• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Porc de Crăciun cu voucher de la ANSVSA. Inițiativa va fi depusă în Parlament, anunță deputatul Emil Dumitru

    Denisa Gelatu -

    Porc de Crăciun în baza unui voucher emis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). O nouă inițiativă legislativă ar putea să soluționeze problema micilor crescători care sunt nevoiți să renunțe la creșterea porcului din cauza resctricțiilor impuse pentru lichidarea focarelor de pestă porcină africană.

    Invitat astăzi, marți – 28 februarie, în emisiunea Agrostrategia de pe TVR 1, deputatul Florian-Emil Dumitru, Vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților a vorbit despre un nou proiect legislativ pe care îl va iniția pentru sprijinirea sectorului de creștere a suinelor din România. Noue legislația vine ca un ajutor în implementarea unei alte inițiative aflate în fază finală a dezbaterii parlamentare, Legea Porcului.

    „Am discuții cu colegii pentru a face un proiect de lege separat ca să vină cumva sprijin la Legea Porcului. Vreau să facem în felul următor: în raza de 10 km unde avem ferme comerciale și unde avem crescători înscriși în registrul agricol cu porci și care vor să abandoneze creșterea porcilor, timp de 5 ani de zile să primească un voucher de la ANSVSA în valoare de 200 de euro pe care să îl tranzacționeze de Crăciun la ferma comercială și să își păstreze tradiția, să primească acel porc. Acesta ar fi un aspect. Al doilea aspect, dacă avem crescători care prin tradiție au crescut 50, 60, 70 de capete de porci, dar azi când discutăm despre Legea mirosurilor, de normele de mediu nu mai este permis să crească în comunități în sate, să le pună Consiliile Locale la dispoziție un teren unde să construiască o construcție-tip cu norme de biosecuritate și să își desfășoare activitatea, să producem porc în România. Dar cu gard, cu asistență veterinară, să putem să avem un control să nu intre oricine în ferma aceea” , a declarat Emil Dumitru cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție TVR și Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Cea mai mare greșeală în gestionarea pestei porcine africane

    Vicepreședintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților a vorbit și despre cea mai mare greșeală a statului român cu privire la managementul pestei porcine africane.

    „În primul rând, eu cred că nu a fost o voință politică a tuturor actorilor și atunci toată lumea a așteptat. Trebuie să o recunoaștem, nu de puține ori cei care sunt ba de la Ministerul Agriculturii, ba de la ANSVSA, își fac niște calcule să vadă dacă cumva din perspectiva potențialului electoral e bine sau nu. Cert este că s-a și plecat greșit pe niște poziții antagonice discutând de numărul de porci în gospodărie. Nu am discutat cu adevărat despre cine sunt difuzorul și vectorul de pestă și aici că vorbim de mistreți sau de acei samsari de animale care străbat satele”, a precizat deputatul Emil Dumitru.

    Legea Porcului – o inițiativă cu procedură mult întârziată

    Parlamentarul liberal a subliniat că producedura de adoptare a unei legislații în sectorul creșterii porcului este mult întârziată. Emil Dumitru a remintit că inițiativa legislativă cunoscută ca ”Legea Porcului” a ajuns în dezbatere la Parlament încă din anul 2021, actul normativ nefiind încă supus votului final.

    „Legea Porcului datează la Comisia de Agricultură de la Camera Deputaților din 2021, luna noiembrie. Sunt optimist că va căpăta o formă, dar dincolo de forma care va fi și va merge către promulgare, va trebui să urmărim ulterior aplicarea legii. Dacă acolo scrie că avem transportator de animale vii care trebuie înregistrați, autorizați sanitar veterinar. Apoi haideți să vedem care sunt acei oameni care umblă cu dubele prin comune și nu-i vede nimeni. Mai vorbesc și la microfon, megafon. Se aude în tot satul. Eu vin din satul românesc și cunosc realitățile de acolo”, a conchis Emil Dumitru în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1.


    Te-ar mai putea interesa

    Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale