• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Bulgaria iese din acordul ”celor 5” și nu mai cere interzicerea importurilor de grâu din Ucraina

    Angelica Lefter -

    Bulgaria a renunțat să ceară interzicerea importurilor de grâu din Ucraina, dar în schimb insistă ca până la finalul anului să fie aplicată interdicția la semințe de floarea-soarelui, ulei de gătit nerafinat și lapte praf, din țara aflată în război. Autoritățile de la Sofia au spus că se caută un echilibru în lanțul agroalimentar și favorizarea produselor autohtone. Pe de altă parte, alte state europene vor prelungirea interdicțiilor la import pentru Ucraina începând cu 16 septembrie.

    Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei din Bulgaria, Kiril Vatev, a transmis ieri, joi – 24 august, că țara sa a renunţat la solicitarea privind interzicerea importurilor de grâu din Ucraina, potrivit agenției Novinite şi BTA, preluate de Agerpres.

    Până la actualizarea poziției Bulgariei, această țară făcea parte din acordul ”celor 5” state (România, Ungaria, Polonia, Bulgaria și Slovacia) care au solicitat restricții pentru importul de cereale și plante oleaginoase din Ucraina.

    Ungaria și Polonia vor cere prelungirea interdicțiilor la importurile de grâu din Ucraina (foto: economedia.ro)

    Bulgaria a informat Comisia Europeană că insistă să se aplice până la finalul anului interdicţia asupra importurilor de seminţe de floarea-soarelui, ulei de gătit nerafinat şi lapte praf din Ucraina. Ministrul bulgar al Agriculturii a explicat că obiectivul este de a căuta un echilibru în lanţul agroalimentar şi de a favoriza produsele din Bulgaria în defavoarea celor importate.

    Oficialul bulgar a mai subliniat că alte state membre UE, care au negociat de mai mult timp cu Comisia Europeană, şi-au asigurat sume importante pentru proiecte de infrastructură, și a dat exemplu Polonia, care a primit un miliard de euro.

    ”Noi suntem la zero, deoarece ne-am alăturat târziu discuţiilor, dar şi infrastructura noastră are nevoie de sprijin şi vom participa la negocieri”, a declarat ministrul bulgar al Agriculturii.

    Ungaria cere ca interdicția pentru Ucraina să se prelungească

    La popul opus, Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar, Viktor Orban, a anunţat, tot joi – 24 august, că Ungaria vrea ca interdicţia UE privind vânzările interne de cereale ucrainene să fie extinsă în cele cinci state membre ale UE care se învecinează cu Ucraina, după ce măsura actuală se încheie la 15 septembrie.

    ”Ungaria va cere UE să prelungească interdicţia începând cu 16 septembrie”, a declarat Gergely Gulyas, adăugând că Budapesta este pregătită să reimpună o interdicţie naţională de import dacă UE nu extinde măsura.

    Amintim că în luna mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Această interdicţie urmează să expire pe 15 septembrie.

    Polonia a anunțat că nu va ridica interdicția

    Polonia a declarat că nu va ridica interdicţia, chiar dacă UE nu este de acord cu prelungirea acesteia.

    Țările din Europa Centrală au impus interdicţii unilaterale la începutul acestui an asupra importurilor de cereale ucrainene pentru a-şi proteja producătorii interni, după o creştere a exporturilor de cereale ucrainene în cele cinci state în 2022 şi la începutul anului 2023.

    Actualul acord al UE pentru protejarea fermierilor din cele cinci state urmează să expire luna viitoare, iar ţările din Europa Centrală doresc ca acesta să fie prelungit cel puţin până la sfârşitul anului.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2024. Fermierii care au intrat până astăzi la plata celei de-a doua tranșe Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri!

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!