• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fost general NATO: Războiul din Ucraina se va încheia în curând cu un armistițiu

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Un armistiţiu în războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei poate fi aşteptat în 2023 sau chiar la jumătatea acestui an, a declarat un fost general al armatei germane şi al NATO.

    ”Mă aştept să se întâmple la vară, când ambele părţi vor spune că războiul nu duce nicăieri”, a declarat luni, 2 ianuarie, Hans-Lothar Domröse pentru grupul media Funke. Cea mai probabilă perioadă pentru apariţia unui astfel de impas este între lunile februarie şi mai, a spus el.

    ”Acela va fi momentul pentru negocierea unui armistiţiu”, a spus Domrose, care a deţinut poziţii de rang înalt în cadrul forţelor internaţionale din Afganistan şi mai târziu în structurile de comandă ale NATO în Europa.

    El a subliniat însă că un armistiţiu nu înseamnă pace. ”Armistiţiu înseamnă că nu se mai trage. Negocierile vor dura probabil mult timp şi este nevoie de un mediator”, a afirmat fostul general, nominalizându-i printre posibilii candidaţi la conducerea negocierilor pe secretarul general al ONU Antonio Guterres, pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan sau pe premierul indian Narendra Modi.

    Conform DPA, ingurul lucru care mai rămâne de făcut este o soluţie negociată care este acceptabilă pentru ambele părţi, ”deşi lui (Vladimir) Putin i-ar plăcea să aibă toată Ucraina, iar lui (Volodimir) Zelenski i-ar plăcea să elibereze toată Ucraina din nou”.

    Ca o posibilă soluţie, Domrose a spus că preşedintele ucrainean ar putea renunţa la a cere reintegrarea imediată a unor teritorii ca Crimeea în Ucraina şi să fie de acord cu o perioadă de tranziţie pentru acest lucru.

    Expertul de securitate Andras Racz, din cadrul Consiliului German pentru Relaţii Externe, a fost de acord că ar putea exista negocieri între Ucraina şi Rusia în vară.

    ”Sunt destul de sigur că până la sfârşitul anului vom avea un soi de armistiţiu, în urma căruia sperăm să nu mai existe deloc lupte, sau măcar mai puţine lupte”, a declarat Racz pentru grupul media.

    El a spus că este improbabil ca Rusia să vrea să fie angajată într-un război intens înaintea sau în timpul alegerilor prezidenţiale care urmează să aibă loc în 2024. De aceea el se aşteaptă ca Rusia să vrea să reducă intensitatea războiului în cursul lui 2023. „Asta s-ar putea întâmpla şi din cauza faptului că problemele cu aprovizionarea ale armatei ruse probabil se vor intensifica în vară”, a adăugat Racz.

    Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, David McAllister, a subliniat că Kremlinul nu poate şi nu trebuie să impună o pace dictatorială în Ucraina.

    ”Dacă şi când condiţiile pentru negocierea unui armistiţiu sunt întrunite, ţine numai de guvernul ucrainean să decidă”, a declarat McAllister pentru grupul Funke.

    Te-ar mai putea interesa

    Prețul porumbului poate bubui după cea mai nouă estimare de producție a IGC Anunțul unui șef APIA despre plata avansului. Când se virează prima tranșă din subvenții Cel mai mare producător agricol din UE, îngenuncheat de secetă. Tanczos: Francezii ne-au cerut cereale pentru furajarea animalelor Vremea până la jumătatea lunii octombrie. ANM: Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni Șefa APIA a transmis un mesaj pentru fermierii care așteapta plata în avans a subvențiilor

    Ultimele știri

    Ciorile – ”dăunător” periculos și în județul Covasna. ”Scot și tuberculii de cartofi din pământ” Fermierul Titinel Ursu susține că plătește cea mai mare arendă din județul Vaslui: ”Ne asumăm pierderile” Tanczos Barna după decizia UDMR de a-l susține pentru Ministerul Agriculturii: ”Guvernul se va prezenta în fața Parlamentului” Subvenția APIA care intră în conturile fermierilor de săptămâna viitoare Fiecare picătură contează: tehnologia care poate reduce costurile cu fertilizarea