• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dan Motreanu: Plăcinta Dobrogeană va fi recunoscută la nivelul UE ca produs românesc cu indicație geografică protejată

    Roxana Dobre -

    Plăcinta Dobrogeană urmează să fie recunoscută la nivelul UE ca produs românesc cu indicație geografică protejată (IGP) în urma unui acord realizat în urma negocierilor dintre România și Bulgaria, a anunțat eurodeputatul Dan Motreanu.

    Europarlamentarul român, Dan Motreanu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că plăcinta dobrogeană urmează să fie recunoscută la nivelul UE ca produs românesc cu indicație geografică protejată (IGP).

    ”Acordul a fost realizat în urma negocierilor dintre România și Bulgaria, în dialog cu Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG Agri) din cadrul Comisiei Europene (CE). Bulgaria va avea dreptul de a folosi denumirea doar la nivel local, în regiunea de la sudul judeţului Constanţa, fără recunoaştere IGP. Acordul a fost realizat după doi ani de opoziție din partea Bulgariei, care a invocat istoria comună a regiunii Dobrogea”, a explicat Dan Motreanu pe pagina sa de Facebook.

    Citiți și: România a câștigat în faţa Bulgariei recunoaşterea europeană a produsului ”Plăcintă Dobrogeană”

    Lista produselor românești înregistrate în sistemele de calitate europene

    Dan Motreanu a completat căece produse alimentare româneşti sunt înregistrate în sistemele de calitate europene. Dintre acestea, nouă produse alimentare românești sunt înscrise în Registrul european al produselor alimentare cu indicație geografică protejată (IGP):

    – Telemeaua de Sibiu
    –  Cârnații de Pleșcoi
    –  Scrumbia de Dunăre afumată
    – Novacul afumat din Țara Bârsei
    – Salamul de Sibiu
    – Magiunul de prune de Topoloveni
    – Cașcavalul de Săveni
    – Salata cu icre de ştiucă de Tulcea
    – Salata tradiţională cu icre de crap.

    Un produs deține denumire de origine protejată (DOP) – Telemeaua de Ibănești.

    Citiți și: Săptămâna Verde 2023. România, reprezentată la Berlin de produse tradiționale și certificate în UE

    În altă ordine de idei, Ionuţ Diaconeasa, consilier în cadrul Direcţiei Generale pentru Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a declarat că la ultimele negocieri pe cale diplomatică între ministerele Agriculturii din România şi Bulgaria, în dialog cu Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG Agri) din cadrul Comisiei Europene (CE) s-a ajuns la un acord prin care România va primi recunoaşterea europeană prin înregistrarea produsului “Plăcintă Dobrogeană IGP” şi publicarea acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu toate drepturile, pe termen nelimitat.

    ”Opoziţia Bulgariei are la bază istoria comună a regiunii Dobrogea, care a inclus şi un teritoriu din Bulgaria, iar vecinii noştri au făcut o opoziţie hotărâtă şi susţinută aproape doi ani”, a spus acesta pentru Agerpres.

    Potrivit sursei citate, această decizie va fi aprobată în luna martie, în şedinţa DG Agri, unde se află pe ordinea de zi, după care va urma procedural publicarea în Jurnalul Oficial al UE, cel mai probabil în luna aprilie.

    Demersurile pentru recunoaşterea europeană a acestui produs cu IGP au început în anul 2017, an în care s-a înfiinţat şi Asociaţia Tradiţional Moesis, cu scopul de a promova produsul tradiţional românesc şi producătorii, dar şi construcţia de identitate a produselor româneşti atât pe pieţe interne cât şi externe.

    Un an mai târziu, în decembrie 2018, a avut loc depunerea documentaţiei la MADR pentru obţinerea recunoaşterii europene a produsului ”Plăcintă Dobrogeană – Indicaţie Geografică Protejată”. În aprilie 2019 s-a încheiat opoziţia naţională depusă de SC Dobrogea SA, iar dosarul a fost trimis la CE în sistemul electronic ‘eAmbrosia’ în luna mai 2019. Cererea a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE în februarie 2021, ulterior Bulgaria depunând declaraţie motivată de opoziţie. Începând din iulie 2021, CE a invitat opozantul şi solicitantul pentru demararea consultărilor.

    Plăcinta dobrogeană este un produs de patiserie copt, precopt, congelat şi crud congelat obţinut din foi umplute cu brânză telemea sărată, amestecată cu caş şi ouă. Foile produsului se obţin prin întinderea şi tragerea aluatului. Foile cu umplutură sunt rulate, încreţite şi aşezate în formă de spirală în tăvi rotunde. Greutatea produsului este între 500 şi 2.000 de grame. Gustul este sărat dat de amestecul de brânză telemea, caş, ouă şi iaurt coapte împreună cu foile din aluat nedospit.


    Te-ar mai putea interesa

    Se schimbă vremea! Șefa ANM a anunțat de când vin ploile Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Tunsul oilor îi ”arde” la buzunar pe oieri. Prețuri pe județe Egiptul a cumpărat încă 120.000 de tone de grâu din Ucraina Șarpe de doi metri, găsit în cotețul găinilor – jandarmii au intervenit de urgență