• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Parlament: Amenzi pentru magazinele care nu afișează tricolorul pe produsele cu materii prime românești

    Roxana Dobre -

    O nouă lege ar putea să oblige comercianții să evidențieze la raft produsele care provin din materii prime românești. În caz contrar, amenzile ar putea ajunge până la 100.000 de lei.

    Un proiect de lege depus la Senat va obliga marile magazine să evidențieze produsele care sunt făcute cu materii prime provenite din fermele românești. Propunerea legislativă privind informarea consumatorilor cu privire la comercializarea produselor din materii prime româneşti prevede și o serie de sancțiuni pentru cei care nu vor pune în practică noile reguli.

    Propunerea legislativă nu se aplică momentan ci are nevoie de aprobarea Parlamentului, promulgarea președintelui Klaus Iohannis și publicarea în Monitorul Oficial. Legea va intra oficial în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

    Citiți și: Șeful Comisiei pentru Agricultură, în control la supermarketuri: Căutați ”Raftul românesc”!

    O nouă lege pentru supermarketuri și vânzările online, se pregătește în Parlament

    Ce aduce nou proiectul legislativ

    Dacă propunerea va trece de Parlament, legea va obliga operatorii economici care desfășoară activități de comercializare a produselor, indiferent dacă această activitate se desfășoară în cadrul magazinelor fizice sau în mediul on-line, să se asigure că produsele provenite din materii prime româneşti sunt semnalizate prin aplicarea unui însemn reprezentat de drapelul național al României.

    Drapelul va trebui poziționat imediat lângă produs, în câmpul vizual al consumatorului şi uşor de identificat de către acesta.

    Citiți și: Dan Motreanu: Plăcinta Dobrogeană va fi recunoscută la nivelul UE ca produs românesc cu indicație geografică protejată

    Proiectul prevede și o serie de contravenții, astfel:

    a) nerespectarea prevederilor privind evidențierea produselor făcute cu materii prime din România, cu amendă între 1.000-10.000 lei pentru operatorii economicii care au realizat pe teritoriul României în anul financiar anterior sancţionării o cifră de afaceri anuală netă de până la 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României;

    b) nerespectarea prevederilor privind evidențierea produselor făcute cu materii prime din România, cu amendă între 10.000-100.000 lei pentru pentru operatorii economici care au realizat pe teritoriul României în anul financiar anterior sancţionării o cifră de afaceri anuală netă de la 2 milioane euro până la 50 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României

    Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancțiunilor se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor


    Te-ar mai putea interesa

    Plățile APIA, la final. Anunțul ministrului Barbu despre ultimele viramente pentru subvenții Un procesator român de lapte a ajutat peste 1.000 de mici fermieri să treacă la e-Factura: ”A înțeles toată lumea” Legumele și fructele din piață sunt mai scumpe decât în supermarket: ”La noi sunt zilnic proaspete!”

    Ultimele știri

    Cezar Gheorghe, la o conferință a traderilor, în Egipt: România va avea o producție record de grâu, de 13,3-14 milioane de tone Lupta dintre grâul românesc și cel bulgăresc a fost câștigată de bulgari într-un contract cu Iordania Două valuri de scumpiri la carburanți. Cu cât crește prețul motorinei pentru fermieri