• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Deputatul Ioan Balan cere măsuri urgente pentru stoparea pestei porcine africane

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Deputatul Ioan Balan trage un semnal de alarmă adresat ministruluui Agriculturii, Petre Daea și președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Nicolae Bociu, în legătură cu efectele devastatoare ale pestei porcine africane. Conform parlamentatului PNL, în județul pe care îl reprezintă, Suceava, pesta porcină i-a afectat considerabil pe fermieri, contribuind, împreună cu alți factori, la adâncirea crizei din sectorul agrar.

    Ioan Balan es îngrijorat de pesta porcină care face ravagii

    Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a adresat ministrului Agriculturii, Petre Daea, dar și președintelui ANSVSA, Alexandru Bociu, cerându-le să ia măsuri ferme pentru eliminarea riscului de extindere a pestei porcine africane la nivelul județului Suceava. La această boală care afectează efectivele de porci, se adaugă și seceta și concurența cu produsele ieftine din import.

    „În ultimii ani, fermierii din România au fost puternic afectați de seceta pedologică, de sutele de focare de pestă porcină africană și de apariția unor focare de gripă aviară. Aceste provocări vin în contextul în care piața internă face față, cu mare dificultate, concurenței produselor care vin din import, lucru reflectat într-o degradare puternică și constantă a balanței comerciale a țării. Din nefericire, la aproape 5 ani de la apariția primelor focare de pestă porcină africană pe teritoriul României, în țara noastră continuă să fie depistate surse de infectare și focare active, de la ferme sau din mediul sălbatic (populația de porci mistreți), determinând eutanasierea întregilor efective de porci din unele ferme românești. De exemplu, recent, la nivelul județului Suceava, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a identificat un nou focar de pestă porcină africană în populația de mistreți din raza teritorială a localității Iacobeni. De asemenea, tot în județul Suceava, ne confruntăm cu un focar de gripă aviară la Fălticeni”, a declarat Ioan Balan, citat de Monitorul de Suceava.

    un porc care sta intins pe pamant
    Pesta porcină afectează gospodăriile din Suceava (foto: primariacostestiag.ro)

    Parlamentarul cere măsuri pentru înlăturarea gripei aviare și a pestei porcine

    Parlamentarul liberal a mai precizat că în gospodăriile individuale din județul Suceava sunt crescuți porci și păsări pentru consum propriu, iar extinderea focarelor de pestă porcină și de gripă aviară ar fi devastatoare pentru mulți cetățeni și fermieri locali, ale căror surse de hrană nu ar mai fi disponibile.

    În acest context, Ioan Balan a dorit să fie informat despre ce măsuri ce măsuri au fost propuse de instituțiile cărora s-a adresat, în colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în vederea limitării propagării virusului pestei porcine africane de către porcii mistreți, în județul Suceava. De asemenea, parlamentarul liberal mai vrea să afle ce măsuri s-au dispus pentru a limita propagarea virusului gripei aviare la nivelul județului Suceava, precum și câte acțiuni s-au întreprins, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, în vederea preîntâmpinării circulației neautorizate a animalelor pe teritoriul județului Suceava.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe