Tot ce trebuie să știi înainte de a înființa o livadă de nuc: De la tipul plantației, la condițiile de sol și ce soiuri de nuc aduc cel mai mare profit
agrointeligenta.ro -Una dintre deciziile importante pe care o are de luat o persoană care doreşte să îşi înfiinţeze o livadă de nuc este aceea referitoare la ce fel de material săditor să utilizeze pentru înfiinţarea livezii sale. Potrivit ing. Iosif Kiss, membru al Societății Române a Horticultorilor, o asemenea hotărâre se ia la modul individual, ţinându-se cont de următoarele aspecte:
1.Condițiile pedoclimatice locale
Degeaba vrem să cultivăm un anumit soi de nuc dacă ne confruntăm cu condiții locale improprii pentru dezvoltarea corespunzătoare a acestuia în arealul ales pentru plantare.
Un profan în domeniu nu ştie că în nutriţia plantelor sunt implicate un număr de 16 elemente chimice esenţiale, iar un deficit la oricare dintre aceste elemente induce un stress în evoluţia plantelor. Uneori aceste deficite pot determina stagnări în vegetaţie şi, în cazurile extreme, se poate ajunge până la pierdea respectivei plante. La fel, şi la polul opus, depăşirea unui anumit prag în asigurarea de ingrăşăminte poate determina uscarea plantelor. Fenomenul este determinat de schimbarea sensului de trecere a apei şi a mineralelor necesare pentru plantă , din plantă spre exterior. Astfel deşi exista îngrăşăminte în exces acestea nu pot fi asimilate de către plante pentru că este inversat sensul de permeabilitate pentru apă şi minerale prin membranele rădăcinilor. ”Dacă vreţi să vizualizaţi procesul în cauză, uitaţi-vă la o picătură de cerneală care ajunge într-un pahar cu apă. Ce vedeţi? Se dizolvă picătura de cerneală în apă sau apa pătrunde în respectiva picătură de cerneală? Cu siguranţă este a doua variantă. La nivel macro, acelaşi fenomen de translatie a apei dintr-o zona cu concentratie scăzută în elemente minerale către o zonă cu concentraţie mai ridicată este valabil şi în cazul fertilizărilor din lumea vegetală. Dacă înţelegem acest fenomen, conştientizăm faptul că, fără să ştim exact nivelul de asigurare cu elemente nutritive din sol, în fertilizarea unei culturi – indiferent din care specie este aceasta – poate fi făcută foarte uşor o risipă de fonduri sau în cazurile cele mai grave se poate pierde toată investiţia prin uscarea plantelor în totalitatea lor”, explică ing. Kiss. În cazul în care totuşi plantele nu se usucă, excesul de îngrăşăminte aplicat reprezintă o pierdere inutilă. Acestea sunt argumentele pentru care specialistul recomandă călduros să fie făcute analizele agrochimice cu simţ de răspundere. Fără rezultatul acestor analize nimeni nu vă poate face o recomandare în cunoştinţă de cauză referitoare la cantităţile de îngrăşămint
2.Tipul plantaţiei
În funcție de tipul plantației – pentru lemn, pentru fructe sau și pentru lemn și pentru fructe, se vor alege și soiurile cu cele mai bune randamente pentru afacerea dorită.
3.Destinaţia producţiei viitoare de nuci
Una este ca recolta de nucă să fie destinată comercializării în coajă (când contează enorm atat aspectul, cât şi sudura valvelor, care determină o durată ridicată de păstrare în condiţii optime pentru calitatea miezului), și alta este când producţia este destinată pentru industrializare sub formă de ulei (şi nu numai). Totodată, când producţia este destinată a fi comercializată sub formă de miez de nucă, atunci trebuie avut în vedere alegerea unui soi care asigură un aspect aspect estetic şi un anumit grad de fărâmiţare al miezului.
4.Configuraţia terenului
Locația livezii, inclusiv relieful acesteia, poziținarea față de punctele cardinale și zona în care este situată sunt elemente ce pot influența decisiv producția de nucă pe care veți obține, așa că în funcție de configurația terenului vă puteți planifica eficient schema de plantare înainte de înființarea livezii de nuc.
5.Tipul livezii
De la bun început trebuie să decideți dacă veți dezvolta o afacere familială sau comercială, gândind mai departe și alte aspecte care țin de tipul de fiscalizare, dar și de modul în care veți reuși să intrați pe piață, să vă valorificați producția de nucă.
6.Costul unui pom altoit, pe diverse dimensiuni şi vârste
Realizarea unui buget este obligatoriu, iar acesta va include atât lucrările de amenajare, cât și – foarte important, o informare prealabilă privind prețurile cu care veți achiziționa pomii. Trebuie să știți că portaltoiul folosit în cazul pomilor altoiţi determină creşteri semnificative de producţie faţă de pomii altoiti pe alţi portaltoi. De exemplu există un portaltoi care determină variaţii pozitive de producţie în cazul aceluiaşi soi si de 400%, așa că este bine să aveți în vedere și acest aspect dacă țintiți o recoltă-record.
Alt aspect pe care trebuie să îl puneți în balanța planului dumneavoastră de afaceri este costul unui pom altoit versus costul unui pom nealtoit. Totdată, e bine de știut că un pom nealtoit achiziţionat de la pepiniere autorizate are un preț mai mare decât un pom nealtoit realizat în gospodăria proprie, însă dacă nu vă pricepeți, este bine să apelați la un specialist pentru a vă asista în altoire.
În privința înființării unei livezi cu nuc, dacă plănuiți să obțineți cel mai bun profit, este bine să apelați la un consultant care să vă ajute să parcurgeți pașii necesari pentru a avea pomi sănătoși și recolte bogate cât mai repede. Un astfel de specialist este ing Iosif Kiss. ”Dacă vreţi sfatul meu legat de ce material săditor să folosiţi pentru înfiinţarea livezii de nuc, vă pot ajuta doar dacă am detaliile complete legate de suprafaţa pe care doriţi să o înfiinţaţi, experienţa dumneavoastră în domeniul horticol, bugetul alocat, sursa de finanţare (resurse proprii, credit sau fonduri europene) şi, nu în ultimul rând, tot ceea ce ţine de obiectivele de producţie, destinaţia producţiilor de nuci în coajă şi a miezului de nucă. Soluţia nu se furnizează la minut şi nici fără să existe o bază reală şi legală serioasă. Dacă nu se furnizează datele menţionate mai sus nu am cum să ofer o soluţie care să aibă legătură cu realitatea. Şi nici nimeni altcineva nu va putea face asta”, explică ing. Kiss, membru în Comisia de nuc din cadrul International Society for Horticultural Science.
În ce soiuri ar investi ing. Iosif Kiss
În opinia personală a ing. Kiss, cel mai bun soi de nuc pentru cultivat în România este o alegere dificilă. ”Eu aş alege trei soiuri de origine franceză şi unul de origine chineză ( dar care, din păcate încă nu este omologat pentru cultivare în UE) în jurul cărora aş structura viitoarea livadă. Asta nu înseamnă că nu sunt şi soiuri româneşti ce pot da satisfacţii foarte mari. Dintre acestea, câteva din soiurile româneşti cu adevărat interesante sunt RONUTEX, Ovidiu şi Miroslava. Dar indiferent de soiurile preferate de mine, nu as alege nimic pentru plantat fără să existe buletinele de analize pentru sol, temperaturi, precipitaţii şi fără să am detalii legate de configuraţia solului. Cine îşi poate permite să piardă şi banii şi timpul alocat pentru înfiinţarea unei livezi doar pentru că nu îşi face analizele în cauză?”, subliniază consultantul.
În privința oportunității înființării unei livezi de nuc în România, ing. Kiss este tranșant: ” Încurajez pe toată lumea care are o suprafaţă de teren agricol să ia în considerare înfiinţarea unei livezi de nuc, pentru că oricum timpul trece şi rezultatele nu vor întârzia să apară. Un vechi proverb chinezesc spune că „Cel mai bun moment pentru plantarea unui pom a fost acum 20 de ani. Urmatorul moment bun este ACUM!”.