• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MADR și Carrefour organizează la Iași Târgul de produse românești „Bunătăți de soi din România”

    Roxana Dobre -

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în parteneriat cu Carrefour România, va organiza, în perioada 18-20 august 2023, între orele 10:00-20:00, Târgul de produse românești „Bunătăți de soi din România”, în incinta centrului comercial Era Shopping Park Iași. Evenimentul face parte din campania de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimente de calitate obținute pe plan local, sub sloganul „Cumpără românește!”.

    Cei prezenți la târg vor avea ocazia să-și procure preparate dintr-o gamă variată de peste 40 de produse din județele: Botoșani, Galați, Iași, Neamț, Suceava sau Vaslui, atestate de MADR ca produse tradiționale. Oferta operatorilor economici care obțin aceste produse bazate pe rețete transmise din generație în generație este diversificată din categorii precum: carne și lapte, ouă, pește, legume și fructe, produse de patiserie, miere și produse apicole, vin și băuturi spirtoase. De asemenea, la târg se vor găsi fructe și legume uscate, ceaiuri, produse apicole și produse lactate care au dobândit mențiunea „produs montan”.

    Florin Barbu, ministrul Agriculturii: Am încredere că parteneriatul pe care Carrefour îl are cu MADR prin intermediul Casei Unirea se va dezvolta și mai mult în perioada următoare

    Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a transmis un mesaj important privind derularea Târgului de produse românești „Bunătăți de soi din România”. „Îmi doresc cât mai multe astfel de evenimente de promovare a produselor autohtone și de asemenea îmi doresc ca produsele fermierilor noștri să se regăsească din ce în ce mai des și în număr cât mai mare pe rafturile magazinelor din întreaga țară. Am încredere că parteneriatul pe care Carrefour îl are cu Ministerul Agriculturii prin intermediul Casei Unirea se va dezvolta și mai mult în perioada următoare, astfel încât să beneficiem cu toții de roadele muncii fermierilor, pe care îi respect, îi susțin și îi asigur de tot sprijinul. Pentru noi toți, „Cumpără românește” trebuie să devină o rutină zilnică, deoarece în acest fel îi susținem pe acești oameni și le arătăm respectul pentru munca și dragostea lor pentru România!”, a declarat ministrul Florin Barbu.

    „Ne unim forțele alături de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în organizarea celei de-a doua ediții a târgului dedicat producătorilor locali, pentru a sublinia contribuția semnificativă a fermierilor la dezvoltarea durabilă a economiei. Acest eveniment ne oferă șansa de a construi noi punți de colaborare, de a încuraja consumul de produse românești și de a consolida legăturile cu comunitatea locală. De-a lungul anilor, am dezvoltat programe unice în retail, precum Creștem România Bio, Deschidem Vinul Românesc, Poftim Brânza Românească, cel mai nou proiect, sau brandul Grădina Noastră, sub care se găsesc legume și fructe românești provenite de la fermierii asociați în cooperative, cu scopul de a promova produsele autohtone în rândul clienților noștri. Drept dovadă, Carrefour beneficiază în prezent de cel mai amplu portofoliu de producători locali pe zona de alimente proaspete, cu peste 1.300 de fermieri la nivel național. Vom continua prin diverse acțiuni – de la campanii de brand sau promoționale, la dezvoltarea unui ecosistem complet de parteneri – să contribuim la dezvoltarea și promovarea sectorului agricol din România”, a declarat la rândul său Narcis Horhoianu, CMO Carrefour România.

    Carrefour lansează noul program „Poftim Brânza Românească”

    În cadrul târgului, Carrefour va contribui cu o selecție de produse locale, dezvoltate cu sprijinul producătorilor români. În premieră națională, Carrefour lansează noul program „Poftim Brânza Românească”, o inițiativă ce aduce în prim-plan o selecție de sortimente de brânzeturi românești unice, maturate, fermentate și cu mucegai, toate create de producători locali. Vizitatorii vor fi întâmpinați în cadrul târgului cu legume și fructe de la fermieri din regiune și de la Cooperativa Grădina Noastră din Huși, parteneră Carrefour, cu pește, carne și vin românesc din programul Deschidem Vinul Românesc.

    Producătorii prezenți la târg fac parte din rețeaua extinsă de producători locali și ultra locali ai companiei, Carrefour fiind lider pe segmentul de producători de produse proaspete, cu peste 1.300 de fermieri români, dintre care peste 600 sunt ultra locali și livrează în proximitate, către magazine aflate într-un areal de 50 km.

    Pe lângă această inițiativă, Carrefour derulează local activități și programe sub umbrela Act for Food, pentru promovarea tranziției către o alimentație sănătoasă pentru toți clienții, dezvoltând o gamă de produse alimentare de peste 3.100 de articole provenite din România.

    Vizitatorii vor găsi în cadrul târgului „Cașcavalul de Săveni” din arealul geografic al județului Botoșani, care din anul 2021 a dobândit protecția europeană Indicație Geografică Protejată – IGP.

    Din cadrul târgului, cumpărătorii vor putea degusta și alege vinuri albe, roșii, roze, vinuri liniștite și spumante, cu Indicație Geografică sub marca “Cotnari”, parte din regiunea viticolă a Podișului Moldovei. Vinurile din podgoria Cotnari sunt vinuri de calitate superioară cu denumire de origine controlată (D.O.C). Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi va fi prezentă la eveniment cu mai multe sortimente de vin.

    Carrefour România – cumpărături în siguranță direct în cele peste 400 de magazine din țară

    Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 400 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platformele BRINGO și Glovo, disponibile gratuit în Google Play și App Store.

    Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc și Creștem România BIO, în cadrul căreia a introdus în premieră în România, eticheta “în conversie la bio”.

    Totodată, a lansat programul Act For Good, care transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social: prin fiecare sesiune de shopping și nu numai, utilizatorii primesc puncte Act For Good, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.


    Te-ar mai putea interesa

    MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată Rabla pentru Tractoare bate pasul pe loc. Ce șanse mai sunt să se dea finanțările anul acesta Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!