• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primii tineri care primesc teren de la stat în acest an. Record nou de cereri la ADS!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Teren pentru tineri 2023! Agenția Domeniilor Statului (ADS) a anunțat că a finalizat analiza celor 96 de dosare de tineri fermieri care au depus cereri pentru teren în arendă de la stat, în prima sesiune a programului din 2023. Conform datelor transmise de agenție, numărul final de tineri fermieri care vor primi teren este de 61.

    Agenția Domeniilor Statului a anunțat vineri, 23 iunie, că a finalizat analiza celor 96 de dosare care au fost depuse în cadrul Programului Tineri Fermieri, care oferă terenuri agricole și neagricole în arendă cu prioritate tinerilor până în 40 de ani.

    ”Din cele 96 de dosare depuse, 61 sunt eligibile și pot trece în etapa următoare. Solicitanții eligibili vor fi notificați de ADS”, se arată în informarea publicată de agenție.

    ADS a anunțat că numărul de tineri fermieri aplicanți pentru program reprezintă un rezultat istoric. Un număr de 96 de fermieri s-au înscris în intervalul 15-26 mai, la Agenția Domeniilor Statului (ADS), pentru Programul Tineri Fermieri, care aduce suprafețe agricole și neagricole arendate cu prioritate fermierilor până în 40 de ani. Agenția a scos la licitație 128,43 de teren neagricol și 916,37 de hectare de teren agricol.

    Citiți și: Teren ADS pentru tineri 2023 – a început depunerea cererilor. Se acordă maxim 50 ha/persoană!

    Teren de la stat, pentru tinerii fermieri

    George Sava, director ADS: În cazul a doi oferanți pe loc, se va face licitație pentru terenuri

    George Sava, directorul ADS a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO  că în cazul situațiilor în care sunt doi ofertanți pentru același teren, instituția va face licitația unde va câștiga arenda cea mai mare oferită de fermieri.

    ”Daca sunt doi ofertanți pe un teren se face licitație. Va câștiga arenda cea mai are”, a punctat șeful ADS.

    În prezent ADS nu a anunțat care va fi nivelul de la care va porni licitația pentru arenda terenurilor dar aceasta va fi stabilită pentru fiecare suprafață în parte, în funcție de categoria de folosință și de coeficienții de majorare ai redevenței minime, conform factorilor favorizanți ai exploatației.

    Citiți și: George Sava, ADS: ”Categoria de folosință a terenurilor reprezintă o mare problemă”

    ADS va pregăti o a doua sesiune până la finalul verii

    Directorul ADS a anunțat pe pagina de socializare a instituției, că va fi organizată și o a doua sesiune pentru tinerii fermieri, până la finalul verii 2023.

    ”Ținând cont de cererea crescută și de interesul din partea tinerilor fermieri pentru acest program, vom pregăti o a doua sesiune până la finalul verii. Dezvoltăm agricultura românească!”, a fost mesajul transmis de acesta.

    Reamintim  că fermierii au putut opta doar pentru suprafețele pe care ADS le-a declarat libere de alte contracte iar terenurile se găsesc pe raza a 15 județe. Chiar dacă legea permite fermierilor să concesioneze până la 50 de ha, în unele zonele suprafața disponibilă nu atinge acest nivel. În plus, o condiție obligatorie este ca solicitantul să aibă domiciliul pe raza județului unde este situat terenul.

    Lista documentelor obligatorii dar și a terenurilor disponibile le găsiți aici: Teren ADS tineri fermieri: Lista suprafețelor libere în fiecare județ. Cererile se depun din 15 mai

    Informaţii suplimentare se pot obţine la tel 021/405.35.35; 021/405.35.45 – Direcția Administrare Patrimoniu – Serviciul Contractare și Acționariat din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului Bucureşti.

    Te-ar mai putea interesa

    Avansul APIA 2026, mai mare. Subvențiile care cresc în acest an pe hectar și animale Avans APIA 2026 – calcul pe hectar. Câți bani vor intra în conturile fermierilor din 16 octombrie „Înghesuială” la vânarea urșilor, după publicarea Legii în Monitorul Oficial. Unde s-au depus deja cereri FAO: Prețurile cerealelor au explodat luna trecută pe fondul blocajelor din Marea Neagră și Strâmtoarea Ormuz Ucraina ar fi cerut un reprezentant la instituția care gestionează Canalul Sulina. Radu Miruță, somat să dea explicații

    Ultimele știri

    O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Cerealele românești și armistițiul energetic: petrolul scade dar grâul și porumbul nu se ieftinesc Rapița românească, sub presiunea celei ucrainene: diferența de preț de peste 100 de dolari care îi poate speria pe importatori Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Ouă din Ucraina, contaminate cu Salmonella. Autoritățile britanice cer retragerea acestora de pe piață