APIA a virat subvenția la motorină…pe jumătate. Fermier: „Suntem la capătul puterilor”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Plata subvenției APIA pentru motorina trimestrului II din acest an a fost efectuată, însă fermierii au avut o surpriză deloc plăcută când au verificat conturile. Deși fusese anunțat că sumele alocate de Guvern nu vor putea acoperi la acest moment întreg cuantumul cuvenit, agricultorii nu se așteptau să încaseze doar puțin peste jumătate din bani.
În plin sezon de toamnă când cheltuielile pentru ferme ating un nivel major cu însămânțările la cereale și tratamentele la rapiță, iar prețul motorinei a trecut de 11 lei/litrul, fermierii se plâng că au ajuns la capătul puterilor.
Fermierul Claudiu Stegeran din județul Maramureș a sesizat astăzi, marți – 6 octombrie, pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că sumele pentru motorina utilizată în trimestrul II din 2026, perioada mai-iunie, au intrat în cazul fermei sale în cuantum de 4.298 de lei, aferenți unei cantități de 3.200,5 litri. Adică puțin peste jumătate cât trebuia să primească. Conform surselor Agrointeligența-AGROINTEL.RO, APIA a autorizat un procent de 56,6 % din suma care trebuie plătită fermierilor pentru trimestrul II.

Fermier: E greu. Suntem la capătul puterilor
Fermierul Claudiu Stegeran a atras atenția că sumele care au intrat în conturi pentru acciza la motorină, după ce că au venit târziu, sunt autorizate la circa jumătate. Acesta spune că întârzierea și nivelul sumelor primite vin într-un moment în care cheltuielile din fermă sunt foarte mari.
„Pentru motorina utilizată în trimestrul II 2026, în perioada mai-iunie, am avut 3.200,5 litri și s-au decontat 4.298 de lei. Trimestrul I s-a decontat integral în iulie. Eu am depus trimestrul I la decont în luna aprilie. E greu, suntem la capătul puterilor. Am intrat în zona Baia Mare la recoltat ieri de abia și facem 6 tone la porumb, grâu am semănat în uscat, rapița a răsărit parțial. Este o secetă cruntă la noi în zonă”, a explicat fermierul pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.
Disperarea agricultorilor este și mai mare cu cât în prezent nu știu când vin și restul banilor, având în vedere că pe lângă restanța de la trimestrul II, vine și cea integrală din trimestrul III iar, din cauza situației politice, nu se întrevede când ar putea fi aprobată rectificarea bugetară. ”Problema este că restul banilor se plătesc ca și în anii trecuți doar după aprobarea bugetului pe anul 2027 și ținând cont de stabilitatea politică a zilelor noastre cu ghilimelele de rigoare, mari speranțe nu avem să-i primim prea curând”, a semnalat fermierul.
Claudiu Stegeran administrează o exploatație de aproximativ 140 de hectare și are un efectiv de 150 de animale. „Am 140 de hectare administrate și 150 de animale, 50 de vaci de lapte, restul viței la îngrășat”, a precizat acesta.
Citiți și: Adio rambursări pentru motorina fermierilor? Acciza redusă ar urma să fie aplicată direct la pompă
Cât a plătit APIA pentru rambursarea accizei
APIA a anunțat pe 30 septembrie că a demarat efectuarea plății ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 01 aprilie – 30 iunie 2026 (trimestrul II 2026), în conformitate cu HG nr.1174/2014 și OMADR nr. 277/2026, cu modificările și completările ulterioare.
Conform unui comunicat al agenției, ajutorul de stat acordat sub formă de rambursare se acordă unui număr de 15.386 beneficiari și este în cuantum de 2,697 lei/litru pentru motorina achiziționată în perioada 01.01-06.04.2026, respectiv 2,397 lei/litru pentru motorina achiziționată în perioada 07.04-30.06.2026.
Agrointeligența-AGROINTEL.RO a aflat însă că sumele transferate în conturi au fost de doar 56,6% adică 1,526 lei/litru față de 2,397 lei/litru cât se așteptau fermierii. Asta în condițiile în care astăzi, marți – 6 octombrie conform PretCarburant.ro, prețul mediu al motorinei standard este de 10,95 lei/litru. Datele provin de la 1370 de benzinării Petrom, OMV, Rompetrol, MOL, Lukoil, Socar și Gazprom și sunt actualizate de mai multe ori pe zi.









