• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Gestul lui Petre Daea care a stârnit un val de reacții: ”Nici Caragiale nu putea să inventeze așa ceva”

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    O reacție fix pe dos decât și-a propus a obținut ministrul Agriculturii, Petre Daea. Vizita ta ”surpriză” într-un solar din Izbiceni, județul Olt, unde s-a dus cu un alai de jurnaliști, i-a făcut pe posibilii consumatori nu doar să critice acțiunea de PR, dar și să se întrebe de ce ministrul Daea preferă să muște dintr-o roșie în loc să îi facă analize.

    Din dorința de a arăta consumatorilor că legumele românești sunt sigure pentru consum, ministrul Petre Daea se pare că a stârnit o nouă furtună. În loc să se liniștească apele după cazul de la Glodeanu Sărat, județul Buzău, unde doi legumicultori au fost prinși că foloseau substanțe interzise, acum consumatorii critică și acțiunile hilare cu care ministrul Daea și-a propus să salveze imaginea producătorului român.

    Filmările în care Petre Daea mușcă dintr-o roșie coaptă în timp de ce află într-un solar în care nu vezi decât gogonele au fost aspru criticate pe rețelele de socializare. Cele mai acide comentarii și acuzații au fost lansate pe Reddit, acolo unde cei care au lăsat mesaje sunt consumatori, adică fix persoanele pe care Daea și-a propus să le convingă de cât de sănătoase sunt tomatele românești.

    Iată ce efect a avut acțiunea de promovare gândită de consilierii de imagine ai lui Petre Daea, cel mai probabil:

    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători

    Ultimele știri

    Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari