• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii, Petre Daea, la Sibiu: ”Nu pot să nu mă înclin în fața oierilor”

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministrul Agriculturii, Petre Daea și-a arătat considerația pentru oierii din județul Sibiu și din toată țara.

    Șeful de la Agricultură a spus, în cadrul vizitei sale efectuate ieri, marți – 17 ianuarie, în județul Sibiu, că oierii români au dat poporului ”o carte de vizită valoroasă” care trebuie păstrată cu sfințenie fără pată.

    Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vorbit la Sibiu despre accesarea de fondurilor de la Uniunea Europeană, în cadrul Conferinței Regionale ”Planul Național Strategic 2023-2027”.  Ajuns la explicațiile din cea de-a doua partea a Planului Național Strategic (PNS), ministrul Petre Daea a făcut o pauză pentru a-și arăta admirația pentru crescătorii de ovine din Mărginimea Sibiului, dar și din toată țara.

    ”Vreau să salut crescătorii de ovine din județul Sibiu și din România, pe care îi prețuiesc foarte mult. Pentru că sunt aici la Sibiu nu pot să nu mă înclin în fața oierilor din această zonă și cei care ne-au purtat prin interpretările folclorice ale noastre și în același timp prin ceea ce au dat și ne-au făcut. Ne-au dat ”o carte de vizită valoroasă” pe care să nu o pătăm în afara țării, să o păstrăm cu sfințenie și trebuie să conservăm și dezvoltăm aceste mijloace de sprijin pentru folosirea acestui plan”, a spus ministrul Agriculturii, citat de Ora de Sibiu.

    Totodată, ministrul de resort a subliniat că Planul Strategic Național (PNS) include și suportul crescătorilor de ovine.

    ”Este necesar să dăm sprijin crescătorilor de ovine pentru că nu te poți duce în vârful muntelui cu bastonul, cojocul și cu ursul lângă tine. Acolo trebuie să creăm stâne și avem acest proiect în care să îi oferim condiții crescătorului de animale. Avem posibilitatea să creăm aceste module cu panouri fotovoltaice în care să se simtă și el păzit, să trăiască în condiții omenești. Cel care se duce la munte este crescătorul de animale, pe care eu îl prețuiesc foarte mult”, a completat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

    Amintim că în cadrul vizitei sale la Sibiu, ministrul Agriculturii, Petre Daea, nu a ratat ocazia de a ajunge în Piața Cibin, cea mai cunoscută piață din municipiu, unde a discutat cu producătorii făcându-și cumpărăturile de la aceștia.

    Te-ar mai putea interesa

    Un specialist din piața cerealelor explică de ce grâul este scump pe bursă, dar ieftin în gospodăria fermierului Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect

    Ultimele știri

    Austeritate pentru Agricultură? Tanczos Barna: Zero lei pentru sprijinul urgent de care au nevoie fermierii! Noi focare de variolă ovină și caprină grăbesc vaccinarea într-un județ cu 270.000 de animale Moscova nu vede nicio perspectivă de reînnoire a acordului cu Ucraina privind cerealele Guvernul a aprobat schema pentru plata despăgubirilor de secetă Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe