• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ESB sau boala vacii nebune: semne, măsuri în fermă, despăgubiri

    Violina Gorcinschi -

    Boala vacii nebune este denumirea populară pentru ESB – encefalopatie spongiformă bovină. Boala este extrem de periculoasă pentru vaci și se transmite și la om. Pentru orice crescător de bovine este important să știe care sunt semnele de boala vacii nebune, dar și ce măsuri trebuie luate imediat ce apare o suspiciune de îmbolnăvire în fermă.

    Boala vacii nebune este eradicată în România și la nivelul statelor UE. Totuși, sporadic, apar focare de ESB (encefalopatie spongiformă bovină) așa cum a fost recent cel dintr-o fermă din Olanda. Riscul apariției acestei boli la vacile din România nu este, astfel, zero.

    Având în vedere cât de periculoasă este boala vacii nebune, care se transmite și la om, autoritățile române au creat un ghid pentru fermieri în ceea ce privește simptomele, factorii de risc și măsurile obligatorii ce trebuie luate în caz că există o suspiciune cu privire la existența infecției.

    ESB – boala vacii nebune: caracteristici

    Boala vacii nebune sau encefalopatia spongiformă bovină este cauzată de un agent extrem de agresiv care atacă creierul, ochii și măduva spinării.

    Encefalopatia spongiforma bovină, identificată la bovinele adulte, este afecțiunea creierului care devine spongios ca un burete, iar sistemul nervos central se descompune, boala fiind mortală. Cauza sunt agenții neconvenționali transmisibili, numiți prioni.

    De la ce apare boala vacii nebune – transmitere

    Există mai multe căi de transmitere a bolii vaci nebune. Putem vorbi despre surse prin care vaca poate lua contact cu agentul patogen:

    –  suplimentele furajere contaminate;

    – mineralele proteice de origine animală – făina de carne, oase, sânge, organe rezultate în urma prelucrarii cadavrelor, produselor și subproduselor de bovine / ovine contaminate;

    – pășunea, dacă pe aceeași suprafață se află și efective de ovine sau caprine în care s-au semnalat cazuri de scrapie (formă de encefalopatie spongiformăa transmisibilă- EST- specifică ovinelor și caprinelor ).

    Cum arată o vacă bolnavă de ESB encefalopatie spongiformă bovină

    Cum arată un animal cu boala vacii nebune: semne, simptome

    Boala vacii nebune este dificil de depistat, însă crescătorii care își cunosc animalele identifică schimbările de comportament și sunt atenție la primele semne, simptome ale encefalopatiei spongiforme bovine.

    Poate fi suspectat cu ESB orice animal viu, sacrificat sau mort care prezintă sau a prezentat tulburări neurologice sau de comportament sau o deteriorare progresivă a stării generale asociată cu o degradare a sistemului nervos central și pentru care
    informațiile adunate pe baza examinării clinice, a răspunsului la tratament, a examinării post-mortem sau a analizelor de laborator ante-mortem sau post-mortem nu permit stabilirea unui diagnostic alternativ.

    Majoritatea vacilor cu ESB prezintă o dezvoltare graduală a semnelor pe o perioadă de câteva săptămâni, sau chiar luni, cu toate că unele animale pot prezenta o deteriorare rapidă a stării generale.

    Majoritatea cazurilor de ESB prezintă cel puțin unul din următoarele semne:
    – hipersensibilitate la atingere sau sunete;
    – teamă / nervozitate;
    – slăbiciunea membrelor;

    Aceste semne pot fi specifice, totuși, și altor boli.

    ESB poate apărea la orice animal, de obicei peste 24 de luni, care prezintă tulburări de comportament sau semne ale unei boli nervoase, când alte cauze nu pot fi identificate. Semnele ușoare pot trece neobservate, dar stresul poate influența starea animalelor, în special înainte de fătare, dupa fătare sau în timpul transportului.

    o vaca infectata cu ESB
    Vacile infectate prezintă nervozitate și agresivitate (foto: researchgate.net)

    Boala vacii nebune – simptome

    Semnele clinice posibile ale ESB sunt:
    – modificarea comportamentului;
    – teamă sau nervozitate;
    – reacții repetate, exagerate la atingere sau sunete;
    – slăbiciune a membrelor , în special a membrelor posterioare;
    – animalul refuză trecerea unor șanțuri, printre garduri, ieșirea/intrarea pe ușă sau mulsul;
    – ocazional, agresivitate față de alte vaci sau oameni;
    – lovește necontrolat cu picioarele când este mulsă;
    – capul este ținut în jos, sfios;
    – dificultăți în ridicare care evoluează către decubit;
    – tremurături;
    – scăderea greutății corporale și a producției de lapte;
    – lingere excesivă a nasului și salivație abundentă.

    mai multe vaci tinute in interior
    În caz de suspiciune, anunțați imediat medicul veterinar (foto: news.wisc.edu)

    Boala vacii nebune: măsuri obligatorii

    Dacă nu cunoașteți cauza modificării stării de sănătate a bovinei și aveți îndoieli, trebuie anunțat imediat medicul veterinar de liberă practică împuternicit, care își desfașoară activitatea în zonă, pentru continuarea investigațiilor. Medicul veterinar vă va vizita imediat pentru a confirma sau a elimina suspiciunea.

    Este important să anuntați medicul veterinar despre animalele suspecte de ESB pentru:
    – consolidarea cunoștințelor despre boală;
    – întărirea măsurilor de control și eradicare a bolii;
    – protejarea sănătății și bunăstării animalelor, inclusiv a oamenilor;
    – prevenirea dificultăților financiare ale crescătorilor datorate pierderii animalelor.

    Pentru a afla dacă animalul din fermă are ESB, trebuie efectuate teste pe probe de creier și alte tesuturi recoltate de la animal, după tăierea sau uciderea sa.

    ESB este o boală care se declară obligatoriu, orice suspiciune fiind imediat anunțată. Oamenii se pot infecta cu prionii mortali ai ESB când consumă produse ce conțin material de risc provenite de la bovine.

    Materialul de risc este reprezentat de:

    Aceste părți ale corpului trebuie distruse prin incinerare.

    Program de supraveghere ESB

    În conformitate cu prevederile Regulamentului 999/2001, România este obligată să testeze prin examene de laborator toate bovinele sacrificate pentru consum uman, luând probe de creier de la acestea. Aceste probe trebuie colectate din abatoare. Același regulament prevede că România este obligată să testeze prin examene de laborator toate bovinele moarte sau suspecte în vârstă de peste 18 luni pe probe de creier recoltate de la acestea. Aceste probe trebuie colectate direct din fermă sau din gospodăria populației.

    Reglementări pentru protejarea sănătății animalelor și oamenilor 

    Fermierii care au animale cu boala vacii nebune sunt despăgubiți

    Despăgubiri pentru animalele cu encefalopatie spongiformă bovină

    Proprietarii primesc despăgubiri pentru pierderea animalelor sacrificate sau a produselor de origine animală distruse în cazul în care prezența unei forme de ESB/EST este suspectată sau confirmată oficial.

    Aplicarea măsurilor de control și de eradicare a bolii presupune acordarea de despăgubiri proprietarilor pentru animale sacrificate, ucise sau altfel afectate, în afara asigurărilor și plăților recuperate prin valorificarea produselor și subproduselor de la animale sacrificate, moarte sau ucise.

    Medicul veterinar de liberă practică împuternicit, care își desfășoară activitatea în zonă va oferi îndrumări asupra procedurii ce trebuie urmată în conformitate cu prevederile legale in vigoare.

    Sancțiuni pentru fermierii care nu anunță că au animale cu encefalopatie spongiformă bovină

    Pentru omiterea notificării despre prezența unui animal suspect de scrapie pedepsele sunt foarte severe. În cazul neanunțării unui animal suspect de scrapie, Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește ca pedepse amenzi mari sau chiar închisoare. În plus, nu veți mai beneficia de despăgubirile acordate în acest caz.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd