• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Util pentru fermieri: De săptămâna viitoare, APIA eliberează adeverințele pentru credite la ovine și caprine

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță că fermierii interesați de ajutoarele naționale tranzitorii (ANT) la ovine – caprine își vor putea ridica începând de săptămâna viitoare adeverințele în vederea accesării de credite pentru finanţarea activităţilor curente.

    Beneficiarii acestor ajutoare vor putea accesa credite care să-I ajute până la efectuarea, de către APIA, a plăţii primelor pe exploataţie şi pe cap de animal. Potrivit APIA, Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN –  SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN –  SA (FNGCIMM) garantează maxim 80% din valoarea creditelor acordate de bănci fermierilor.

    Procedura pentru accesarea creditelor este următoarea: Fermierul face o cerere scrisă către APIA, aceștia eliberează o adeverinţă prin care confirmă că beneficiarul a depus cererea de plată pentru ANT, sectorul zootehnic la specia ovine – caprine, pentru anul 2014, că s-au efectuat verificările privind datele din cererea de solicitare a ANT până la data emiterii adeverinței, conform reglementărilor în vigoare, precum și numărul de animale solicitate pentru prima pe cap de animal, iar apoi se depun documentele la bancă în vederea accesării creditului.

    Suma cuvenită pentru beneficiarii de ANT în sector ovine – caprine este de 20 lei/cap de animal.

    Te-ar mai putea interesa

    La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp

    Ultimele știri

    Noi focare de variolă ovină și caprină grăbesc vaccinarea într-un județ cu 270.000 de animale Moscova nu vede nicio perspectivă de reînnoire a acordului cu Ucraina privind cerealele Guvernul a aprobat schema pentru plata despăgubirilor de secetă Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe Blocaj pe piața lucrătorilor străini. Fermieri: Nu se mai pot aduce lucrători din țări precum Nepal!