• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministerul Agriculturii a republicat ordinul cu condiții pentru subvenții APIA! Vezi modificările!

    agrointeligenta.ro

    Ministerul Agriculturii a revenit cu o nouă formă a proiectului de ordin pentru punerea în aplicare a normelor privind condiționalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023. Din noua formă a actului normativ a dispărut obligația fermierilor a deține certificat de formare profesională dobândit prin instruire privind utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor.

    Conform noului proiect de act normativ, fermierii nu mai sunt obligați să dețină certificat de formare profesională pentru utilizarea produselor fitosanitare. Astfel, în draftul actualizat, obligaţiile fermierilor privind utilizarea durabilă a produselor de protecţie a plantelor:
    a) să obțină certificatul de formare profesională dobândit prin instruire privind utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor, în cazul utilizatorilor profesioniști care au avut o neconformitate identificată în anul anterior în urma controalelor oficiale sau a verificărilor SMR 7 și/sau SMR 8 efectuate în scopul condiționalității;
    b) să țină evidența verificărilor tehnice efectuate anual, înainte de executarea tratamentelor fitosanitare, la echipamentele de aplicare a produselor de protecție a plantelor;
    c) să nu efectueze tratamente fitosanitare cu echipamente de aplicare a produselor de protecție a plantelor de uz profesional care au fost respinse în urma inspecției;
    d) să nu aplice tratamente cu produse de protecţie a plantelor în zonele de protecţie a resurselor de apă, în zonele de protecţie sanitară şi ecologică, precum şi în alte zone protejate stabilite prin legislația în vigoare;
    e) să respecte condiţiile privind depozitarea, manipularea, diluarea și amestecul produselor înainte de utilizare, manipularea ambalajelor și a deşeurilor de produse de protecție a plantelor, eliminarea amestecurilor din rezervor rămase după aplicare, curăţarea echipamentului utilizat pentru aplicarea produselor, recuperarea sau eliminarea deșeurilor de produse de protecție a plantelor şi a ambalajelor acestora în conformitate cu legislaţia privind deșeurile. Spaţiile pentru depozitarea produselor de protecție a plantelor de uz profesional să fie construite astfel încât să împiedice emisiile accidentale și să respecte normele privind amplasarea, dimensionarea, dotarea și materialele de construcţie a depozitelor.

    Găsiți aici noua formă a proiectului de Ordin pentru punerea în aplicare a normelor privind condiționalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023.

    De asemenea, tot astăzi, marți – 7 februarie, a fost postat pe site-ul MADR, la secțiunea Transparență decizională, în vederea consultării publice, proiectul de modificare a Ordinului nr.1356/1343/2018/51/2019 privind sistemul de instruire şi certificare în scopul utilizării durabile a produselor de protecţie a plantelor.

    Prin acest ordin se urmărește pregătirea tuturor fermierilor, indiferent de nivelul studiilor absolvite, pentru a putea aplica corect tratamentele fitosanitare la culturile practicate.

    Procesul de instruire se organizează de către Autoritatea Națională Fitosanitară în sistem online, cursurile durează 18 ore, repartizate în zilele de luni, marți și miercuri, în intervalul orar 8:00 – 14:00.

    În urma participării la curs, după susținerea unui test grilă și promovarea acestuia, beneficiarii primesc un certificat de formare profesională.

    Acest proces de pregătire se înscrie în regulile generale privind protecția mediului. Toate măsurile stabilite țin seama de specificitatea fiecărei activități, creându-se astfel norme juridice ușor de implementat.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii cer derogări pentru transportul cerealelor: „În campanie, șoferii nu lucrează ca în transportul de marfă” Canalul Siret–Bărăgan intră în execuție. Contract de 330 milioane de euro pentru primul tronson Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc De ce cad prunele verzi din pom: cauze, tratamente, prevenire Strugurii cultivați în solar, o cultură de viitor. Ion Păunel: „În România sunt deja 15-20 de hectare”

    Ultimele știri

    Prof. Dr. Bogdan Costea: Terracalco ar trebui să fie prima urgență după recoltat. „Pregătim solul pentru anul viitor” Doctorand la USV Timișoara și primar la 28 de ani: Andrei Obreja vrea să schimbe administrația rurală Gustări care ajută găinile și rațele să suporte mai ușor canicula. Rețete de ”înghețată” pentru păsări Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Caniculă și furtuni: ANM a actualizat avertizările meteo!