• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 1 iunie – sărbătoarea cireșelor. Livezile unde poți merge cu familia să îți culegi singur cireșele

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Sărbătoarea cireșelor este, anul acesta, prima zi de iunie. Pomicultorii dau în mod oficial start culesului, iar unii dintre ei organizează în livezi și evenimente dedicate celor mari și celor mici, iubitorilor de cireșe românești.

    Anul acesta, culesul cireșelor a început mai târziu din cauza primăverii capricioase, dar asta nu îi oprește pe pomicultorii noștri să trasforme acest eveniment într-o sărbătoare. Doi cunoscuți producători de cireșe – inginerul Roman Marius și fermierul Gelu Bogdan, au decis să organizeze începând de astăzi, de pe 1 iunie, evenimente în propria plantație unde s-au copt mult-așteptatele cireșe românești.

    Ziua Porților Deschise la ferma de cireșe bio a lui Gelu Bogdan

    În județul Giurgiu, în comuna Izvoarele – satul Chiriacu, Gelu Bogdan (contact Livada Cirese Ecologice – Bogland 0765621015) deține, pe o suprafață de 4,5 hectare, o plantație bio de cireși. Începând de astăzi și până pe 5 iunie, ferma își deschide porțile pentru cules și organizează un eveniment pentru public – Ziua Porților Deschise.

    ”Avem 4,5 hectare de cireși ecologici, din care 3,6 de hectare de cultură efectivă, în care sunt 7.200 de pomi, cu patru soiuri, două târzii și două timpurii. În perioada 1-5 iunie organizăm când Ziua Porților Deschise, am stabilit un preț de intrare de 50 de lei pentru adulți – pentru copii este gratuit – în care sunt incluse cireșe de mâncat pe săturate și un mic dejun câmpenesc, cu produse locale, de care se va bucura toată lumea. Cine vrea să plece cu cireșe acasă, dacă sunt culese de ei o să scădem undeva la 5 lei/kg. Nu știm deocamdată prețul cireșelor, dar eu îmi doresc să nu scad sub 40 de lei/kg ținând cont că sunt cireșe ecologice”, a menționat pomicultorul Gelu Bogdan, care a specificat că cireșele produse în livada sa se adresează celor care vor să mănânce ecologic și care pun preț pe sănătate, în primul rând.

    Paradisul cireșelor, deschis publicului în perioada 1-5 iunie, și în fiecare weekend

    Și la Coșereni, județul Ialomița, în livada de cireși a ing. Marius Roman, de astăzi cei mici și cei mari se pot bucura de cireșe. Paradisul cireșelor își deschide porțile începând de astăzi, 1 iunie, iar detalii despre programul evenimentelor în livadă puteți afla de la ing. Paula Roman, al telefon 0725924293.

    ”Noi, în Paradisul cireșelor de la Coșereni, la nivel de plantație avem 20.000 de pomi. Începem culesul cu două evenimente marcante: Ziua Internațională a Copiilor pe care o sărbătorim aici și se va derula pe parcursul a trei zile, 1,2,3 iunie, iar de Rusalii este un al doilea eveniment care se vrea continuitate pentru primul eveniment. Acesta din urmă se numește ”Sărbătorește Rusaliile în Paradisul cireșelor”. Oamenii pot să își recolteze și să mănânce fructe pe săturate. La final pot să cumpere o anumită cantitate pe care și-o culeg singuri”, ne-a declarat ing. Marius Roman care deține în județul Ialomița o livadă de cireși de 12 hectare.

    ”Este o plantație în vârstă de 6 ani ajunsă la maturitate deplină, o plantație modernă înființată în sistem super-intensiv. Pomii sunt altoiți pe portaltoi Gisella 5. Suprafața totală este împărțită în 4 parcele, 3 parcele sunt cu diverse soiuri de cireșe altoite cu portaltoiul Gisella 5 și plantate la 4 metri între rânduri și 1,5 metri între pomi pe rând, deci 1.966 de pomi la hectar, iar a patra parcelă este pe portaltoiul Gisella 6 și sunt plantați la 4/2, deci 1.250 de pomi la hectar. Pomii sunt din pepiniera proprie și avem 12 soiuri în plantație care se maturează începând, în ani normali, când vremea nu ne joacă feste, în jur de 15-20 mai, iar ultimul, cel mai tardiv pe care îl avem noi în plantație este soiul Regina și se maturează spre sfârșitul lunii iunie. Se poate păstra, recolta și consuma, inclusiv în prima decadă a lunii iulie”, a spus pomicultorul.

    La Coșereni, cireșele sunt valorificate direct din livadă sau prin magazinul de la poarta fermei, iar anul acesta pomicultor Marius Roman crede că prețul mediu va fi de 25 de lei pe kilogram.

    ”Pe tot parcursul lunii iunie și chiar iulie, cât vom avea fructe, avem deschisă campania ”Culege singur”, în care familii pot veni să își culeagă singuri sau să cumpere de la magazinul din poarta fermei. Cei care vor să vină în livadă pot mânca pe săturate. Există la final un minim de 2 kg pe adult, pe care le pot culege și cumpăra. În fiecare seară noi aducem câteva sute de kilograme în Voluntari, județul Ilfov, unde avem un spațiu unde se pot valorifica în intervalul orar 18:00 – 21:30, cu aproximație. Primele cireșe pe care le vom valorifica vor ajunge la plus – minus 25 de lei pe kilogram. Acum, că pot ajunge la 30 sau rămâne la 25 de lei, vom vedea, acum pentru cine cumpără endetail”, a specificat Marius Roman.


    Te-ar mai putea interesa

    Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care elimină plafonarea pentru procesatorii alimentelor de bază Se mai fac plăți din subvenții după termenul de 30 iunie? Răspunsul șefului APIA pentru fermieri! Top 10 cele mai mari ferme din România după suprafața declarată la APIA în acest an Dronele vs. fragmentarea terenurilor. Nicu Vasile, fermier: ”Riscă să devină o sursă de conflicte, pierderi economice și insecuritate juridică” Mazărea de toamnă – o cultură bănoasă: peste 5,5 t/ha și prețuri de până la 1,2 lei/kg

    Ultimele știri

    Adrian Pintea a inaugurat sediul modernizat al APIA Bihor. Investiția, finanțată cu bani din PNRR Tanczos Barna – ministrul Agriculturii cel puțin până la toamnă. Scenarii pentru numirea unui nou Guvern „Ziua Pepenilor” revine la Dăbuleni. Programul complet al ediției din 2 iulie Investiția de 200-300 de euro care ajută fermierii să economisească zeci de mii de euro Modelul „Uber” la tractoare și combine! Prima rețea națională de închiriere utilaje agricole!