• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fonduri europene pentru fermieri, anunțate de Marcel Boloș, șeful MIPE

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Finanțare din fonduri europene pentru o zonă agricolă importantă. Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), a dat o veste bună fermierilor și a anunțat că a semnat contracte privind alocarea de fonduri europene.

    Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a dat o veste bună legumicultorilor din Matca, Galați, care vor primi finanțare din fonduri europene pentru infrastructura de apă. Anunțul a fost făcut pentru emisiunea Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție Agrointeligența – AGROINTEL.RO și TVR, ediția de astăzi, luni – 3 aprilie.

    ”E rușinos să ai suprafață agricolă pentru cultivarea grâului și să imporți pâine înghețată sau nu știu eu, tot felul de lucruri. Sau tot la fel de rușinos este să imporți roșii când roșiile de la Matca, Galați, sunt aici lângă noi. Mi-a părut bine că i-am putut ajuta pe acei legumicultori. În primul mandat, am fost acolo, am mâncat roșii împreună cu ei în ferme și le-am spus atunci că vom face diligențele pentru infrastructura de apă. M-am întors în al 2-lea mandat pentru că n-am știut că mă schimbă peste noapte și ce a fost foarte interesant, că atunci când am revenit anul trecut am găsit proiectul. Nu s-a întâmplat nimic cu el și am reușit să-l resuscitez, să le semnăm contractele la acei legumitori din Matca care cred eu că se bucură dacă se vor uita la emisiunea aceasta, pentru că am semnat contractul”, a dat vestea bună legumicultorilor Marcel Boloș, direct în emisiunea Agrostrategia de pe TVR 1.

    Potrivit proiectului, în bazinul legumicol Matca se vor monta peste 200 kilometri de conducte de aducțiune și rețele de apă și canalizare. De asemenea, vor fi  construite stații de pompare și clorinare, precum și rezervoare de apă.

    Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat că alocarea atrasă din fonduri europene  este în valoare de 75.008.560 de euro.

    Citiți și: Fonduri europene pentru fiecare fermier român, prin cel mai eficient proiect de consultanță! Împreună, aducem banii europeni în ferma ta!

    Bani pentru legumicultorii din Matca, județul Galați

    Alimentare cu apă din cisternă

    Marcel Boloș a dat exemplul și altor zone pentru care a semnat contracte de finanțare din fonduri europene, regiuni care aveau alimentare la apă din cisternă.

    ”Așa cum am semnat și în județul Mureș. Tot așa, la o zonă de sate, vreo 16 sate din județul Mureș, care aveau alimentare din cisterna cu apă pe timpul verii și vedeți, statul prin prin aceste investiții nu poate decât să sprijine atât agricultorii, cât și oamenii în general”, a mai punctat ministrul.

    Citiți și: Eurodeputatul Dan Motreanu anunță calendarul fondurilor europene finanțate prin AFIR

    Emisiunea Agrostrategia se difuzează de luni până joi, pe TVR 1, de la ora 10:00 și este o coproducție TVR și Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial