• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Spania: Interzicerea cerealelor ucrainene – ilegală. Franța: Pentru solidaritate trebuie să existe unitate

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Presa internațională vorbește despre o solidaritate a unor state membre UE față de Ucraina în chestiunea exporturilor de cereale. Astfel, Reuters arată că Spania consideră că interzicerea unilaterală a cerealelor ucrainene de către orice stat membru al UE pare ilegală, iar Franța a spus că este în joc solidaritatea europeană.

    Spania se poziționează de partea Ucrainei prin declarațiile făcute de ministrul spaniol al Agriculturii, Luis Puchades. Acesta a declarat astăzi, luni – 18 septembrie, că interzicerea unilaterală a importurilor de cereale ucrainene de către orice stat membru UE pare ilegală, în timp ce Franţa susţine că miza este solidaritatea europeană, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

    Vorbind înaintea planificatei întâlniri a miniştrilor Agriculturii din UE, Luis Puchades a afirmat: ”Este de competenţa Comisiei Europene să judece dacă vreun stat membru UE a încălcat vreo reglementare”.

    În mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Această interdicţie a expirat pe 15 septembrie.

    Însă, Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat vineri că vor păstra propriile lor restricţii cu privire la importurile de cereale ucrainene, în pofida deciziei Comisiei. Autorităţile de la Varşovia, Bratislava şi Budapesta susţin că acţionează în interesele economiilor lor şi că aceste decizii sunt destinate să protejeze fermierii lor de afluxul de produse ucrainene.

    Circa 60% din cerealele ucrainene, exportate prin rute alternative din UE

    Ucraina a devenit complet dependentă de rutele alternative din UE, numite ”coridoare de solidaritate”, pentru exporturile sale de cereale, după ce Rusia a abandonat în iulie acordul internaţional care permitea transportarea în siguranţă a cerealelor ucrainene prin Marea Neagră

    Aproximativ 60% din cerealele ucrainene au fost tranzitate prin rutele alternative din UE, în timp ce 40% încă puteau fi transportate prin porturile de la Marea Neagră până în iulie. România a devenit principala rută pentru mai mult de 60% din cerealele ucrainene transportate pe cale terestră, iar luni premierul Marcel Ciolacu a declarat că interdicţia ar putea fi extinsă dacă cresc cererile de import.

    Ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau, a criticat deciziile, spunând că ele pun în discuţie solidaritatea europeană.

    ”Pentru solidaritate trebuie să existe unitate… Trebuie să păstrăm cele două elemente, altfel proiectul european este în pericol. Piaţa unică este un element fundamental”, a declarat Fesneau.

    El a adăugat că miniştrii UE lucrează la o propunere pentru o exceptare nuanţată de la reglementările privind terenurile necultivate, în loc de suspendare, ceea ce ar putea ajuta la atenuarea presiunilor asupra fermierilor.

    ”Nu putem spune în acelaşi timp că aven nevoie de zone pentru a produce biomasă, pentru a produce energie, pentru a produce biomateriale, pentru a asigura aprovizionarea noastră cu alimente şi să păstrăm în forma actuală Politica Agricolă Comună (PAC), care a fost decisă înaintea războiului din Ucraina şi parţial chiar înaintea pandemiei”, a explicat Fesneau.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea

    Ultimele știri

    Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Limagrain a dat start comenzilor pentru sezonul de floarea-soarelui 2026-2027! Early Sales LG 50.639 SX! Șase magazine din România au fost deja afectate de atacul cibernetic asupra frigiderelor din retail Agrointeligența TV a primit și decizia de autorizare audiovizuală din partea CNA. Emisia va începe în curând: Vom fi în slujba fiecărui fermier! Ploi până la 50 l/mp și rafale de vânt de 70 km/h. Alertele ANM emise astăzi!