• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Din cauza secetei, SUA au început să importe masiv grâu din Europa

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Statele Unite ale Americii (SUA) importă grâu din Europa din cauza secetei care a afectat culturile agricole și dus la scumpiri majore pe piața locală. Vremea nefavorabilă înseamnă şi că un număr record de fermieri americani ar putea să renunţe să mai cultive grâu, ceea ce ar face importurile mai profitabile.

    SUA au ajuns în situaţia în care sunt nevoite să importe grâu din Europa, după ce seceta a afectat culturile agricole, împingând în sus preţurile pe piaţa locală, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.  Cel puţin două nave încărcate cu grâu din Polonia au ajuns în Florida în 2023 şi multe alte livrări sunt aşteptate în lunile următoare, potrivit unor surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Sursele au precizat că traderul de produse agricole Andersons Inc. a livrat grâul din Polonia către o fabrică de făină a firmei Ardent Mills din Tampa, statul Florida.

    Citiți și: SUA: Sorgul, recunoscut pentru rezistenţa la schimbările climatice, decimat de secetă

    Seceta extremă din SUA a afectat puternic culturile agricole

     Un număr record de fermieri americani ar putea să renunţe să mai cultive grâu

    Aceste rare importuri de grâu sunt o lovitură pentru SUA, care în ultimele decenii şi-a pierdut importanţa pe piaţa mondială a grâului în defavoarea Rusiei, care acum este cel mai mare exportator mondial. Seceta de anul trecut a afectat livrările de cereale pe râul Mississippi, astfel că a devenit mai scump să transporţi cereale pe calea ferată.

    Vremea nefavorabilă înseamnă şi că un număr record de fermieri americani ar putea să renunţe să mai cultive grâu, ceea ce ar face importurile mai profitabile.

    ”Este o rută comercială neobişnuită dar are o logică pentru că grâul american este scump. Este mai ieftin pentru procesatorii americani de pe coasta de Est să livreze cereale din Europa decât să le transporte din Kansas”, a declarat Miroslaw Marciniak, analist la firm InfoGrain din Varşovia.

    Citiți și: Raport USDA – luna mai. Prognoze noi pentru piața de grâu și porumb

    Grâul american de iarnă, un soi utilizat la producţia de pâine, se tranzacţionează la o cotă semnificativă faţă de grâul oferit de alţi mari exportatori mondiali. În paralel, unele state din Europa de Est se confruntă cu un surplus de grâu, situaţie care recent a condus la impunerea de restricţii faţă de importurile de grâu din Ucraina.

    Directorul general de la Andersons, Pat Bowe, spune că importurile din Europa sunt logice având în vedere diferenţa de preţ dar nu a dorit să comenteze dacă firma pe care o conduce a făcut astfel de tranzacţii.

    Polonia a exportat deja 79.000 de tone de grâu către SUA

    Datele furnizate de Uniunea Europeană arată că Polonia a exportat deja în sezonul 2022-2023 aproximativ 79.000 de tone de grâu către SUA. ”Este posibil ca în viitor să vedem mai multe astfel de livrări din ţările baltice spre SUA, având în vedere diferenţa de preţ”, a spus Marciniak.

    Mai mulţi ani de secetă în zona de câmpie a SUA şi-au făcut efectul asupra renumitelor câmpuri de grâu ale Americii. Departamentul american al Agriculturii estimează că fermierii americani vor recolta în acest an doar 67% din suprafeţele cultivate cu grâu, cel mai redus nivel de după 1917.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică

    Ultimele știri

    Tractorul Anului 2027. Au fost desemnate cele mai bune tractoare ale anului 2027! Lista câștigătorilor Urgent la APIA! Fermierii care trebuie să depună documente suplimentare ca să nu piardă subvenția! Conferința AGRI4FUTURE: Fermierii români, primii pe lista beneficiarilor îngrășămintelor produse la Azomureș Șefa ANM anunță o schimbare radicală a vremii. Ce se întâmplă cu temperaturile pe final de săptămână Protena a depășit pragul de 1 milion de tone de furaje produse la fabrica din Sânpaul, județul Mureș