• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alexandru Țachianu, Vicepreședinte GL Cereale la COPA-COGECA: ”Rolul nostru este de a reprezenta interesele fermierilor”

    Angelica Lefter -

    Fermierul Alexandru Țachianu, ca reprezentant al Alianței pentru Agricultură și Cooperare, a reușit să obțină marți, 5 septembrie, o nouă recunoaștere la nivel european pentru agricultura românească. În calitatea sa de Vicepreședinte al Grupului de Lucru Cereale și Oleaginoase din cadrul COPA-COGECA, Alexandru Țachianu a participat deja la primele dezbateri ce au vizat problemele cu care se confruntă fermierii.

    Prelungirea interdicțiilor de import pentru cerealele ucrainene, discutată în cadrul Grupului de Lucru Cereale și Oleaginoase din cadrul COPA (foto: romanialibera.ro)

    Alexandru Țachianu a spus, în exclusivitate, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că vor fi propuse măsuri care privesc viitorul fermierilor români și europeni, în urma discuțiilor avute marți în cadrul Grupului de Lucru Cereale și Oleaginoase din cadrul COPA.

    ”Am fost votat pentru funcția de Vicepreședinte de către colegii din toate celelalte state membre și rolul nostru este să reprezentăm România și să facem propuneri legislative prin care să sprijinim fermierii spre mai bine, nu doar fermierii din România, ci și din toate celelalte state membre. Discuțiile au fost ieri legate de problemele pe care le întâmpină fiecare stat membru, producțiile, prețurile, seceta, cam asta s-a discutat ieri, am stat acolo 8-9 ore și am dezbătut probleme. Se vor lua niște măsuri pe care nu pot să le comunic acum, cel mai bine după ce se implementează să se discute atunci”, a menționat Vicepreședintele Grupului de Lucru Cereale și Oleaginoase din cadrul COPA, Alexandru Țachianu, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Fermierul a mai menționat că sunt discutate problemele legate de producțiile care au fost la grâu, la orz și tot ce înseamnă culturi înființate în toamna anului trecut, dar și problema interdicției produselor ucrainene, care expiră la jumătatea lunii septembrie.

    ”Acum se discută problemele legate de producțiile care au fost la grâu, la orz și tot ce înseamnă culturi înființate în toamna anului trecut, iar acum s-au ridicat inclusiv probleme legate de floarea-soarelui, la soia, la porumb, ce a început să se recolteze, la noi nu prea s-a început, dar urmează. Bineînțeles s-a discutat problema cerealelor din Ucraina. Pe 15 septembrie urmează să se ridice acea restricție și noi am cerut, inclusiv eu, am cerut să nu se elimine și am cerut COPA-COGECA să ne susțină în acest demers. Urmează să vedem ce vom face în această privință, să sperăm că putem prelungi această interdicție sau să găsim niște soluții de compromis, cum s-a discutat ca să nu afecteze fermierii”, a spus Alexandru Țachianu.

    Alexandru Țachianu: ”Rolul nostru în acest grup de lucru este de a reprezenta interesele fermierilor”

    Funcția obținută de Alexandru Țachianu, în numele Alianței pentru Agricultură și Cooperare, formată din Federația Națională Pro Agro, LAPAR – Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, UNCSV – Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal și AFF – Asociația Forța Fermierilor, reprezintă o victorie mică, dar importantă pentru fermierii români.

    ”Consider că AAC vede cu ochi foarte buni această alegere ca vicepreședinte, pentru că noi nu am mai fost reprezentați o bună perioadă de timp aici. Deci nu poate să fie decât de bine. Pentru România este un pas mic, dar în direcția care trebuie, prin ceea ce urmează să facem, eu cred că vom câștiga respectul tuturor și eu zic că vom reuși să facem acest lucru. În Grupul de Lucru Cereale și Oleaginoase se propun soluții legislative, se discută amendamentele propuse în cadrul Comisiei. Negociem și încercăm să afișăm propunerile noastre pe care vrem să le implementăm pentru fermierii din statele membre. Rolul acestui Grup de Lucru nu este unul mic, este unul foarte important și este unul dintre cele mai importante Grupuri de lucru din cadrul COPA. Practic, aici, când vorbim de cereale și oleaginoase este ceea ce interesează marea majoritate a fermierilor. Rolul nostru în acest grup de lucru este exact ce face COPA-COGECA, lobby pentru fermieri și reprezentarea intereselor lor”, a mai arătat Alexandru Țachianu.

    Totodată, acesta a menționat că în întreaga sa activitate a fost legat de agricultură, de la cursurile de formare, la activitatea de fermier sau de reprezentant al MADR.

    ”Înainte ca eu să fiu secretar de stat am fost fermier. Eu când am venit secretar de stat nu a fost ocupația mea de bază, eu am făcut o pauză de la meseria mea de bază ca agricultor, ca să vin la minister, după aceea m-am întors la meseria mea de bază, la mine la fermă și înapoi în mediul asociativ. În ferma mea se produc cereale, este o fermă măricică, tatăl meu lucrează din 1996 în agricultură și eu de prin 2003. Studiile mele sunt toate de specialitate în agricultură, facultate, master și doctoratul, toate sunt în agricultură. Tot ce înseamnă cariera mea a fost legat de agricultură, n-am făcut altceva”, a opinat Alexandru Țachianu, Vicepreședinte al Grupului de Lucru Cereale și Oleaginoase din cadrul COPA.


    Te-ar mai putea interesa

    Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri

    Ultimele știri

    Tehnologia Chemark Rom la rapiță pune bazele unor producții mari în Teleorman, la ferma Nutrelo Trei boli periculoase depistate în cultura sa de grâu de fermierul Georgian Corniță Se construiește o nouă fabrică ce va prelua lapte de la fermierii români