• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Comisia Europeană: Observații privind punctajele suplimentare și fondurile nerambursabile acordate fermierilor cu producție integrată

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Comisia Europeană a transmis săptămâna trecută o serie de observații oficiale privind Programul Național pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020. Documentul transmis la Bruxelles pe 1 iulie prevede acordarea unor punctaje și fonduri nerambursabile suplimentare tuturor fermelor care au producția integrată sau intră în forme asociative.

    ”Programul Național pentru Dezvoltare Rurală, care a fost transmis Comisiei Europene, este în faza de analiză. Am primit observațiile săptămâna trecută, lucrăm să răspundem la aceste observații”, a declarat miercuri miistrul agriculturii, Daniel Constantin.

    Potrivit acestuia, una dintre observațiile transmise de oficialii de la Bruxelles vizează acordarea diferențiată a fondurilor europene nerambursabile. ”Una dintre observații, la care țin foarte mult, este aceea de a acorda și punctaj suplimentar, de a acorda și fonduri nerambursabile mai mari către cei care înțeleg să integreze producția și cei care înțeleg să intre în forme asociative și mă refer aici în special la cooperative. În propunerea noastră de program, am prins, dincolo de punctaj, un procent de 20% suplimentar nerambursabil pentru cei care integrează producția, deci din producție merg mai departe pe procesare, marketing și așa mai departe, dar și 20% suplimentar nerambursabili pentru cei care intră în forme asociative. În felul acesta, fermierii, mai ales cei mici, vor avea posibilitatea să aibă acces la o finanțare nerambursabilă de 90%, dacă vor înțelege să lucreze în acest sens”, a mai spus vicepremierul Constantin.

    El a subliniat că acesta este ”un punct la care eu țin foarte mult și sper să avem sprijinul domnului comisar Cioloș și al echipei tehnice de a merge până la capăt cu acest raționament extrem de util și aplicat pentru situația din România”.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online

    Ultimele știri

    Se mai ieftinește motorina? Payam Akbari, Agricover Commodities: O eventuală coborâre bruscă a prețului rămâne puțin probabilă Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Noul acord agricol cu ​​Marea Britanie vine cu oportunități pentru producătorii din UE Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Plățile pe care APIA le face astăzi către fermieri și banii virați în conturi!