• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agricover Credit IFN – mai aproape de fermierii din Moldova. Robert Rekkers: ”Deschiderea filialei din Iași confirmă angajamentul nostru ferm în finanțarea clienților performanți”

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Prima filială din Moldova a Agricover Credit IFN a fost inaugurată miercuri la Iași. Compania este în plină dezvoltare şi continuă să investească în îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi dezvoltarea de soluţii de finanţare inovatoare pentru sectorul agricol.

    ”Am ales Moldova deoarece este una din cele mai importante zone agricole ale României, o regiune unde fermierii fac deja agricultură cu dedicare și profesionalism. Filiala de la Iași va fi un hub operațional pentru toată regiunea, unde dosarele de creditare vor putea fi procesate rapid iar fermierii vor găsi toate soluțiile pentru afacerile lor, deoarece aici vor fi prezente și celelalte divizii ale Grupului. Avem peste 100 milioane de lei credite acordate anul acesta iar portofoliul de clienți, in această zonă, depășește deja 200 fermieri. Deschiderea filialei din Iași confirmă angajamentul ferm al Agricover Credit în finanțarea clienților performanți, care generează o agricultură modernă și profitabilă”, a declarat Robert Rekkers, Directorul General al Agricover Credit IFN.

    Agricover Credit IFN este în plină dezvoltare și continuă să investească în îmbunătățirea calității serviciilor și dezvoltarea de soluții de finanțare inovatoare. Lansarea filialei de la Iași a Agricover Credit este rezultatul unui proces și al unui model de business centrat pe nevoile specifice fermierilor, gândit pentru a-i sprijini pe aceștia să-și dezvolte un business performant în agricultură.

    “Suntem o instituție financiară specializată pe finanțarea investițiilor și necesarului de capital de lucru al fermierilor și avem cunoștințele necesare pentru a oferi soluții adaptate nevoilor fermierilor care solicită finantare. Dispunem de o echipă mobilă de specialiști care se deplasează la fermă, o evaluează și ajută fermierul să obțină finanțarea de care are nevoie, simplu și rapid. Mizăm pe cunoașterea foarte bună a agricultorilor și pe relația foarte apropiată cu ei, ceea ce ne permite să le oferim soluții viabile, adaptate problemelor lor. Pentru a crește și a dezvolta un sector agricol performant, avem nevoie de soluții moderne, iar preocuparea noastră este să dezvoltăm soluții de finanțare inovatoare”, a adăugat Robert Rekkers, citat de Suceava News.

    În prezent, portofoliul de clienţi al Agricover Credit depăşeşte 200 de fermieri numai în zona Moldovei, iar în acest an au fost acordate credite în valoare de peste 100 de milioane de lei, a transmis Rekkers. Compania este în plină dezvoltare şi continuă să investească în îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi dezvoltarea de soluţii de finanţare inovatoare. „Mizăm pe cunoaşterea foarte bună a agricultorilor şi pe relaţia foarte apropiată cu ei, ceea ce ne permite să le oferim soluţii viabile, adaptate problemelor lor”, a mai subliniat acesta.

    Agricover Credit IFN a înregistrat în primul semestru din 2014 un profit operațional de peste 11 milioane Lei, în creștere cu 28% față de perioada similară din 2013. Valoarea creditelor acordate în primul semestru al anului 2014 a fost de 315.500.000 Lei, cu 25% mai mare față de perioada similară din 2013 iar compania prognozează o creștere de 20% a plasamentelor în acest an comparativ cu 2013.

    Creșterea diviziei a fost generată de crearea unor produse inovatoare care răspund nevoilor fermierilor și susțin dezvoltarea acestora – ca de exemplu Creditul Utilaj Instant cu avans zero – destinat achiziției rapide de utilaje agricole, Creditul Hectar Plus – adresat fermierilor care doresc achiziția și extinderea terenului agricol și Creditul Corelat cu Matif, o soluție de finanțare unică pe piața din România – ce permite corelarea dobânzii cu prețul cerealelor de la bursa de mărfuri din Paris (Matif).

    Despre Agricover Credit

    Înființată în 2008, Agricover Credit este singura instituție financiară din România care oferă produse financiare exclusiv fermierilor din sectoarele vegetal și zootehnic. Cunoașterea și înțelegerea activității agricole permit punerea la dispoziție a unei game variate de produse inovatoare pentru finanțarea capitalului de lucru și a investițiilor într-o manieră flexibilă, adaptată nevoilor și caracteristicilor celor cărora se adresează. Agricover Credit a înregistrat o creșterea rapidă ajungând, în numai câțiva ani, să fie unul dintre jucătorii importanți în finanțarea producătorilor agricoli.

    Agricover Credit IFN face parte din Grupul Agricover, cel mai important furnizor de soluții integrate pentru agricultură din România și o verigă esențială în lanțul valoric fermier-procesator-consumator.

    Notă: Filiala de la Iași a Agricover Credit IFN este situată pe strada Păcurari, la nr.142, aproape de şcoala Petru Poni.

    Te-ar mai putea interesa

    Mai multă marfă, prețuri mai mici: porumbul și floarea-soarelui DAP Constanța scad, pe măsură ce recoltarea avansează FAO: Prețurile cerealelor au explodat luna trecută pe fondul blocajelor din Marea Neagră și Strâmtoarea Ormuz Avans APIA 2026 – calcul pe hectar. Câți bani vor intra în conturile fermierilor din 16 octombrie Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie Cu cât s-a scumpit grâul în ultimele 3 luni: importatorii plătesc cu 45-63 dolari mai mult pe tonă, iar prețurile sunt cu 27% peste ianuarie

    Ultimele știri

    Floarea-soarelui la 473 euro/tonă FOB Constanța. De ce nu crește prețul deși exporturile din România accelerează Raportul USDA pe octombrie confirmă recoltele României, cu o singură corecție. Surpriză la porumb ANSVSA anunță parafarea a șase certificate pentru reluarea exporturilor de animale în Libia Șefa ANM, anunț pentru fermieri: ”În cea mai mare parte a țării așteptăm precipitații”. Când vin ploile! Fermierii din Ucraina primesc o subvenție la hectar pentru achiziția de îngrășăminte