• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ferma de familie din SUA – promovată printr-o reclamă difuzată în cadrul Super Bowl 2023

    Violina Gorcinschi -

    Ferma de familie din SUA, mai exact din statul american Illinois, a fost promovată în cadrul unei reclame difuzate în pauza publicitată de la Super Bowl, finala campionatului de fotbal american și cel mai urmărit eveniment sportiv al anului.

    Cu ocazia Super Bowl 2023, care a avut loc duminică, pe 12 februarie, ferma de familie din Illinois a fost promovată printr-o reclamă. Aceasta a fost produsă cu scopul lansării campaniei „Noi suntem cei 96 la sută”, care dorește să aducă în atenția publicului faptul că exploatațiile agricole din statul Illinois nu sunt deținute de corporații, ci 96% dintre acestea sunt afaceri de familie.

    În cadrul reclamei difuzate în cadrul Super Bowl, evenimentul sportiv cu cea mai mare audiență din SUA, o organizație de fermieri a dorit să tragă un semnal de alarmă cu privire la importanța și provocările cu care se confruntă ferma de familie. Cele mai multe astfel de afaceri sunt deținute și conduse în cadrul familiei, în ciuda percepției că aceste afaceri ar fi corporatiste.

    Mai multe familii de fermieri americani, promovate la Superbowl

    O familie de fermieri din comitatul Mercer, Illinois, a fost prezentată într-o reclamă pentru Super Bowl în prima jumătate a marelui meci din acest weekend. Chad Bell, soția sa Brittany și copiii lor, Amelia și Charlie, au apărut în reclama intitulată „The Corporation”, pentru a promova fermele deținute de familia din Illinois.

    „Suntem foarte onorați să facem parte din această campanie”, a spus Chad Bell, fermier din a șasea generație în familia sa și care duce mai departe tradiția creșterii porcilor și a cultivării terenurilor cu porumb, soia și grâu.

    „Încă mă gândesc la faptul că familia mea a fost aleasă să facă parte din această campanie. Sunt foarte fericit să ajut la promovarea fermelor de familie din Illinois și să fac tot ce pot pentru a-i ajuta pe alții să realizeze că noi suntem una dintre familiile de fermieri care încă supraviețuiesc”, a mai precizat fermierul american.

    Reclama, produsă de coaliția Illinois Farm Families, marchează lansarea campaniei „Noi suntem cei 96 la sută” și include imagini filmate în peste 25 de ferme de familie din tot statul, cu scopul de a-i face pe locuitorii din Illinois să conștientizeze că 96% din fermele din stat sunt administrate de familii precum familia Bell.

    În final, după montaj, în cele 30 de secunde alte reclamei, șase familii de fermieri au apărut în reclamă alături de Bell.

    „Există o mare concepție greșită în agricultură că ferma de familie a dispărut, că totul este acum despre agricultura corporativă și că lucrurile nu mai sunt așa cum erau înainte. Da, agricultura s-a schimbat. Fermele s-au mărit și sunt mai puțini fermieri, dar în cele din urmă, marea majoritate a fermelor sunt încă formate din familii, chiar dacă arată puțin diferit astăzi”, a spus Bell.

    Familia Bell face agricultură pe terenurile din estul comitatului Mercer încă din anii 1960. Chad Bell continuă să lucreze la ferma familiei sale alături de tatăl său, Greg Bell, care este semipensionat, dar care încă joacă un rol important în afacerea familiei. Astăzi, însă, Chad Bell este cel responsabil pentru deciziile de zi cu zi în fermă.

    Povestea familiei Bell și a celorlalte familii din campania „Noi suntem cei 96” sunt prezentate pe site-ul campaniei, Wearethe96.org. Vizitatorii pot vedea imagini din culise și pot afla mai multe despre fiecare familie, istoria lor și cum arată ferma lor astăzi.

    După ce a fost difuzată într-o pauză publicitară de la Super Bowl 2023, reclama pentru ferma de familie a fost promovată online pe pagina de Facebook a Illinois Farm Families și pe Wearethe96.org.

    Reclama ”Noi suntem cei 96%” de promovare a fermei de familie din statul Illinois


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale