• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Seceta a devenit de 20 de ori mai frecventă din cauza schimbărilor climatice

    Violina Gorcinschi-Jitaru -

    Următorii câțiva ani vor aduce vreme extremă mult mai frecvent. Fermierii riscă să se confrunte cu culturi slabe și îmbolnăviri mai dese ale animalelor. Părerile sunt împărțite în privința acestor condiții, unii crezând că este vorba doar despre capriciile vremii. Cu toate acestea, studiile au arătat că este vorba de o cauză mai gravă. O secetă, precum cea din 2022, ar trebui să aibă loc doar o dată la 400 de ani, teoretic. În schimb, astăzi, seceta a devenit de 20 de ori mai frecventă, din cauza schimbărilor climatice.

    Vreme capricioasă sau schimbări climatice

    Căldura și seceta au lovit aproape toată Europa anul trecut, ucigând mii de oameni. Semnele crizei climatice au fost semnalate în multe țări. Vremea extremă, precum seceta sau inundațiile fac parte din programul standard în ceea ce privește fenomenele meteorologice.

    De exemplu, în 1069, Anglia a suferit o secetă care a lăsat 50.000 de oameni să moară de foame. Odată cu potopul Magdalei din 1342, atât de mult teren arabil din Spessart a fost distrus, încât agricultura a devenit imposibilă, însă aceste fenomene nu au fost cauzate de activitățile oamenilor.

    Cu toate acestea, exemplele de evenimente meteorologice istorice nu pot fi prezentate ca argumente în contextul actual. Cercetarea de atribuire, o ramură relativ nouă a cercetării climatice, introduce date într-un computer și îl lasă să facă calculele. S-a efectuat o simulare cu și fără gaze cu efectele de seră, produse de om. Metoda există abia din 2020, dar este în general acceptată. „World Weather Attribution Initiative” (WWA ) este esențială în acest sens, fiind o asociație globală a institutelor de cercetare.

    utilaje agricole intr-un lan de cereale
    Fenomenele meteorologice extreme vor fi din ce în ce mai dese (foto: lifegate.com)

    Seceta devine de 20 de ori mai frecventă din cauza crizei climatice

    WWA presupune că secetele vor avea loc, acum, la fiecare 20 de ani, nu la fiecare 400 de ani, practic de 20 de ori mai des. Același lucru este valabil și pentru ploile abundente sau căldura extremă, care ar fi de 10 ori mai frecvente. Ploile abundente sau furtunile sunt foarte greu de atribuit în mod specific schimbărilor climatice.

    Identificarea unor evenimente care produc daune agriculturii și altor sectoare oferă o oportunitate de a-i trage la răspundere pe cei responsabili pentru daune. Industriile, statele sau sectoarele economiei sunt mai puțin capabile să se sustragă de la responsabilitățile lor. Acest lucru este, cu siguranță, important pentru fermieri. Pe de o parte, prin rolul lor în formarea și răspândirea gazelor cu efect de seră, iar, pe de altă parte, în cazul daunelor aduse culturilor și fermelor.

    Ministerele Federale pentru Economie și Mediu ale statului german au raportat anul trecut că vremea extremă, cum ar fi verile excepțional de calde și uscate și dezastrul inundațiilor din 2021, au cauzat pagube de peste 80 de miliarde de euro în Germania . Numai agricultura și silvicultura sunt afectate cu 25,6 miliarde de euro.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care încasează subvenții – obligați să depună la APIA dovezi privind achiziția de inputuri și lucrări în câmp! Șeful Comisiei de Agricultură anunță o nouă subvenție de 15 euro și eliminarea impozitelor pentru camioane apicole Prețuri pe tonă pentru grâul, rapița și orzul din recolta 2026 Specialist: Condiția pentru ca România să aibă cele mai mari producții la hectar din Europa 13.000 de salate plantate în 30 de minute cu 10 nepalezi. Ion Păunel, legumicultor: La început am rămas perplex și entuziasmat

    Ultimele știri

    Fermier către APIA: E primul an când nu primim subvenția pe Agromediu până în 5 martie. Cu ce credeți că supraviețuim? Un tânăr de la o fermă cunoscută a murit răpus de un infarct, în somn Măsuri urgente pentru gospodarii care cresc porci la curte Motocultorul pe drumurile publice: de ce riști amendă, chiar dacă ai permis Grupul Bayer – pe mare pierdere din cauza costurilor de miliarde generate de procesele privind glifosatul