• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Săptămâna Verde 2023. România, reprezentată la Berlin de produse tradiționale și certificate în UE

    Violina Gorcinschi -

    Săptămâna Verde 2023 –  Grune Woche 2023 are loc între 20 și 29 ianuarie 2023. Este cea de-a 87-a ediție a expoziției organizate anual la Berlin, Germania, iar România va fi reprezentată anul acesta cu numeroase produse tradiționale și nu numai.

    O delegație din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condusă de secretarul de stat Sorin Moise, va fi prezentă la Grune Woche 2023, iar produsele românești vor fi promovate la expoziția internațională.

    O serie de produse românești vor fi promovate la expoziția internațională „Săptămâna Verde 2023”, organizată la Berlin. Reprezentanții MADR vor oferi pentru degustare mostre din cele mai delicioase alimente românești din toată țara. De la gem, brânză și până la băuturi spirtoase, membri ai altor state se vor bucura să încerce diverse alimente produse în România.

    o femeie care serveste un client cu produse romanesti
    Produse românești din toată țara vor fi expuse la evenimentul de la Berlin (foto: playtech.ro)

    Produse românești promovate la Săptămâna Verde 2023

    România păstrează în continuare tradiția de a fi prezentă la evenimentul anual ce are drept scop promovarea tradițiilor gastronomice din diverse state.

    Secretarul de stat Sorin Moise, împreună cu alți reprezentanți ai țării noastre, vor fi prezenți la expoziție pentru a promova produse românești aduse din toate regiunile, cu un stand de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii.

    Printre alimentele aduse în lumina reflectoarelor se numără produse înregistrate pe scheme de calitate europene:
    – Magiun de prune Topoloveni – IGP;
    – Salam de Sibiu –IGP;
    – Telemea de Ibăneşti – DOP;
    – Novac afumat din Ţara Bârsei –IGP;
    – Scrumbie de Dunăre afumată – IGP;
    – Cârnaţi de Pleşcoi – IGP;
    – Telemea de Sibiu – IGP;
    – Caşcaval de Săveni – IGP;
    – Salată cu icre de știucă de Tulcea – IGP;
    – Salată tradițională cu icre de crap – STG.

    De asemenea, delegația din partea MADR vor expune și mostre din produse urmează să fie înregistrate la nivel european, cum ar fi plăcinta dobrogeană – IGP, Sardeluță marinată – IGP, Salinate de Turda (ceafă, cotlet, piept de porc, pulpă de porc) – IGP.

    La aceste produse li se alătură și peste 60 de preparate, din cele 700 ce figurează în Registrul Național al Produselor Tradiționale (sloi/tocană de oaie, brânză de burduf în coajă de brad de la Bran, păstrăv afumat în cobză de brad de la Suceava, cașcaval Brădet, prune afumate de Vrancea).

    Și băuturile spirtoase ce urmează etapele înregistrării europene vor fi expuse pentru degustare la stand, printre care se numără: Pălinca din județele Satu Mare și Maramureș, Țuica Zetea de Medieșu Auriu (județul Satu Mare) și Țuică și Rachiu Sordony din Horezu, Vâlcea.

    Cine va mai fi prezent la eveniment

    Membrii Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale vor lua parte la expoziție cu alimente tradiționale și materiale promoționale, din județele: Argeș, Bihor, Botoșani, Brașov, Cluj, Gorj, Hunedoara, Satu Mare, Tulcea, Vâlcea și Vaslui.

    Patronatele și federațiile din industria alimentară vor fi prezente cu produse ale companiilor cu potențial de export din județele Buzău, Constanța, Vâlcea, Suceava, Tulcea și vor expune în cadrul standului MADR produse de patiserie și panificație, carne, lactate, procesare legume-fructe.

    Nici vinurile nu vor fi ignorate în această ediție. Sortimente de vin alb, roze și roșu, mere de Voinești, diverse sortimente de miere și uleiuri presate la rece din județele Giurgiu și Alba, dar și produse ecologice precum gemuri, dulcețuri, sucuri și siropuri vor fi prezentate și degustate la standul instalat de MADR.

    În Conferința GFFA se vor aborda problemele globale privind agricultura

    În intervalul 18-21 ianuarie 2023, va avea loc și Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură (GFFA), o conferință de anvergură internațională ce are ca scop discutarea problemelor privind viitorul sectorului de agricultură și al industriei alimentare globale.

    Evenimentul este organizat de Ministerul Federal al Agriculturii și Alimentației din Republica Federală Germania și va fi ținut tot la Berlin. Tema din acest an va fi „Transformarea sistemelor alimentare: un răspuns mondial la crize multiple”.

    „GFFA 2023 își propune să promoveze dezbateri și să exploreze posibile modalități de colaborare globală și națională într-un spirit de parteneriat, astfel că peste 2000 de vizitatori din politică, afaceri, mediul academic și societatea civilă vor discuta despre cum se poate realiza o transformare de succes.

    Conferința miniștrilor agriculturii de la Berlin este punctul culminant politic al GFFA, în cadrul căruia aproximativ 70 de miniștri ai agriculturii din întreaga lume vor adopta un comunicat politic comun. Evenimentul se va bucura și de prezența unor reprezentanți la nivel înalt din peste zece organizații internaționale între care amintim FAO, OCDE, Organizația Mondială a Comerțului și Banca Mondială”, au transmis reprezentanții MADR.

    În expoziția „Săptămâna Verde 2023”, dar și în GFFA se vor dezbate problemele actuale ale agriculturii globale. Pe lângă aceste activități, produsele românești și ale altor țări vor fi promovate la expoziția internațională.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermieri blocați la plata avansului APIA: Din cauza schemei de Agromediu nu primim restul subvențiilor! Teren vândut de trei ori într-un an, cu acte false. Proprietarul de drept a deschis proces Cât costă un hectar de pământ în funcție de regiune. Piața terenurilor agricole, la zi

    Ultimele știri

     Dăunătorii sunt activi chiar și la temperaturi scăzute. Protejează-ți culturile cu Biatox! Avans APIA 2024. Sumele transferate până astăzi în conturile fermierilor Asociația AGRICOLA i-a premiat pe liceenii aspiranți-Chef