• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Calendar admitere 2023 – USV Timișoara. Înscrierile se desfășoară până pe 24 iulie!

    Roxana Dobre -

    Înscrierile la facultăți se află în plină desfășurare, iar universitățile primesc în această perioadă dosarele candidaților. Prof.univ.dr. Cosmin Alin Popescu, rectorul Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara, a explicat care este calendarul înscrierilor pentru acest an dar și de ce ar trebui să aleagă un tânăr, pentru licență, masterat sau doctorat, prestigioasa universitate din vestul țării.

    Prof.univ.dr. Cosmin Alin Popescu, rectorul Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara

    Prof.univ.dr. Cosmin Alin Popescu a anunțat astăzi, joi – 13 iulie, în cadrul emisiunii AgroStrategia de pe TVR 1 care este calendarul admiterii la Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara și ce opțiuni au tinerii care aleg această instituție de învățământ.

    Citiți și: INTERVIU. Prof. univ. dr. Cosmin Popescu, USAMVBT: ”Invit tinerii să vină să studieze într-o universitate care susține viața și viitorul țării noastre”

    Prof.univ.dr. Cosmin Alin Popescu: Înscrierile sunt în curs. Calendarul admiterilor

    Potrivit rectorului Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara, înscrierile sunt în curs iar aplicanții mai au timp până la 24 iulie să se înscrie atât în programele de licență, cât și cele de master sau doctorat.

    ”Vreau să vă spun că am început înscrierile de câteva zile bune. În data de 3 iulie a început admiterea în Universitatea noastră, la toate cele aproximativ 30 de programe de licență și peste 30 de programe de master, inclusiv la ciclul de studii doctorale. Avem sesiunea aceasta de vară, cum o numim noi și ca în fiecare an, și ca peste tot în țară, și sesiunea de toamnă. Dar vorbim de sesiunea aceasta de vară, ea se închide, ca și posibilitatea de admitere în data de 24 iulie, deci ar mai fi aproximativ 10-11 zile”, a anunțat prof.univ.dr. Cosmin Alin Popescu pentru emisiunea Agrostrategia, o coproducție TVR și Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 

    Calendar admitere 2023

    Citiți și: Admitere 2023! Au început înscrierile la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul USAMV București! Termen limită: 25 iulie

    Oferta educațională a Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara, disponibilă și online

    Ce ofertă educațională are Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara

    Rectorul Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara a precizat că instituția de învățământ superior derulează 30 de programe de licență în limba română, limba engleză și limba franceză și peste 30 de programe de master, de asemenea, în limbile menționate.

    ”În primul rând vorbim de o universitate internațională,  o universitate antreprenorială, o universitate conectată. De ce Universitatea de Științe le Vieții? Și după hotărârea de guvern de anul trecut trecut de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului la Regele Mihai I a României din Timișoara, iată că hotărârea de guvern a consimțit această nouă denumire, acest nou brand, Universitatea de Științele Vieții Regele Mihai I din Timișoara. Care face parte, ca universitate, dintr-o familie mare a universități lor, Life Science University din Europa și nu numai din Europa. Iată că vorbim de aproximativ 30 de programe de licență în limba română, limba engleză și limba franceză și peste 30 de programe de master, de asemenea, în limba română, limba engleză și limba franceză”, a mai explicat Cosmin Alin Popescu.

    Acesta a completat că în susținerea argumentelor pentru alegerea Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” vin atât condițiilor excepționale de învățământ, cazare și masă pe care le oferă dar și liniștea unui oraș dezvoltat cum e Timișoara.

    ”În primul rând vorbim de un oraș universitar, un oraș cosmopolit, un oraș european, un oraș capitală a culturii europene anul acesta, un oraș cu multicultural, un oraș multietnic, un oraș, aș spune eu, al echilibrului, sigur. Această ofertă sigur va atrage tinerii din România și nu numai pentru că în momentul de față avem cursanți în universitate din peste 30 de țări. Apoi, este vorba de universitatea noastră ca infrastructură și aici mă refer la campusul universității, care cumva este si situat în mijlocul unui parc întreținut de noi, generat de noi, cumva amenajat de noi ca universitate. Un campus ce oferă o infrastructură de cazare în căminele universității noastre”, a mai adus argumente rectorul Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara.

    În cantina universității se folosesc produse din fermele didactice proprii

    În ceea ce privește partea de masă la cantina-restaurant a universității sunt folosite produse în mare parte din fermele proprii. ”Și vreau să vă spun că susține ceea ce transmit părinților și tinerilor prin cererea foarte mare a celor care sunt angajați în anumite companii, instituții care servesc prânzul contra cost în universitatea noastră. De asemenea partea de infrastructură, ca bază sportivă pentru petrecerea timpului liber și pentru activitățile sportive investim în fiecare an în această bază sportivă, de asemenea recunoscută la nivelul zonei. Apoi, vorbim de infrastructura didactică și cea de cercetare”, a mai menționat oficialul universitar.

    Acesta a completat că în ceea ce privește infrastructura didactică, aceasta funcționează la cele mai înalte standarde, atât pentru sălile de curs cât și pentru partea unde se face practică, sector în care s-au investit foarte mulți bani în ultimii ani.

    ”Mă refer la tot ce înseamnă săli de curs, seminarii și spațiu unde se întâlnesc tinerii, unde se întâlnesc dascălii cu studenții noștri, care sunt moderne din punct de vedere al modului în care se transmite informația și din punct de vedere a ceea ce presupune ambianța în care se desfășoară activitatea cu studenții noștri. Un aspect important este legat de infrastructura aceasta de practică. Universitatea noastră a investit prin programe europene sau din venituri proprii, în infrastructura de cercetare utilizată și pentru activitatea aceasta practică”, a mai subliniat rectorul Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara.

    Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara aproape și-a dublat numărul de studenți în ultimii ani

    În ceea ce privește numărul de cursanți, în ultimii ani acesta a crescut simțitor ajungând în 2023 la 6.200 de studenți din toate colțurile țări și veniți și de peste hotare.

    ”Vorbim în 2016, moment din care cunosc foarte bine din punct de vedere managerial ce se întâmplă în universitate și dacă exprim în cifre relative, am crescut ca universitate cantitativ, eu cred că și calitativ, dar cantitativ în primul rând, un procent de 50-60% exemplificând în cifre absolute, de la 3.800 de studenți în 2016 la peste 6.200 de studenți între 2022-2023 anul acesta universitar”, a mai spus prof.univ.dr. Cosmin Alin Popescu.


    Te-ar mai putea interesa

    MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată Preț de vânzare la ovine. Cât costă o oaie la intrarea în iarnă Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!