• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Combina New Holland care a primit Medalia de Aur la Agritechnica – testată în România!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Cea mai nouă combină New Holland, mașina agricolă care distinsă anul acesta cu singura Medalie de Aur de la Agritechnica 2023, a fost văzută în România. În urma articolului publicat despre cea mai așteptată combină agricolă, am primit informația că respectivul utilaj a fost văzut la noi în țară unde ar fi fost testat chiar zilele trecute la recoltarea porumbului.

    Fermierii din întreaga lume așteaptă ziua de  când cea mai nouă combină New Holland va fi prezentată la Agritechnica 2023. Printre puținii oameni care au avut ocazia să vadă în realitate mașina agricolă și chiar să o vadă ”în acțiune” se află și câțiva români. Asta pentru că inovația New Holland a fost adusă pentru teste în România!

    În urma apariției articolului New Holland a câștigat singura medalie de aur de la Agritechnica 2023! Noua combină va fi prezentată în noiembrie, la Hanovra!, la redacție am primit informația că noua combină a fost văzută chiar într-o fermă din sudul României. Se pare că utilajul a fost testat la recoltarea porumbului, dar până am ajuns noi ”la locul faptei”, combina își terminase deja ”treaba” și se afla ascunsă în curtea unei ferme, astfel că doar cu drona am putut ”depista” uriașa mașinărie.

    Noua combină New Holland, testată în porumbul românesc

    Am reușit să aflăm foarte puține informații despre ”misiunea” celei mai așteptate combine din agricultura mondială. Neoficial, în afară de faptul că mașina a recoltat porumb, am mai aflat că pe tot parcursul ”șederii” sale în România, utilajul a fost extrem de bine păzit și că toate lucrările în câmp au fost făcute de specialiști anume veniți să evalueze performanțele mașinii de recoltat. De operarea noii combine s-a ocupat o singură persoană, un tehnician belgian care cunoaște toate funcțiile inovației New Holland și care a cerut ca mașina de recoltat să fie pusă la treabă în lanuri de porumb cu productivitate ridicată, unde capacitatea sa de lucru să fie testată la capacitate maximă.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO a încercat să afle mai multe informații despre ”sarcinile” noii combine New Holland în România direct de la unicul importator și distribuitor al acestui brand în România, Agroconcept New Holland. Până la ora publicării articolului, solicitarea noastră nu a primit răspuns.

    Noua combină New Holland, distinsă cu singura Medalie de Aur de la Agritechnica 2023

    Vă reamintim că săptămâna trecută, oficialii Agritechnica au anunțat medaliile acordate anul acesta pentru invoațiile tehnologice în agricultură. Singura medalie de aur a fost acordată noii combine New Holland Twin Rotor, model ce va fi prezentat în avanpremieră mondială la cea mai mare expoziție de profil, la Hanovra, în luna noiembrie.

    Produsă în Centrul de Excelență în Recoltare al New Holland din Zedelgem, Belgia, noua combină a fost regândită pentru a oferi o productivitate mai mare, pentru a reduce pierderile și a oferi fermierilor un grad și mai ridicat de automatizare.

    Noua combină, care va beneficia și de nou design, va fi dezvăluită publicului în prima zi a Agritechnica, pe 12 noiembrie, la ora 10:00, la standul New Holland (Hall 3, Stand A48).


    Te-ar mai putea interesa

    Fermier: ”Am plătit 12.000 de euro pe un hectar de teren în extravilan, fără drum sau irigații” Subvențiile APIA care intră la plată de săptămâna viitoare! Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren Ciorile fac din nou prăpăd și scot din pâmânt porumbul abia răsărit. ”Sunt monumente ale naturii” Revine ”moda” păsărilor de curte cu impact direct în arenda pentru terenuri agricole

    Ultimele știri

    Deputat: APIA a semnat! Fermierii pot lua credite de la bănci cu subvenția Plăți APIA deblocate! Subvențiile care au apărut în Monitorul Oficial și pot intra la plată! Piața îngrășămintelor în 2026: scumpiri accelerate, risc de penurie și decizii tot mai dificile pentru fermieri Măsură extremă pentru un fermier care fertiliza! Dosar penal și amendă de 15.000 lei! ”Pe o rază de 50 de kilometri nu se găsea motorină”. Anunțul ministrului Tanczos Barna pentru fermieri