• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Emil Dumitru, deputat PNL: Ministrul Daea a negociat prost compensațiile pentru fermierii români!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministerul Agriculturii din România a înfrânt din nou – același ministru al agriculturii a negociat prost compensațiile pentru fermierii români la Bruxelles și acum încearcă să ascundă eșecul, spune Emil Dumitru, Vicepreședintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților.

    Deputatul PNL semnalează că ”grav este că MADR știa de calculele transmise la CE încă din 23 februarie și nu a făcut nimic pentru a transmite un calcul corect”.

    ”Comisarul european pentru agricultură a anunțat compensațiile care vor fi acordate fermierilor din statele membre afectate de importurile din Ucraina, adică a fermierilor din Polonia, Bulgaria și România. Bugetul pentru aceste țări este de 56 de milioane de euro, însă cei mai puțini bani îi vor primi chiar fermierii români. Astfel, din cei 56 de milioane de euro, 30 vor merge în Polonia, 16 vor merge în Bulgaria și doar 10 milioane vor merge către fermierii români. Experții de la Comisia Europeană au lucrat cu datele trimise de ministerele agriculturii din aceste țări vina fiund exclusiv a ministrului din România și a echipei sale”, susține Emil Dumitru într-o comunicare publică.

    Emil Dumitru: ”România trebuia să acceseze 60% din suma totală”

    Deputatul, care este și fermier spune despre decizia comisarului european pentru agricultură că aceasta a fost luată ”pe baza unor analize primite de la ministerele din resort din Polonia, Bulgaria și România. România primește cei mai puțini bani deșii chiar șefa Comisiei Europene, Ursula von Der Layen a anunțat public că 60% din cerealele din Ucraina au tranzitat sau au rămas pe teritoriul României”.

    ”România trebuia să acceseze 60% din suma totală de 56 de milioane de euro și nu doar puțin peste 20%”, spune Emil Dumitru.

    Deputatul PNL argumentează că prețul unei tone de grâu la recoltă a fost de aproximativ 1.600 de lei, iar acum este de doar 1.000 de lei.

    ”Asta ne arată o pierdere de cel puțin 100 de euro pentru fiecare tonă de grâu, pierdere suportată de fermierii români. România exporta în mod tradițional între 3,8 și 4,2 milioane tone pe an, însă ca urmare a produselor agricole din Ucraina, de la ultima recoltă am exportat doar 2,5 milioane de tone. Fermierii mai au deci pe stoc cel puțin 1,5 milioane de tone de grâu, ceea ce înseamnă că astăzi pierderile lor sunt de cel puțin 150 de milioane de euro. În concluzie, cele 10 milioane nu pot acoperi nici măcar parțial pierderile”, a precizat Emil Dumitru

    În finalul comunicării sale, Emil Dumitru îi recomandă ministrului Agriculturii ”să rezolve problemele fermierilor și să înceteze să pună presiune pe jurnaliștii specializați pe agricultură și să nu le mai ceară acestora să ascundă adevărul. În final, oricât de mult ar reuși ministrul să controleze narativul, ceea ce rămâne este faptul că fermierii români au fost reprezentați încă o dată prost de administrația care este astăzi la MADR”.

    Te-ar mai putea interesa

    O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură? Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Egiptul ar putea înăspri cerințele de calitate a grâului după problemele cu cerealele bulgărești Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Grâul și porumbul cresc la Constanța, rapița recuperează 7 euro/t. Ce se întâmplă cu floarea-soarelui Scandal între ciobani și fermieri – distrugeri de culturi și amenințări: „Ne e frică să mai mergem pe câmp” Seceta compromite rapița în vestul țării. Dan Herțeg, fermier: „Astăzi n-am niciun fir răsărit”