• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Buzău, județul cu cea mai mare suprafață de usturoi. Ce soiuri locale aleg fermierii

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Buzău, județul unde se cultivă cea mai mare suprafață cu usturoi din România. Aproximativ 200 de fermieri buzoieni s-au înscris în programul de susţinere a producţiei de usturoi, cu peste 500 de hectare cultivate, plasând judeţul pe locul I naţional, a transmis, vineri, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Buzău.

    Potrivit proiectului derulat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), producţia minimă pe care trebuie să o obţină cultivatorii de usturoi este de 3 kg/10 mp de pe o suprafaţă de minim 3.000 de mp. Cantitatea trebuie valorificată până la data de 21 noiembrie. Cel mai mare bazin de producători, potrivit DAJ, este la Buzău.

    Citiți și: Profit obținut la un hectar de usturoi românesc. Calculele unui fermier la recoltat

    ”Judeţul Buzău se plasează pe locul I în ceea ce priveşte numărul de beneficiari ai programului de susţinere pentru producţia de usturoi şi suprafaţa cultivată. Sunt peste 500 de hectare cultivate cu usturoi şi 198 de fermieri înregistraţi care au aplicat pentru acest program. Numărul celor care au ales să investească în această cultură a crescut de la an la an. Ajutorul este în cuantum de 3.000 de euro pe hectar. Piaţa pentru usturoiul buzoian este din ce în ce mai mare, usturoiul din această zonă se vinde în toată ţara”, a declarat, pentru Agerpres directorul DAJ Buzău, Cosmin Florea.

    Usturoi din soiul Benone

    Soiul de usturoi Benone câștigă tot mai mult teren

    Conform specialiştilor din agricultură, cultura de usturoi în judeţul Buzău este una de tradiţie, iar cercetările din ultimii ani au dus la descoperirea de noi soiuri sau resuscitarea unora mai vechi.

    ”Suntem pe primul loc pentru că suntem într-un bazin legumicol cu tradiţie în cultura usturoiului şi în special în zona Râmnicu Sărat, Valea Râmnicului, Râmnicelu, Rubla. Tradiţia cultivării s-a format şi datorită solului care oferă condiţii bune pentru usturoi, pentru că această specie este pretenţioasă la sol. Suferă foarte mult datorită unui dăunător de sol care provoacă pagube mari şi atunci solurile acestea de pe albia râului Buzău şi din Valea Râmnicului sunt soluri uşoare, cu drenaj bun şi nu permit dezvoltarea acestui dăunător, nematod de sol. Văzând că, practic, noi eram dependenţi de importurile de usturoi, eu cu colectivul pe care îl coordonez, de mai bine de 15 ani am luat în studiu varietăţile de usturoi din ţară şi ne-am oprit la cel Râmnic pentru că era în pericol să dispară. Am reuşit să obţinem mai multe soiuri, avem soiul Benone care ocupă suprafaţa cea mai mare, avem Râmniceanu şi Diamant”, a precizat directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău, Costel Vînătoru.

    Te-ar mai putea interesa

    La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online

    Ultimele știri

    Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari