• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ioan Ladoși, APCPR: Românii vor avea carne de porc în galantare, ce-i drept, nu din România!

    Angelica Lefter -

    Românii vor avea carne de porc proaspătă în galantare, însă nu din România, deoarece țara noastră nu mai poate asigura la momentul de față decât 20% din carnea de porc proaspătă pentru consum, a menționat Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).

    Mai mult, producția de carne de porc din fermele românești este concurată serios de importurile din ce în ce mai mari pentru că românii nu au renunțat la consum, ci doar consumă carne de porc provenită din alte țări, a opinat Ioan Ladoși în cadrul emisiunii Agrostrategia, de miercuri – 7 decembrie, o coproducție Agrointeligența – AGROINTEL.RO și TVR.

    Ioan Ladoși a specificat că aceste date sunt cele oficiale, Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România nevând instrumentele necesare pentru asemenea măsurători.

    ”Răspunsul este ceva mai complicat. De ce spun asta? Pentru că în esență, noi ca Asociație pe de o parte, nu avem toți fermierii din România și ca atare nu putem face noi o statistică propriu-zisă și corectă. Pe de altă parte, noi atunci când discutăm despre asigurarea cărnii de porc pe plan autohton, vorbim cu preponderență despre carnea proaspătă. Din acest punct de vedere nu putem decât să luăm de bune informațiile și datele pe care le primim și noi de la oficiali care discută undeva despre faptul că din fermele comerciale autohtone, autorizate sanitar-veterinar probabil mai putem asigura cam 20% din carnea de porc proaspătă. Dar repet, sunt date oficiale, nu sunt date preluate de noi, pentru că nu avem aceste capacități de a colecta astfel de informații de piață”, a declarat Ioan Ladoși.

    Fermele de suine din România, decimate de pesta porcină africană(PPA)

    Președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) a specificat că motivul pentru care doar 20-25% din carnea de porc consumată de populație este produsă de fermele din România este reprezentat de virusul pestei porcine africane, iar pe larg ar fi vorba despre proasta gestionare a fenomenului de mai bine de 5 ani.

    ”Am ajuns în situația aceasta dintr-un motiv simplu, pe de o parte, dar în același timp dureros. Motivul este foarte foarte scurt: pestă porcină africană. De aici a pornit totul, suntem la 5 ani și jumătate de la primul focar apărut în România la o fermă comercială și care a condus în timp la un dezastru din perspectiva producției autohtone de porci și implicit de carne de porc. Simplu, acesta este răspunsul”, a mai spus reprezentantul fermierilor producători de carne de porc.

    Ioan Ladoși: În 2017 ne puteam compara cu orice alt stat UE la producția de carne de porc

    Virusul pestei porcine africane a afectat profund producția de carne de porc și multe ”destine”, a mai specificat Ioan Ladoși, făcând referire la fermieri care au investit masiv în producție în perioada anilor 2016-2017, când se asigura 65% din partea de consum autohton.

    ”Tot din datele oficiale, la momentul 2017 vorbeam undeva de 60-65% din consum putea să fie asigurat din producția autohtonă și evident, facem referire, așa cum spuneați, la carnea proaspătă care ajunge în galantare. Lucrurile au luat o turnură din păcate dramatică, dacă nu chiar tragică, din multe puncte de vedere, pentru că nu a fost afectată doar producția, nu au fost afectate doar multe ferme comerciale. Trebuie să ne gândim că au fost afectate multe destine, mulți oameni care au investit masiv pentru ca și în România să existe și să producă ferme de o manieră extrem de eficientă, astfel că la momentul respectiv puteam oricând să ne comparăm, din toate punctele de vedere, inclusiv tehnologic, inclusiv ca și nivel al producției și a eficienței producției, cu oricine din Uniunea Europeană”, a specificat președintele APCPR.

    Ioan Ladoși, APCPR: Am tras numeroase semnale de alarmă de la apariția PPA în țările vecine

    Mai mult decât atât, Ioan Ladoși, a specificat în cadrul emisiunii Agrostrategia de la TVR1 că încă de la apariția PPA în țările vecine a tras numeroase semnale de alarmă, diun păcate ignorate de autoritățile de la acea vreme.

    ”Dacă lucrurile n-ar fi mers în această direcție și nu am fi avut acea situație, pe care noi, de altfel, am semnalat-o și am tras nenumărate semnale de alarmă, am avut multiple întâlniri cu autoritățile atunci când, la începutul anului 2017 și în 2016 au început să apară cazuri în afara României, mai exact în nordul țării, respectiv dincolo de graniță, în Ucraina. Apoi alte cazuri apropiate de granițele noastre în Republica Moldova. Am încercat să stimulăm autoritățile în sensul că să le întrebăm, bun, suntem în situația aceasta, este o chestiune de timp dacă nu facem nimic până vom avea problema pestei porcine africane și în România și, din păcate, am avut dreptate. La momentul respectiv autoritățile ne-au spus că ele nu pot face nimic, doar dacă apare primul caz și pe teritoriul țării. O remarcă la care noi am rămas oarecum interziși, pentru că oricine, când apare la câțiva kilometri de granița țării începe să-și facă planuri, să facă scenarii ca să reușească, ca în momentul în care se întâmplă acest lucru, să fie luate măsurile care se impun”, a spus președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).

    România se luptă cu pesta porcină africană din 2017, timp în care alte țări au reușit să stingă focarele

    În opinia președintelui APCPR țările din Uniunea Europeană care s-au confruntat cu pesta porcină africană au luat măsuri drastice, dar în România nu s-a făcut ”nimic” bine. Din nefericire, în țara noastră nu s-a putut face mare lucru și din cauza numărului mare de gospodării răsfirate care cresc suine, a spus Ioan Ladoși.

    ”Se pune întrebarea, ca să fim proactivi, ce s-a făcut bine în această perioadă? Din păcate nu pot să vă răspund decât cu un singur cuvânt: nimic. Iar unde s-a greșit? Iarăși aș sumariza tot printr-un singur cuvânt: totul. Ați dat niște exemple de țări care într-adevăr, și ele au probleme cu pesta porcină africană, dar spre exemplu, Ungaria – ei raportează strict numai la mistreți, Polonia într-adevăr a avut un val, a avut și Bulgaria un val puternic, mai recent și în Germania, în Cehia și așa mai departe.(…), și cazul Belgiei este identic cu cel al Cehiei care a reușit după 3 ani de acțiune eficientă, dar în același timp am putea spune și drastică să fie considerată liberă de pestă porcină africană ceea ce nicio altă țară n-a mai reușit și nu știu când va mai reuși”, a mai spus reprezentantul producătorilor de carne de porc.

    Peste 90% din cazurile de PPA din UE sunt înregistrate în România

    România se identifică printr-o structură aparte, care face greu de gestionat situația. Majoritatea gospodăriilor din mediul rural dețin un număr de până la 5 suine, multe neînregistrate, răspândite pe întreg teritoriul țării, iar politicienii nu își asumă să spună micilor fermieri să nu mai crească porc și să renunțe la tradiție, a mai specificat președintele APCPR.

    ”Eu, ce aș vrea să subliniez aici, faptul că dacă ne uităm de-a lungul acestor ani la statisticile publice în privința numărului de focare de pestă porcină africană, trebuie să remarc un lucru simplu și pe care vreau să-l supun și judecății dumneavoastră, peste 90% din cazurile de pestă porcină africană din Europa, deci nu numai din Uniunea Europeană, ci și din celelalte țări din jurul nostru, s-au întâmplat în România. Ce ne poate spune asta? Ne poate spune un singur lucru, că autoritățile nu au făcut practic nimic să stopeze boala aceasta. De ce nu au făcut nimic? Din perspectiva noastră, și am spus-o de nenumărate ori în acești ultimi ani, totul pleacă de la faptul că noi avem o structură a crescătoriilor sau a creșterii porcului în România care este total atipică față de toate celelalte țări. Mă refer aici la felul în care este împărțită piața, și vorbim aici de numărul imens de gospodării ale populației. Ultimele informații pe care le avem și care se regăsesc și în auditurile făcute de Comisia Europeană, avem peste 430.000 de exploatații înregistrate. Ori asta înseamnă un număr imens de porci, dar împrăștiați în toată țara, de la 1 la 3,4,5 porci. Ori nicăieri în Uniunea Europeană și nici măcar în țări care nu sunt în UE nu mai există o asemenea structură. De unde venea, pe de o parte, și dificultatea de a ține sub control o asemenea boală fără măsuri drastice. Și pe de altă parte, celălalt aspect, pentru că aici vorbim și de elemente de, hai să spun, chestiuni sociale”, a comentat Ioan Ladoși, președintele APCPR.

    Numărul porcilor din gospodăriile românești, mai mare decât cel în ferme

    De asemenea, crede președintele APCPR, dacă autoritățile ar lua măsuri drastice de control și de interzicere a creșterii de suine în gospodării, statul ar fi nevoit să ofere sprijin financiar oamenilor care nu mai cresc porci pentru autoconsum.

    ”În România este mai ușor pentru autorități să spună: lasă să crească românul porc că așa este tradițional și așa merge mai departe, e făcută de sute de ani, pentru că toată lumea e conștientă că o mare parte din consumul de carne se întâmplă, de fapt, acolo, la nivelul gospodăriei populației, celebrul autoconsum. Dacă nu ar exista oamenii aceștia ar spune: hei, statule, vrem niște ajutoare, vrem să ne susțineți, vrem să ne creșteți pensiile, și așa mai departe…! Ori la momentul actual am ajuns în situația în care, practic, nivelul, dacă luăm la socoteală cifrele oficiale, practic numărul de porci crescuți în gospodăriile populației l-a depășit pe cel crescut în fermele comerciale din România”, a declarat la Agrostrategia Ioan Ladoși, președintele APCPR.

    PPA se răspândește foarte ușor, iar prezența sa este de 90% în gospodăriile populației

    Cea mai mare problemă identificată este că pesta porcină africană pe teritoriul României apare în 90% dintre cazuri, în gospodării, a mai adăugat Ioan Ladoși.

    ”Vreau să fiu bine înțeles. Nu considerăm ca fiind acest sector unul concurențial să vorbim din acest punct de vedere. Nu despre asta e vorba. Este vorba că marea majoritate, tot așa, peste 90% din cazurile de pestă porcină africană la porcul domestic apar în gospodăriile populației. Aici sunt date statistice, date publice, care pot fi consultate oricine. Vorbim despre număr de focare, vasta majoritate a focarelor apar în gospodăriile populației, de unde și îngrijorarea nu numai a ceea ce se întâmplă și a pericolului pe care îl reprezintă situația de fapt, ci și faptul că colegii noștri europeni și vorbesc cu colegi din asociații de afară, care să nu uităm, nota bene, au foarte mulți fermieri, foarte mulți fermieri din vest au personal român, muncitori veniți din România și sunt extraordinar de stresați de faptul că prin varii motive, din păcate aceasta este nenorocirea de boală, le este frică că se vor trezi și în fermele lor cu pestă porcină africană, fără să fie vorba despre ceva dorit sau ceva voit. Este un virus, un virus pe care poți să-l duci pe haine, poți să-l duci pe încălțăminte, poți să-l duci în toate felurile posibile, poți să-l duci în carnea pe care o duce fiecare român acum în perioada sărbătorilor, atunci când se întoarce înapoi la muncă în vestul Europei”, a exemplificat Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România.

    Ioan Ladoși, APCPR: În România avem legi, dar ele nu se respectă

    În viziunea sa, autoritățile din România ar fi putut face mai mult pentru stoparea răspândirii virusului PPA în țara noastră.

    ”Mă refer la niște chestiuni extrem de simple care dacă ar fi fost implementate, în mod cert avem convingerea că răspândirea bolii nu ar fi ajuns la o asemenea amplitudine. Practic tot teritoriul țării este infectat de acest virus. Sunt o serie de chestiuni extrem de simple. Eu nu spun că nu exista un cadru legal care să acopere aceste elemente. Eu vorbesc despre faptul că, din păcate, la noi, știm foarte bine, că noi avem legi cu nemiluita, problema este că legile nu se respectă. Două elemente extrem de simple care ar fi ajutat la stoparea sau la limitarea răspândirii acestui virus. Ar fi fost vorba despre identificarea tuturor porcilor din România. Așa cum există crotalii pentru toate bovinele din România, trebuia să avem o individualizare și o cunoaștere exactă a numărului de animale și unde se află acestea în România. Nu avem în acest moment o asemenea catagrafie, cum îi zic specialiștii” a declarat Ioan Ladoși.

    Acesta a continuat să explice că al doilea element prin care puteau fi luate măsuri este controlul comerțului și transportului de suine.

    ”Al doilea element, care se leagă de primul, este cel al controlului și comerțului și transportului de porci pe teritoriul României. Singurele transporturi care sunt strict monitorizate, inclusiv cu GPS, cu cunoașterea exactă a momentului plecării mijlocului de transport dintr-o fermă și ajungerea în altă fermă sau la abator, se regăsește în fermele comerciale. La nivelul gospodăriei populației, acest lucru nu este absolut deloc cunoscut și este o chestiune care putea fi dacă exista mai multă voință, inclusiv politică, acest lucru putea fi rezolvat. Deci nu e o chestiune de a interzice ceva, este pur și simplu o chestiune de bun simț și anume să nu poți să fii pedepsit aspru dacă muți și te apuci să faci vânzări așa cum s-a făcut la începutul acestei pandemii de pestă porcină africană. În momentul în în care la Brăila apărea o zonă cu pestă porcină africană prețurile se prăbușeau la porcul viu și aveam acești așa numiții samsari care își umpleau bubele cu porci de acolo și-i vindeau”, a mai adăugat Ladoși.

    Reprezentantul APCPR, Ioan Ladoși, consideră că aceste măsuri pot fi luate în orice moment pentru a stopa răspândirea virusului, însă a fost doar o chestiune de afaceri.

    ”A fost o chestiune de afaceri, să spunem așa, care n-a fost sub nicio formă ținută sub control, cu toate că există baza legală care spune foarte clar ce are de făcut fiecare crescător. La modul simplu, dacă vreau eu să-mi vând un porc de lângă București, să-l vând undeva lângă Craiova, foarte bine, legal am această posibilitate, dar cu o condiție, și anume să comunic medicului veterinar în circumscripția în care mă aflu, să-i spun, acesta este animalul, aceasta este crotalia, și pleacă de aici, din punctul A și va ajunge în punctul B, lângă Craiova”, a mai opinat invitatul din emisiunea Agrostrategia de la TVR1.

    Consumul de porc a crescut ușor, dar nu din producție autohtonă

    Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) a arătat că românii au continuat să consume carne de porc în toată această perioadă, de la apariția PPA în țară, iar trendul este ascendent, însă nu carne produsă în România, ci importată.

    ”Românii vor avea carne de porc în galantare, ce-i drept, nu din România, pentru că din ce am observat noi, statistic vorbind, consumul de carne de porc în România nu s-a diminuat, dimpotrivă a crescut puțin. Ori să nu uităm că Europa, ca întreg, are supraproducție de carne de porc”.
    Importurile de carne de porc au ajuns la un miliard de euro

    România a importat carne de porc în sume exorbitante și continuă să o facă, însă populația de suine a scăzut cu un milion de exemplare, iar asta afectează și alte sectoare, a atras atenția Ioan Ladoși.

    ”Banii respectivi pleacă din țară, absolut, aceasta este și pentru noi surprinzător pentru că dacă vă uitați la statistici, la ce importăm, la deficitul balanței de plăți și așa mai departe, pe locul unu la partea de produse alimentare este de departe carnea de porc. Și am dat, mi se pare anul trecut, dacă țin bine minte, este vorba despre un miliard de euro, numai pentru carnea de porc importată. Într-un asemenea deficit, când își scade populația de suine din țară, numai în ultimul an cu un milion de porci, asta înseamnă, mai departe, dacă mergem cu raționamentul, că un milion de porci nu mai mănâncă cereale românești, care sunt la rândul lor exportate și nu cred că este ok pentru o țară ca România să rămânem în continuare un exportator net de materie primă agricolă”, a concluzionat Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), invitat al emisiunii Agrostrategia, de la TVR1, o emisiune ce poate fi urmărită zilnic de luni până joi, de la ora 10:00.


    Te-ar mai putea interesa

    Mii de hectare de teren agricol – scoase la licitație în Ucraina. Arenda pornește de la 200 euro/ha Strategia unui fermier care lucrează 6.000 de hectare pentru a-și vinde cerealele Diana Șoșoacă cere controale UE și încetarea măsurilor privind combaterea pestei oilor: „Vă bateți joc de fermieri!”

    Ultimele știri

    Agrii și Picătura Perfectă: asigură-te că echipamentul tău de stropit este pregătit! Cristina Teleanca, băcița care a impresionat o țară întreagă! Vinde brânza pe TikTok și nu se desparte de fetița ei nicio clipă Bursa cerealelor. Prețul grâului crește de la o zi la alta – cotații DAP Constanța azi