimentare, un sprijin de până la 500.000 de euro care se acordă în premieră în România. La DAJ Giurgiu ni s-a făcut legătura direct cu directorul executiv al instituției, Petra Ochișor, care a încurajat antreprenorii să solicite noua formă de sprijin.

    Ajutorul de stat se acordă producătorilor de făină, ulei, lactate și furaje, iar Ordonanță de urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat care va aduce în conturile fermierilor plăți de până la 500.000 euro a fost publicată în Monitorul Oficial de miercuri, 16 noiembrie și a intrat în vigoare. Ca și în cazul despăgubirilor de secetă, termenul de depunere a documentației complete este de 15 zile.

    ”Nu este un proces greu, se pot depune foarte ușor cererile și documentele pentru că nu au nevoie de o documentație stufoasă. Trebuie să țină cont beneficiarii că termenul este de 15 zile. Noi am trimis și la Primării solicitare să ne ajute și să afișeze sau să informeze pe toate căile eventualii beneficiari. Și de asemenea facem apel către beneficiari să vină și să depună sau să trimită documentele prin mijloace electronice”, a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO, directorul executiv al DAJ Giurgiu, Petra Ochișor.

    Atenție! Ajutorul se adresează beneficiarilor care nu se află în reorganizare, lichidare sau faliment, conform evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, la data depunerii solicitării pentru ajutor.

    Citiți și: OUG: 500.000 de euro – ajutor pentru procesarea grâului, porumbului și floarea-soarelui de la fermieri

    Subvenții de până la 500.000 euro: acte necesare

    Cererile pentru ajutorul de stat se depun la Direcția Agricolă  Județeană în termenul menționat în Ordonanța de urgență. Cererea de solicitare a ajutorului, însoțită de documentele obligatorii, poate fi transmisă la DAJ, respectiv a municipiului București și prin fax sau poștă sau în format electronic prin e-mail. Documentele depuse/transmise în copie de către beneficiar vor purta sintagma „conform cu originalul”, vor fi datate și însușite prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului.

    Pe lângă cererea de accesarea a banilor, beneficiarii trebuie să depună la DAJ și următoarele documente obligatorii:

    Subvenții de până la 500.000 euro: când se vor face plățile

    Resursele financiare totale necesare implementării schemei reprezintă 985.740.000 lei, echivalent în euro al sumei de 200.000,00 euro, care se distribuie astfel:
    a) 114 milioane de euro pentru beneficiarii cu cod CAEN 1061 — Fabricarea produselor de morărit, în vederea obținerii de făină de grâu;
    b) 10.000 de  euro pentru beneficiarii cu cod CAEN 1061 — Fabricarea produselor de morărit, în vederea obținerii de mălai;
    c) 42, 73 de milioane de euro pentru beneficiarii cu cod CAEN 1041 — Fabricarea uleiurilor și grăsimilor, în vederea obținerii uleiului comestibil de floarea-soarelui;
    d) 13,27 de milioane euro pentru beneficiarii cu cod CAEN 1051 — Fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor;
    e) 20.000 de euro pentru beneficiarii cu cod CAEN 1091 — Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă, în vederea obținerii de furaje combinate.

    Resursele financiare totale se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2023. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 30 iunie 2023 inclusiv.

    Subvenții de până la 500.000 euro: precizări pentru beneficiari

    Beneficiarii ajutorului de stat au avut nelămuriri legate de condiția privind interzicerea vânzării stocurilor-materii prime. Astfel, conform ordonanței de urgență, vânzarea stocurilor de materie primă constituite în condițiile prezentei ordonanțe de urgență de către beneficiarii care au încasat grantul financiar acordat conform schemei de ajutor de stat este interzisă.

    ”În OUG la punctul 14 se interzice vânzarea materiei și nu trebuie să se înțeleagă că se interzice vânzarea produsului finit. Nu! Deci beneficiarul a făcut stocurile necesare procesării de la fermierii români la grâu în perioada 15 august 2022—1 noiembrie 2022 inclusiv sau stocuri de porumb în perioada 1 septembrie 2022— 1 noiembrie 2022 inclusiv sau stocuri de floarea-soarelui în
    perioada 15 august 2022—1 noiembrie 2022 inclusiv sau stocuri de lapte crud materie primă în perioada 15 august 2022— 1 noiembrie 2022 inclusiv sau stocuri de materii prime pentru furaje combinate, respectiv grâu și/sau orz și/sau porumb și/sau soia și/sau rapiță, în perioada 15 august 2022—1 noiembrie 2022 inclusiv iar după aceste intervale produsele pot fin vândute, sub formă de produs finit. Adică făină, mălai, ulei, iaurt, etc. Pentru că la prima vedere se poate înțelege că nu poți vinde deloc. Dar, încă o dată, beneficiarul trebuie din stocul acela să proceseze și să vândă produsul finit. Dar stocul trebuie prin documente să se justifice că nu a fost vândut ca și materie primă, adică grâu, porumb, lapte crud, etc.”, a explicat directorul executiv al DAJ Giurgiu, Petra Ochișor.

    Subvenții de până la 500.000 euro: Comisia Europeană a aprobat sprijinul

    Comisia Europeană a anunțat vineri că a aprobat, schema de ajutoare în valoare de aproximativ 200 de milioane euro (985 milioane de lei) notificată de România pentru sprijinirea procesatorilor de produse agricole, în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

    Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022 în baza articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi modificat ulterior la 20 iulie 2022 şi la 28 octombrie 2022.

    Potrivit acestei scheme, ajutorul va lua forma unor granturi directe. Măsura va fi deschisă firmelor din sectorul de procesare a produselor agricole, în special operatorilor din industria morăritului, uleiurilor şi grăsimilor, produselor lactate şi prepararea nutreţurilor pentru animale. Schema urmăreşte să furnizeze lichiditate beneficiarilor eligibili, care sunt afectaţi de de situaţia geopolitică actuală şi creşterea costurilor la energie şi inputuri. Comisia a constatat că schema-cadru de ajutoare a României îndeplineşte condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză. În special, valoarea ajutorului nu va depăşi două milioane de euro per beneficiar, iar sprijinul se acordă până cel târziu la 31 decembrie 2023.

    Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză.

    Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.


    Te-ar mai putea interesa

    MADR lansează programul „Un tractor pe fermă” pentru fermierii până în 400 de hectare Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș Una dintre cele mai cunoscute fabrici de lapte din România este scoasă la vânzare!

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte