Directorul general al AFIR, George Chiriță, a anunțat primele plăți din PNS pentru fermieri
Roxana Dobre -Primele sume care vor intra în conturile fermierilor care accesează fonduri europene de anul viitor. Plățile din bani europeni sunt extrem de importante pentru agricultorii din sectorul vegetal și crescătorii de animale care așteaptă noi finanțări prin Planul Național Strategic (PNS).
George Chiriță, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat când se fac primele plăți pentru fermierii care vor accesa schemele care sunt derulate prin agenție.
”La începutul lunii decembrie, Comisia Europeană a aprobat Planul Național Strategic. 2023-2027 la care s-a muncit foarte mult și pe această cale țin să felicit Ministerul Agriculturii și în speță Autoritatea de Management. S-a muncit mult, s-a muncit cu spor. Lucrurile deja devin palpabile. Undeva la începutul lunii martie noi o să începem să plătim efectiv pentru măsurile de bunăstare și climă”, a anunțat șeful AFIR pentru emisiunea Agrostrategia, o coproducție TVR și Agrointeligența – AGROINTEL.RO, ediția din 29 decembrie.
Directorul general AFIR a precizat că un calendar complet al sesiunilor de proiecte pe fonduri europene va fi lansat la începutul anului viitor, după o atentă analiză.
500 de milioane de euro, în conturile fermierilor anul acesta
Fermierii care au avut dosare eligibile finanțate din fonduri europene au primit în conturi până la această dată, 500 de milioane de euro, potrivit directorului general al AFIR.
”Avem la sfârșit de an o situație clară. Plățile AFIR pentru anul financiar 2022 au fost la nivelul sumei de 500 de milioane de euro, de fapt, acesta a fost target-ul pe care AFIR și l-a asumat, l-a făcut și chiar l-a depășit într-un procent mic. Acești bani sunt în conturile fermierilor în acest moment. Situația de plată, ultima situație de plată pe trimestrul III este de 253 milioane euro deja au fost plătite de la Comisia Europeană către statul român”, a explicat George Chiriță.
Ce submăsuri mai sunt active la AFIR
Conform directorului general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ultimele sesiuni deschise pe anul 2022 au fost în valoare totală de 80 de milioane de euro, defalcate pe mai multe submăsuri care sunt active și pentru care se vor face plăți până la finalul anului 2023.
”Avem mai multe submăsuri, acum ar fi pe 4.1a – Investiții în pomicultură am avut alocate 48 de milioane de euro, pe 9.1 pentru grupurile de producători am avut 15,4 milioane de euro. Pe submăsura 17.1 prime de asigurare a culturilor, animalelor și plantelor am avut inițial 15,3 milioane solicitările au fost foarte mari, s-a majorat suma la 16,6 milioane de euro de fapt, până acum au fost solicitați peste 22 de milioane de euro și sperăm să acoperim toată suma din viitoarele economii pe care o să le facem de pe alte submăsuri. Aceste sesiuni sunt deschise și plățile o să se facă până la sfârșitul anului 2023 deci, deci după evaluare, o să intre plățile și o să-și urmeze cursul firesc a lucrurilor”, a mai punctat reprezentantul agenției de plăți din fonduri europene.
România a absorbit 74% din fondurile europene
George Chiriță a făcut și un bilanț al programului pentru finanțarea fermierilor care se încheie în 2022, subliniind că prin AFIR, România a reușit să acceseze 74% din banii europeni.
”Un an al bilanțului, atât timp în ceea ce privește, să zic, actualul, dar fostul Program național de dezvoltare rurală, 2013-2020 cu perioada de tranziție, 2021-2022 a fost o muncă asiduă atât din partea beneficiarilor noștri, solicitanților noștri, dar și din partea colegilor mei, au fost peste 111.000 de solicitări de finanțare din care efectiv au intrat în evaluare și au trecut pragul evaluării 87.000 de solicitări. Deci a fost o muncă asiduă. Pot să vă spun că toate aceste solicitări, au fost la o valoare totală de 12,4 miliarde de euro deci a fost o sumă importantă pe care noi ne-am asumat-o să o evaluăm din acestea, după evaluarea care s-a făcut, au intrat la plată 6,4 miliarde de euro. Aceștia sunt bani deja absorbiți, de fapt, dacă stăm să facem un calcul scurt, România, prin PNDR și chiar și perioada de tranziție a absorbit 73-74% din acești bani, dinamica o să fie, sigur, până la sfârșitul anului 2023 în creștere”, a conchis șeful AFIR.
Emisiunea AgroStrategia se difuzează de luni până joi, pe TVR 1, de la ora 10:00 și este o coproducție TVR și Agrointeligența – www.agrointel.ro.
Agrostrategia – TVR 1. Invitat: George Chiriță, Director General AFIR (29.12.2022)