• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce se ascunde în spatele creșterilor de preț la cereale și rapiță!

    Violina Gorcinschi -

    Prețurile cerealelor și cele la rapiță cresc în SUA, dar și pe piața europeană. Factorul principal care determină creșterile de preț pentru aceste culturi este seceta, care cauzează estimări îngrijorătoare și pentru producția din Europa, în ciuda ploilor recente din Franța și Germania. Analiştii se aşteaptă ca situaţia grâului, porumbului şi a culturilor de soia să se deterioreze în continuare și în SUA, a raportat agrarheute.com.

    Prețurile cerealelor și al semințelor oleaginoase au crescut brusc în Europa și în SUA săptămâna trecută. Cauza a fost înrăutățirea secetei pentru cultura de porumb din SUA. Prețurile la grâul european au crescut cu 22 de euro de la începutul lunii iunie, iar ieri au înregistrat, din nou, ușoare creșteri, ajungând la 239,50 de euro pe tonă. În aceeași perioadă, prețurile la porumb au crescut cu 25 euro, până la 238 euro pe tonă.

    La începutul lunii iunie, seceta s-a intensificat în Vestul Mijlociu al SUA și s-a extins în marea parte a culturilor de porumb, în ​​special în regiunea de est. Prima săptămână completă din iunie, care s-a încheiat pe data de 10, a fost a treia cea mai uscată săptămână de iunie, pentru porumb, din ultimii 30 de ani, potrivit datelor de la WeatherTrends360. Precipitațiile au fost foarte slabe și mai concentrate în zonele vestice, în podiș și câmpiile sudice.

    Din păcate, ploile au venit cam târziu pentru a salva recolta de grâu de iarnă, după luni de secetă, au spus serviciile meteorologice din SUA. Deoarece condițiile de secetă s-au extins rapid în anumite părți ale culturilor de porumb în ultimele săptămâni, USDA a raportat că, începând cu 6 iunie, seceta afectează aproximativ 45% din zonele de cultivare a porumbului.

    Drept urmare, prețurile la porumb și soia au crescut brusc în SUA, precum și cotația la cereale și rapiță din Europa. Analiştii se aşteaptă ca raportul USDA privind progresul recoltei din săptămâna aceasta să arate o scădere suplimentară cu 2-4 puncte procentuale a evaluărilor porumbului şi soia, ceea ce determină observatorii pieţei să se îndoiască că fermierii americani pot egala randamentele aşteptate anterior.

    porumb
    Rusia estimează o producție crescută la cereale (foto: g4media.ro)

    Seceta, principala cauză a creșterii de preț pe bursele de cereale

    Recentele furtuni din Germania și Franța au atenuat deficitul de apă pentru majoritatea tipurilor de cereale, dar mai ales pentru porumb și pentru orzul de primăvară. Ca de obicei, precipitațiile au variat de la un loc la altul.

    Vineri, FranceAgriMer a raportat un scor de recoltă de grâu de 85% de la bun la excelent, în scădere cu 3 puncte față de săptămâna precedentă. Scorul pentru orzul de iarnă este, de asemenea, de 85%, iar pentru orzul de primăvară, 83%, cu scorul bun spre excelent, cu 2 puncte și, respectiv, cu 6 puncte mai puțin decât săptămâna precedentă. De asemenea, porumbul a înregistrat o scădere cu 2 puncte, coborând la 86%, fiind cotat, în continuare, cu scorul de bun spre excelent.

    Recolta de cereale din Rusia ar putea ajunge la 130 de milioane de tone în acest an, în contextul condițiilor meteorologice favorabile, a declarat viceprim-ministrul Victoria Abramchenko pentru TASS. Anterior, Ministerul Agriculturii din Rusia a declarat că recolta de cereale a țării ar putea ajunge la aproximativ 123 de milioane de tone în 2023, inclusiv 78 de milioane de tone de grâu. Recolta de cereale de anul trecut a fost de aproximativ 158 milioane de tone.

    Înalții oficiali ruși au declarat vineri-16 iunie că Acordul de cereale nu poate fi reînnoit în circumstanțele actuale, dar Moscova depune eforturi pentru a se asigura că țările mai sărace nu vor suferi din cauza penuriei de alimente. Luna trecută, Moscova a fost de acord să prelungească acordul cunoscut sub numele de „ Inițiativa pentru cereale de la Marea Neagră ” până pe 17 iulie, cu condiția să primească ajutor și pentru exporturile proprii de alimente și îngrășăminte. Rusia spune că aceste condiții nu sunt îndeplinite.


    Te-ar mai putea interesa

    Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri! Preț de vânzare la ovine. Cât costă o oaie la intrarea în iarnă

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!