• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 7 metode inedite de a cultiva legume în spații mici

    Angelica Lefter -

    Cultivarea legumelor într-un spațiu mic este o provocare. Există mai multe metode de a cultiva legume într-un spațiu mic, pe suprafețe mici, fie că este vorba despre o grădină, un balcon sau chiar un hol sau pervaz.

    Cultivarea legumelor

    Metode inedite de a cultiva legume

    Cultivarea legumelor poate reprezenta una dintre activitățile pe cât de distractive pe atât de utile. Când nu există suficient spațiu sau unele locuri ale grădinii par greu de utilizat, există întotdeauna soluții inovative. Este nevoie doar de puțină imaginație și de puțină tâmplărie.

    Uneori, tot ceea ce ni se pare nepotrivit pentru amenajarea grădinii poate fi, de fapt, o soluție. Sacii vechi, butoaie sau resturi de țevi, toate pot deveni paturi pentru legume. Un mod de grădinărit care se ridică la nivel de artă, îmbinând utilul cu plăcutul.

    Cultivarea legumelor în saci

    Cultivarea legumelor în saci

    Pentru cultivarea legumelor în saci, veți avea nevoie de saci din iută, polipropilenă sau dintr-un plastic rezistent. Umpleți sacii cu pământ fertil, apoifaceți câteva găuri de drenaj în partea de jos și puteți planta în aceste noi recipiente aproape orice cultură.

    Sacii pentru cultivarea legumelor oferă avantajul că sunt ușor de mutat în funcție de condițiile meteorologice. Cel mai bine este să îi puneți pe o bază din scînduri sau din cărămizi, ca să protejați plantele de atacul rozătoarelor și a altor dăunători.

    Pentru o mai mare stabilitate, structura se poate susține cu suporturi improvizate.

    Singurul dezavantaj al sacilor pentru cultivarea legumelor este că trebuie udați mai des, iar pentru ca apa să nu stagneze, ar trebui să aibă un drenaj foarte bun.

    Legume cultivate în butoaie

    Cultivarea legumelor în butoaie

    Cultivarea legumelor în butoaie este asemănătoare cu cea în saci, numai că acum veți folosi butoaie din lemn sau chiar din plastic.

    Volumul și forma butoiului vor determina ce recoltă poate fi cultivată în el. Dacă materialul permite, se pot face găuri laterale în butoi și se pot planta răsaduri de căpșuni sau semăna verdeață în ele.

    Legume cultivate în țevi

    Cultivarea legumelor în țevi de plastic

    Cultivarea legumelor în țevi de plastic vă ajută să realizați paturi verticale  care vă ajută la economisirea spațiului. Puteți fixa cultura de legume în țevi pe pereții casei sau pe gard. De precizat că cultivarea legumelor în țevi nu este doar o modalitate de a obține o recoltă, ci și un element de decor pentru grădină sau curte.

    Paturile de legume în țevi de plastic nu necesită multă întreținere, ceea ce înseamnă că necesită mai puțin efort, lucrările putându-se face stând în picioare.

    Nu toate legumele pot fi cultivate în țevi. Astfel de paturi sunt potrivite numai pentru plantele cu rădăcini mici. În timpul iernii, țevile îngheață, așa că nu va fi posibilă utilizarea lor pentru cultivarea culturilor perene.

    Este destul de simplu să construiești paturi din țevi. Se pot folosi țevi tăiate pur și simplu sau se pot face face găuri pentru a planta câte un răsad sau stolon.  În cel de-al doilea caz, este recomandat să fie plasată în interior o țeavă de diametru mic, cu găuri pentru irigarea prin picurare. Țevile sunt fixate pe grinzi verticale, iar structura în sine este suspendată într-un loc, la alegere.

    Într-un recipient de volum mic, pământul se usucă mai repede, așa că ar trebui să udați plantele mai des.

    Legume cultivate în buzunare

    Cultivarea legumelor în buzunare

    Pentru cultivarea legumelor în buzunare este un pic de muncă. Se recomandă coaserea unor buzunare din folie izolatoare, dar se poate folosi și alt material rezistent la apă. Izolația este durabilă, reține umezeala, iar suprafața sa reflectă razele soarelui. Este suficient să fie cusute două bucăți mari de folie izolatoare de-a lungul marginilor, să fie marcate buzunarele dreptunghiulare și să fie cusute liniile rezultate.

    Apoi, cu grijă, se fac tăieturi în partea de sus a fiecărui dreptunghi și se toarnă pământ în ele. Trebuie luată în considerare și montarea lor.

    Forma și dimensiunea buzunarelor vor depinde de ce anume vor crește în ele.

    Paturile cu buzunare arată impresionant. Astfel de ”structuri” pot masca pereții inestetici sau deschiderile de gard.

    Legume cultivate în structura coliba

    Cultivarea legumelor în colibe

    Cultivarea legumelor în colibe este o metodă este potrivită pentru plantele cățărătoare – cel mai adesea castraveții pot fi cultivați astfel.

    Se marchează patul pătrat, se fixează direct suportul în centru, se așează suporturile în unghi în colțuri și în mijlocul fiecărei laturi, fixându-le pe grinda centrală, apoi se împletește pe orizontal structura cu o frânghie sau șipci subțiri cu cuie.

    Se plantează legume în jurul perimetrului. Pe măsură ce cresc, se vor agăța de frânghii și suporturi. Pentru a ușura îngrijirea ”colibei”, se mulcesc imediat plantele.

    Legume cultivate în structuri piramidale

    Cultivarea legumelor în piramide

    Pentru a cultiva legume în piramide, trebuie lucrat mai întâi la paturile piramidale. Se face un cadru pătrat din lemn, se așează la locul potrivit, se umple cu pământ și se tamponează.

    Următorul pas este instalarea unui cadru mai mic deasupra. Procedura se repetă până se obține o ”piramidă”.

    În acest design, se pot crește mai multe culturi diferite simultan, însă fermierii trebuie să se asigure că plantele mai puternice nu le suprimă pe cele mai mici.

    Microverdețuri cultivate în coajă de ou

    Creșterea microverdețurilor în coji de ouă

    Pentru această activitate, se scoate cu grijă oul din coajă, care se spală cu apă și săpun și se usucă.

    Cu un ac, se fac maxim 2 găuri de drenaj în fundul cochiliei, apoi se umple pe jumătate cu pământ.

    Se pun semințele deasupra și se acoperă cu un strat subțire de pământ. Se aranjează mini-ghivecele într-un cofrag de ouă și se pun pe un pervaz cu multă lumină. După câteva zile, veți avea parte de microplante verzi proaspete.


    Te-ar mai putea interesa

    Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului