• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Infuzia de usturoi, un tratament eficient la legume. Cum se prepară

    Angelica Lefter -

    Infuzia de usturoi este un tratament ușor de preparat pentru legumele din grădină. Rețeta cu usturoi poate fi folosită ca tratament de combatere a bolilor, dar și pentru a proteja legumele de insecte. Beneficiile infuziei de usturoi sunt numeroase, așa că acest remediu naturist nu trebuie să lipsească din grădinile de legume.

    Usturoiul este folosit în mai multe feluri pentru protejarea culturilor de legume, fiind recunoscut ca având efecte antifungice, antibacteriene și acționând ca un dezinfectant. Cel mai important, usturoiul este un repelent pentru dăunători, care nu agrează mirosul puternic, iar dacă nu plouă, efectul infuziei de usturoi persistă zile bune.

    Beneficii ale infuziei de usturoi în grădina de legume

    Usturoiul este, de asemenea, eficient pentru diferite afecțiuni ale plantelor din grădini. Fitoncidele, care sunt conținute în țesuturile plantei de usturoi, au un efect dăunător asupra unor microorganisme și ciuperci patogene, oprind dezvoltarea multor boli. Pentru aceasta, mai multe culturi pot fi stropite cu infuzie de usturoi și chiar se recomandă cultivarea usturoiului în grădină pentru protecția naturală a legumelor.

    Dacă optați să tratați legumele cu infuzie de usturoi, atunci aceasta trebuie preparată în ziua în care se și aplică, de preferat imediat ce apar primele semne de boală sau când sesizați prima dată un atac al dăunătorilor.

    Infuzia de usturoi – beneficii în grădină. Utilizare

    Utilizarea infuziei de usturoi în gospodărie, are o serie de avantaje incontestabile:

    Pe lângă avantaje, infuzia de usturoi are și dezavantaje:

    Iată cele mai populare rețete de infuzii împotriva dăunătorilor și bolilor cărora usturoiul le face față eficient.

    Infuzie de usturoi combate afidele

    Infuzie de usturoi – rețetă împotriva afidelor

    Infuzia de usturoi este o rețetă eficientă împotriva afidelor. Acest dăunător este omniprezent în ultimii ani și a devenit un adevărat coșmar pentru orice cultivator de legume. Afida poate cauza pierderi importante întrucât se hrănește cu seva plantelor, lăsând în urmă frunze răsucite și lăstari uscați. Adesea, afidele apar pe plante în perioada în care fructele încep să se coacă și când tratamentele chimice nu mai pot fi aplicate. În aceste situații, de mare ajutor este infuzia de usturoi care alungă afidele.

    Rețetă pentru infuzia de usturoi contra afidelor. Se iau 300-500 grame de usturoi și se dau prin răzătoare, blender sau se macină cu mașina de tocat carne. Usturoiul mărunțit se toarnă 10 litri de apă și se lasă două zile. Compoziția se strecoară, iar la ea se adaugă 40 de grame de săpun de rufe. Se amestecă totul bine și se pulverizează plantele, de preferat seara, în zilele când nu sunt ploi.

    Infuzia de usturoi, folosită împotriva tripsului

    Infuzie de usturoi – rețetă împotriva păianjenilor și a tripșilor

    Infuzia de usturoi poate fi un tratament eficient și contra păianjenului și a tripșilor, doi dăunători periculoși. În cazul păianjenului, acesta se așează de obicei pe partea inferioară a frunzelor și se hrănește cu seva plantelor, încetinind creșterea acestora și scăzând randamentul lor. Un atac puternic al păianjenului poate conduce chiar la pierderea întregii culturi.

    Tripșii sunt la fel de periculoși. Ei se hrănesc și cu seva plantelor, deși polenul și nectarul îi atrag mai mult. Se ajunge astfel ca în plantațiile afectate de tripși, producția să fie mică și de slabă calitate.

    Rețetă pentru infuzia de usturoi cu păpădie contra păianjenilor și a tripșilor.  Se culege 1 kg de păpădie împreună cu tulpinile și se umple o găleată cu apă. Păpădia se lasă la macerat două zile, apoi, se iau 5-6 căpățâni medii de usturoi și se toacă mărunt sau se trec printr-o mașină de tocat carne și se adaugă la masa totală. Se mai lasă încă 7-10 ore, apoi se adaugă 40 de grame de săpun lichid și se poate pulveriza peste plante

    Infuzia de usturoi poate elimina puricii cruciferelor

    Infuzie de usturoi – rețetă împotriva puricilor de crucifere

    Pentru a scăpa de purecii cruciferelor la varză, napi, hrean sau alte culturi, se poate trata cultura cu infuzie de usturoi la care de adaugă și cenușă. Se evită astfel ca puricii să ajungă să roadă țesuturile frunzelor.

    Rețetă pentru infuzia de usturoi cu cenușă contra puricilor. Se iau 2-3 căni de cenușă de lemn și se umple o găleată cu apă. Se amestecă și se dă la infuzat timp de o zi. Mai departe, se toacă 1 cană de căței de usturoi și se adaugă în soluția de cenușă. Adăugați 1/4 dintr-un săpun cu gudron și se amestecă bine, apoi se pot pulveriza plantele. Procedura se repetă după o săptămână.

    Gândacii de Colorado sunt alungați de mirosul puternic de usturoi

    Infuzie de usturoi – rețetă împotriva gândacului de Colorado

    Larvele de insecte vorace sunt capabile să distrugă plantațiile de cartofi, precum și roșiile, vinetele și alți reprezentanți ai familiei Solanaceae în câteva zile. Gândacul de Colorado se poate obișnui repede cu substanțele chimice, însă nu cu mirosul de usturoi și celandină. Astfel, plantațiile pot fi tratate cu o infuzie mirositoare de usturoi și celandină.

    Rețetă pentru infuzia de usturoi contra gândacului de Colorado. Se iau 6 căpățâni de usturoi și se dau printr-o presă sau se toacă cu blenderul, se toacă si 1,5 kg de celandină. Se pune totul într-o găleată de 10 litri și se toarnă apa fierbinte deasupra, se acoperă și se lasă 5-6 zile la infuzat. Apoi se strecoară soluția, se adaugă 40 grame de săpun de rufe și se pulverizează plantele.

    Omida fluturelui alb de varză nu rezistă infuziei de usturoi

    Infuzie de usturoi – rețetă împotriva omizilor fluturelui alb al verzei

    Fluturele alb al verzei este principalul dăunător al acestei plante. Omizile mănâncă instantaneu frunze suculente, lăsând găuri și în final, tulpina complet goală. Infuzia de usturoi poate ajuta la eliminarea acestor omizi.

    Rețetă pentru infuzia de usturoi contra fluturelui alb al verzei. Se iau 6 căței medii de usturoi și se toacă. Masa de usturoi se pune apoi într-un borcan de 3 litri care se umple cu apă. Infuzia se lasă la soare, apoi se adaugă puțin săpun lichid și se pulverizează.

    Pentru o mai mare eficiență, alături de usturoi, se poate pune și 1,5 kg de păpădie la infuzat. Soluția se agită bine înainte de pulverizare.

    Infuzia de usturoi, bună pentru a combate mana

    Infuzie de usturoi ca tratament împotriva manei (Phytophthora)

    Mana, denumită știițific Phytophthora, este o boală comună și periculoasă a multor culturi, capabilă să distrugă plantațiile într-un timp scurt. Este necesar ca plantele să fie salvate la primele semne ale bolii. Împotriva dezvoltării phytophthora pe plantații, infuzia de usturoi se prepară cu adaos de muștar și boia de ardei.

    Rețeta de infuzie cu usturoi contra manei. Se iau 200 de grame de usturoi și se toacă bine. Se adaugă o lingură de muştar pudră şi aceeaşi cantitate de ardei roşu. Totodată, se toarnă cei doi litri de apă și lasă la infuzat timp de 24 de ore. După aceea, se aduce volumul infuziei la 10 litri și se adaugă puțin săpun lichid. Cu această soluție stropesc bine plantele, iar procedura se repetă după 7-10 zile.

    Infuzia de usturoi previne făinarea

    Rețeta de infuzie de usturoi pentru prevenirea făinării

    Făinarea este o altă boală comună care poate afecta multe culturi horticole. Pentru boala fungică, cel mai bine este să se încedapă tratamentul preventiv.

    Rețetă de infuzie de usturoi pentru făinare. Se iau 500 de grame de usturoi și se măruțește bine întreaga cantitate. Usturoiul se pune apoi în 5 litri de apă caldă (nu apă clocotită) și se lasă timp de o oră. După aceea se scurge lichidul într-un recipient separat și se toarnă din nou usturoiul cu 1 litru de apă.

    După o oră se amestecă ambele lichide și se adaugă încă 4 litri de apă. Înainte de utilizare se iau 1,5 căni de infuzie finită și se diluează în 10 litri de apă. Se adaugă 50 de grame de săpun și se pulverizează plantele.

    Infuzia de usturoi poate ajuta și la combaterea gărgăriței, muștei morcovului, psilidei, moliei, furnicilor, păsărilor și rozătoarelor. Infuziile de usturoi sunt folosite și împotriva apariției ruginii și putregaiului variat.


    Te-ar mai putea interesa

    MADR a făcut plata. De mâine se achită fermierilor subvenția de 200 euro pe hectar Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!