• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Economiei: Fabrica de Zahăr de la Luduș își va relua producția în octombrie

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    În urma unei vizite la Fabrica de Zahăr de la Luduș, Ștefan-Radu Oprea, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a declarat ieri, vineri-4 august, în cadrul unei conferințe de presă ținute la Târgu Mureș, faptul că aceasta își va relua producția în luna octombrie a acestui an. Potrivit acestuia, unitatea economică a contractat deja jumătate din producția de sfeclă de zahăr de care are nevoie. Vizitei, ministrul a discutat cu managerii și despre o schemă de ajutor de stat, aflată în lucru la Ministerul Agriculturii.

    Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea a anunţat, vineri, la Târgu Mureş, că a vizitat Fabrica de Zahăr din Luduş, care a contractat deja jumătate din producţia de sfeclă de zahăr de care are nevoie şi că are credinţa că, începând din luna octombrie, în acest oraş se va produce din nou zahăr din sfeclă produsă în ţară, a relatat Agerpres.

    Stefan-Radu Oprea, ministrul
    Ministrul Economiei crede cu certitudine că fabrica de la Luduș își va relua activitatea în toamnă (foto: digi24.ro)

    „Astăzi am venit să văd cum evoluează mediul de afaceri local, care sunt provocările. Prima vizită a fost la Fabrica de Zahăr din Luduş, unde am cunoscut un management foarte decis ca în octombrie să pornească producţia de zahăr. Am înţeles că astăzi au deja contractată jumătate din producţia de sfeclă de zahăr de care au nevoie şi că speră prin faptul că vor începe la timp, vor începe să producă, să determine fermierii să aibă mai mare încredere şi să planteze pe cel puţin 6000 de hectare, atât cât au nevoie pentru a putea să meargă în plin (…) S-a ajuns în salvarea acestui proiect de către un investitor român, împreună cu fermierii din zonă şi eu cred că într-adevăr, începând cu octombrie vom vedea că fabrica din Luduş va produce zahăr din nou din sfecla de zahăr produsă aici”, a declarat ministrul Ştefan-Radu Oprea, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul companiei Materom din Târgu Mureş.

    interiorul unei fabrici unde se proceseaza sfecla
    Fabrica de la Luduș a contractat deja jumătatea din cantitatea de sfeclă de zahăr necesară (foto: zi-de-zi.ro)

    Planuri mari pentru fabrica de zahăr de la Luduș

    Ministrul a arătat că Fabrica din Luduş are „un plan de management foarte bine articulat”, care înseamnă diversificarea afacerilor, nu doar în producţia de zahăr sub brandul Zahăr de Luduş şi că a discutat cu managerii despre schema de ajutor de stat aflată în lucru la Ministerul Agriculturii.

    „Am vorbit cu managementul de acolo, le-am spus despre schema de ajutor de stat pe care Ministerul Agriculturii o are în lucru în acest moment şi care se referă la procesarea produselor agroalimentare în România. Şi această fabrică de zahăr este una dintre cele care ar putea să aplice la această schemă de ajutor de stat, pentru că vor să se doteze cu linii de producţie în plus cu linii de ambalare, cu linii de etichetare. Sunt lucruri prin care statul român, Guvernul României încearcă să limiteze importurile din străinătate, să producem cât mai mult aici, în România, obiectivul major este acela de a echilibra balanţa comercială şi astfel de poveşti de succes, cum sperăm să fie cea de la Fabrica de Zahăr Luduş, care a trecut printr-o poveste pe care dvs. o ştiţi mai bine ca mine, cu aproape de vânzare, de tăiere şi de a merge la utilajele la fier vechi”, a afirmat Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

    Deputatul PSD Dumitriţa Gliga l-a însoţit pe ministrul Ştefan-Radu Oprea la Luduş şi a declarat că se bucură că fabrica de zahăr este pregătită înceapă să producă, începând cu toamna acestui an.

    „A fost un stimulent important pentru fermieri faptul că subvenţia la sfeclă de zahăr a fost undeva până la 2.500 euro pe anul trecut. Mă bucur că fermierii au început să cultive din nou sfeclă de zahăr, pentru că ăsta e un avantaj foarte mare şi pentru fermierii din zonă, din judeţul Mureş, din judeţele învecinate. Să ştiţi că la fabrica de zahăr de la Luduş va veni sfeclă de zahăr inclusiv din Arad în acest an”, a susţinut Dumitriţa Gliga.

    Te-ar mai putea interesa

    „De aici, de aproape. Din Transilvania”. S-a deschis primul târg de produse locale pentru consumatorii orădeni găzduit de un hypermarket Raportul USDA pe septembrie. Cât porumb va recolta România în acest an – cifre în creștere Fermierul Gabriel Pavel a trecut la fertilizarea lichidă cu azot: ”Am schimbat doar duzele mașinii de stropit” Prognoza meteo pentru următoarele zile. Unde va ploua și unde vor fi temperaturi de 30-31 de grade Avansul APIA 2026. Ce șanse sunt ca fermierii să încaseze mai devreme prima tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Bursa cerealelor, azi. Floarea-soarelui DAP Constanța pierde cu 18 euro/t, porumbul a ajuns la 228 euro/t Franța primește o nouă lovitură. După porumbul decimat de secetă, grâul pierde la export, iar rapița se restrânge UE a pierdut o cincime din recolta de porumb. Cum arată piața agricolă la mijlocul lunii septembrie ANSVSA celebrează 60 de ani de excelență în medicina veterinară alături de IDSA, comunitatea științifică națională și internațională Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României”