• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Guvern astăzi! S-au aprobat banii pentru plata subvențiilor ANT la hectar și animale!

    Roxana Dobre -

    Guvernul a aprobat plafoanele pentru plata Ajutoarelor Naționale Tranzitorii pentru vegetal și zootehnie. În cadrul ședinței Executivului de astăzi, marți – 31 ianuarie, a fost apribată hotărârea de Guvern cu banii necesari pentru subvențiile de stat pentru fermieri.

    Plafoanele pentru plata Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) au fost aprobate în ședința de Guvern de marți, 31 ianuarie. Sumele vor ajunge în conturile fermierilor după ce proiectul va fi publicat în Monitorul Oficial și APIA  – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, va calcula cuantumurile pentru campania în curs.

    Cuantumuri ANT aprobate pentru plata la hectar

    Ministerul Agriculturii a publicat pe 12 ianuarie pe site-ul propriu proiectul de Hotărâre de Guvern cu plafoanele alocate pentru plata Ajutoarelor Naționale Tranzitorii aferente campaniei APIA 2022, dar care se achită în acest an, din bugetul de stat pe 2023. Pentru sectorul vegetal, sprijinul total alocat este de circa 88,5 milioane de euro.

    Bugetul total alocat se distribuie astfel:

    a) 422.157.124 lei, echivalentul sumei de 85.301.500 euro, pentru culturile amplasate pe teren arabil;
    b) 27.220 de lei, echivalentul sumei de 5.500 de euro, pentru in pentru fibră şi cânepă pentru fibră;
    c) 8.196.534 de lei, echivalentul sumei de 1.656.200 de euro, pentru tutun;
    d) 415.716 de lei, echivalentul sumei de 84.000 de euro, pentru hamei;
    e) 7.500.210 de lei echivalentul sumei de 1.515.500 de euro, pentru sfeclă de zahăr.

    Pentru sectorul vegetal fermierii așteaptă ajutoarele naţionale tranzitorii pentru culturile amplasate pe teren arabil – ANT 1, precum şi pentru culturile de: in pentru fibră – ANT 2, cânepă pentru fibră – ANT 3, tutun – ANT 4, hamei – ANT 5 şi sfeclă de zahăr – ANT 6.

    Culturile amplasate pe teren arabil sunt:

    – cereale pentru boabe, de exemplu, dar fără a se limita la acestea: grâu, secară, orz, orzoaică, porumb boabe, sorg, orez;
    – leguminoase pentru boabe, de exemplu, dar fără a se limita la acestea: mazăre, fasole;
    – rădăcinoase, de exemplu, dar fără a se limita la acestea: cartofi, sfeclă de zahăr, rădăcinoase furajere;
    – plante industriale, din care: plante textile: in pentru fibră, cânepă pentru fibră;
    – plante uleioase: floarea-soarelui, rapiţă, soia boabe, in pentru ulei;
    – alte plante industriale, de exemplu: tutun, plante medicinale şi aromatice;
    – legume, de exemplu, dar fără a se limita la acestea: tomate, ceapă, usturoi, varză albă, ardei, pepeni verzi şi galbeni;
    – furaje verzi în teren arabil, de exemplu, dar fără a se limita la acestea: furaje verzi anuale, furaje verzi perene, de exemplu lucernă, trifoi;
    – căpşuni;
    – loturi semincere;
    – culturi amplasate pe teren arabil în sere şi solarii, alte culturi pe teren arabil.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a făcut un calcul minim pentru subvenția pe hectar achitată din bugetul național iar cuantumul rezultat pentru campania 2022 este de 11,94 euro/ha, raportat la suprafața pe care fermierii au solicitat-o la plată de 7.140.018,24 hectare. Suma este similară celei din campania 2021 când fermierii au primit 11,94 euro/ha.

    Cuantumuri estimate pentru restul ANT, la plată în 2023:

    ANT 2-3 – in /cânepă pentru fibră: 7,84 euro/ha;
    ANT 4 – tutun. Plafon alocat: 5.250 euro/ha;
    ANT 5 – hamei. Plafon alocat: 311,76 euro/ha;
    ANT 6 – sfeclă de zahăr: 180 euro/ha.

    Pe larg despre acest subiect, aici: Agrointeligența a calculat subvenția estimată la ANT culturi agricole: aproape 12 euro/ha

    Cuantumuri ANT aprobate pentru zootehnie

    Pentru sectorul zootehnic, crescătorii așteaptă sumele pentru ANTZ 7 tona de lapte, ANTZ 8 bovine carne și  ANTZ 9 ovine/caprine. Pentru zootehnie, bugetul total alocat Ajutoarelor Naționale Tranzitorii este, în acest an, de 670.270.290 de lei, adică 135.435.500 de euro.

    Banii se împart pentru cele trei scheme de ANT – vaci, oi și lapte, astfel:

    a) 91.675.276 lei, echivalentul sumei de 18.524.000 de euro, pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte;
    b) 385.264.803 lei, echivalentul sumei de 77.847.000 de euro, pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul carne;
    c) 193.330.211 lei, echivalentul sumei de 39.064.500 de euro, pentru schema decuplată de producție, speciile ovine/caprine.

    În cazul subvenției pentru vaci și tona de lapte, subvenția minimă estimată este de 65 euro/cap și 16 euro/tona de lapte. Agrointeligența-AGROINTEL.RO a făcut un calcul conform plafoanelor alocate și numărului de animale eligibile anul trecut.

    Astfel, cuantumurile estimate sunt:

    Pentru subvenția la oi Agrointeligența-AGROINTEL.RO a făcut un calcul minim pentru subvenția pe cap de animal, prin raportarea plafonului alocat pentru 2022 și numărul de capete eligibile din 2021, conform datelor raportate de APIA. Rezultă un cuantum estimat la ANTZ 9 ovine și caprine de 4,75 euro/cap de animal.

    Citiți și: Document MADR: Cuantumurile la plata ANT pentru bovine, ovine/caprine și lapte

    Procedură de plată ANT la APIA

    Proiectul aprobat de Guvern trebuie publicat în Monitorul Oficial pentru a face posibilă începerea plăților.

    După acest pas APIA poate calcula cuantumurile FINALE pe hectar și pe cap de animal iar autorizarea subvențiilor va începe. Plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii se fac în lei, la cursul de schimb de 4,9490 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2022 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 379/6 din 3 octombrie 2022.


    Te-ar mai putea interesa

    Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri

    Ultimele știri

    Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till Vremea de Florii. Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu Ministrul Agriculturii din Ucraina: arestat, eliberat pe cauțiune, încă își exercită atribuțiile de ministru