• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Senatorul Lucian Trufin cere ca supermarketurile să practice prețuri minime și în România

    Angelica Lefter -

    Pe modelul acordului din Franța privind practicarea unor prețuri minime la raft, retailerii prezenți pe piața din România ar trebui să ofere și clienților din țara noastră prețuri la fel de accesibile, consideră senatorul Lucian Trufin. Acesta a anunțat în Parlamentul României că a cerut ca două ministere cheie – cel al Agriculturii și al Finanțelor, să demareze discuțiile cu supermarketurile pentru ca politica prețurilor minime să fie aplicată și la noi.

    Senatorul PSD, Lucian Trufin consideră că supermarketurile trebuie convinse să reducă prețurile alimentelor de bază, iar acest demers trebuie inițiat de către ministerele Agriculturii și Finanțelor.

    ”Am solicitat ministrului Agriculturii și ministrului Finanțelor să invite marii retaileri la masa dialogului, cu propunerea ca produsele agroalimentare să se vândă la cele mai mici prețuri posibile. Implementarea măsurii ar ajuta populația să facă față inflației ridicate și ar corecta distribuirea nedreaptă a profitului din cadrul lanțului comercial”, a declarat zilele trecute Lucian Trufin în Parlamentul României, unde a susținut o declarație politică pe această temă.

    Franța a implementat politica prețurilor minime la raft

    Retailerii din Franța au fost de acord să practice prețuri minime

    Senatorul a arătat că retailerii au fost de acord cu propunerea ministrului finanțelor din Republica franceză să reducă prețurile la alimente prin diminuarea profitului pentru a ajuta populația să facă față inflației. ”Menționez faptul că inflația în Franța a fost de 5,5% in 2022 în timp ce la noi în țară a fost de 16,4%. Și pentru că cetățenii noștri merită mai mult decât să fie asfixiați de rațiunea pentru profit a lanțurilor de supermarketuri doresc să vă adresez următoarea întrebare”, a precizat Trufin într-o interpelare adresată ministrului Finanțelor Publice, Adrian Câciu.

    Cum și inflația din România este mare, Trufin consideră că modelul francez trebuie implementat și la noi. ”Având în vedere rata inflației din România cât și valoarea serviciilor aplicate de către supermarketuri conform legislației în vigoare, de 25%, la care se cumulează adaosul comercial care variază astăzi în funcție de produsul agroalimentar între 20% – 80%, concomitent cu scăderea puterii de cumpărare a românilor datorată creșterii de preț pentru produsele și serviciile de bază nu considerați că este necesar, pe modelul francez, să inițiați o negociere pertinentă cu toate supermarketurile care activează în România pentru a le propune reducerea marjei de profit astfel încât să venim în sprijinul populației pentru a-i ajuta să treacă mai ușor peste această perioadă dificilă?”, a solicitat Lucian Trufin.

    Supermarketurile au o cotă de piață de 75% din comerțul românesc

    Conform datelor INS colectate și prezentate de senatorul botoșănean, consumatorul român achiziționează produse agroalimentare cu predilecție din supermarketuri care ocupă astăzi o cotă de piață de peste 75%. Tot datele oficiale ne arată că balanța comercială a României este net în defavoarea produselor românești, comercializându-se în țară peste 60% produse de pe piața internă a UE și state terțe.

    ”Din lanțul agroalimentar românesc fac parte minimum trei verigi, toate importante pentru accesul cetățenilor la hrana de zi cu zi. Și aici mă refer la fermier, procesator și vânzător. Consumatorul român, conform datelor INS, achiziționează produse agroalimentare cu predilecție din supermarketuri, care ocupă astăzi o cotă de piață de peste 75%. Tot datele oficiale ne arată că balanța comercială a României este net în defavoarea produselor românești, comercializându-se în țară peste 60% produse de pe piața internă a UE și state terțe”, a punctat senatorul PSD, Lucian Trufin.

    Conform senatorului, din lanțul de comercializare, la acest moment producătorul român este cel mai dezavantajat. ”Dintr-o analiză sumară, distribuirea profitului din prețul final de vânzare al produsului agroalimentar este invers proporțională cu munca depusă pentru realizarea acestuia. Adică fermierul român, care se ocupă fie de cultură mare, legumicultură, pomicultură, viticultură, zootehnie, cei care efectiv trudesc pământul și îngrijesc animalele cu sudoare și dăruire sunt cei mai dezavantajați, având rata cea mai mică de profit. În aceeași situație se află și puținii procesatori care au mai rămas în România, mulți dintre ei fiind de fapt doar cu eticheta autohtoni, întrucât acționariatul nu mai este românesc iar materia primă care stă la baza produsului final nu este din țara noastră”, a arătat Lucian Trufin.

    Senatorul Trufin cere ca reducerile să fie ”imputate” fermierilor și procesatorilor români

    ”Este momentul ca și în domeniul comercializării produselor agroalimentare să avem parte în aceste momente de aplicarea principiului normal și de bun simț enunțat mai devreme – solidaritate! (…) Așadar lansez o provocare – o întâlnire pe modelul francez, că ne place spațiul francofon, între partea executivă și retailerii din România, iar în acest sens am solicitat deja ministrului Finanțelor și celui al Agriculturii să concretizeze acest demers. Credeți că e posibil? Eu zic că da. Dar vreau să o spun clar și răspicat – să dea Domnul ca reducerea să fie din profitul supermarketurilor și să nu care cumva să se facă tot pe spatele fermierului și procesatorului român!”, a punctat senatorul PSD de Botoșani, Lucian Trufin.


    Te-ar mai putea interesa

    Preț de vânzare la ovine. Cât costă o oaie la intrarea în iarnă Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri!

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!