• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cornel Stroescu, președintele Camerei Agricole Naționale: Culiță Tărâță – un exemplu pentru tehnica agricolă pe care a folosit-o

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Președinte Camerei Agricole Naționale, Cornel Stroescu face parte din generația de tineri fermieri care, deși nu au lucrat niciodată cot la cot cu Culiță Tărâță, au urmărit mereu opiniile și sfaturile pe care, cu experiența sa, agricultorul neamțean le comunica în spațiul public.

    ”Direct nu am avut o relație cu el, dar pentru mine, ceea ce a făcut a fost un exemplu. Și așa cred că ar trebui să-l vadă toată lumea ca un model pentru agricultura din România.

    Nu putem decât să-l luăm ca un exemplu pentru tehnica agricolă pe care a folosit-o și ca să ajungi să ai cea mai mare exploatație agricolă din Europa înseamnă că ai fost cineva și cel mai important, un exemplu pentru toți românii.

    Condoleanțe, îmi pare rău, nu m-aș fi așteptat, mai mult nu știu ce să spun”, a declarat Stroescu, care a aflat de la Agrointeligența de decesul lui Culiță Tărâță.

    Culiță Tărâță s-a stins din viață în noaptea dintre vineri spre sâmbătă, în urma unei lupte îndelungate duse cu o boală incurabilă. Președinte al Consiliului Judeațean Neamț – funcție pe care o câștigase la alegerile din 2012, agricultorul împlinise 62 de ani și ocupa locul 10 în Top 100 cei mai puternici fermieri din România, clasament realizat de revista Agrointeligența.

    Citiți și: Agricultura, în doliu: A murit Culiță Tărâță

    Te-ar mai putea interesa

    Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Blocaj pe piața lucrătorilor străini. Fermieri: Nu se mai pot aduce lucrători din țări precum Nepal! Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Se scumpesc roșiile de import! Motivul pentru care vom plăti mai mult pentru un kilogram de tomate Val de aer polar în România: temperaturi cu minus în următoarele zile. Când va fi cel mai frig Black Friday 2026 la Magazin Agrii: reduceri de până la 70% pentru grădină, livadă, plante și casă Andrei Ciobanu vinde bobocii de gâște Holmogor cu 100 de euro și a făcut 3.000 de euro cu doar două familii Bursele de cereale intră pe roșu, iar România riscă să piardă un cumpărător important de grâu