• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Klaus Iohannis: România nu a făcut niciun pas pentru a opri tranzitul de grâne ucrainene, nici nu va face

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România nu a făcut niciun pas pentru a opri tranzitul de grâne ucrainene şi nici nu va face. Șeful statului a susținut o serie de declarații comune cu omologul portughez, Marcelo Rebelo de Sousa, la Palatul Belem.

    Șeful statului a declarat ieri, sâmbătă – 7 octombrie, cadrul unei vizite de stat în Portugalia, că România nu a făcut niciun pas pentru a opri tranzitul de grâne ucrainene şi nici nu va face. El a reiterat că, până în prezent, prin România au trecut peste 25 de milioane de tone de produse agricole din Ucraina, potrivit Agerpres.

    Citiți și: Iohannis s-a întâlnit cu Zelenski. Noi declarații despre tranzitul de cereale din Ucraina

    Şeful statului a subliniat că România nu a făcut niciun pas pentru a opri tranzitul de grâne ucrainene şi nici nu va face

    Klaus Iohannis: România nu a făcut niciun pas pentru a opri tranzitul de grâne ucrainene şi nici nu va face

    În declarația comună susținută cu președintele Republicii Portugheze, Marcelo Rebelo de Sousa, la Lisabona, președintele României a declarat că țara noastră nu a făcut niciun pas pentru a opri tranzitul de cereale din Ucraina și nici nu o va face.

    ”Este foarte adevărat că au apărut, în statele care se învecinează cu Ucraina şi pe unde au trecut produse agricole, discuţii cu fermierii locali. Aceste discuţii au apărut şi cu fermierii români, dar şi eu şi Guvernul României am spus din capul locului: nu vom pune în dificultate tranzitul grânelor ucrainene şi nu am pus în dificultate acest tranzit. Însă desfacerea produselor agricole în România a generat oarecare discuţii şi ne-am înţeles rapid cu Guvernul ucrainean să găsim proceduri care elimină dificultăţile şi le-am găsit, altfel decât unii vecini care încă lucrează la soluţii diplomatice. Deci, repet – România nu a făcut niciun pas pentru a opri tranzitul de grâne ucrainene, nici nu va face. Iar în ce priveşte desfacerea acestor produse în România, ele vor intra într-o procedură de autorizare convenită împreună cu Guvernul ucrainean”, a adăugat preşedintele Iohannis.

    Citiți și: MADR a publicat condițiile pentru licențele de import cereale din Ucraina și Republica Moldova

    România lucrează la extinderea facilităţii de tranzit a cerealelor ucrainene

    În cadrul declarației de la Lisabona, șeful statului a mai completat că țara noastră lucrează la extinderea facilității de tranzit a cerealelor ucrainene.

    ”Încă din prima zi, după atacul rusesc asupra Ucrainei, eu am spus şi mi-am păstrat opinia – România va ajuta Ucraina atât timp cât va fi necesar şi fără alte condiţii. Între timp, România a făcut mulţi paşi, înlesnim tranzitul produselor agricole ucrainene şi, ca să fiu foarte sincer, cea mai mare parte a acestor produse – grâu, cereale şi alte produse – trece prin România spre pieţele internaţionale. Acum, după ce iniţiativa pe Marea Neagră a dispărut, noi lucrăm la extinderea facilităţii de tranzit. Vom pune la dispoziţie şi apele noastre teritoriale pentru a înlesni tranzitul totuşi prin Marea Neagră, în siguranţa apelor noastre teritoriale”, a spus şeful statului, în cadrul declaraţiilor comune susţinute cu omologul portughez, Marcelo Rebelo de Sousa, la Palatul Belem.

    Preşedintele Klaus Iohannis efectuează de vineri până luni o vizită de stat în Portugalia. Luni, şeful statului urmează să se întâlnească cu prim-ministrul Portugaliei, Antonio Costa, cu preşedintele Adunării Republicii, Augusto Santos Silva, şi membri ai Parlamentului. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va vizita Palatul municipalităţii Lisabona, unde va avea o întrevedere cu primarul Carlos Moedas.

    Te-ar mai putea interesa

    Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! Șoareci și șobolani în cotețul de găini. Riscuri, combatere 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes!

    Ultimele știri

    Aviz favorabil pentru Florin Barbu la MADR! A anunțat că își dă demisia în 100 de zile dacă nu realizează 4 măsuri! Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra” Avans APIA 2026. Listă nouă, cu încă 100.000 de fermieri, de astăzi la plata primei tranșe din subvenții Alertă meteo în vigoare pentru vânt puternic, ploi și ninsori la munte. Cod galben în Moldova și Dobrogea Emil Dumitru a demisionat din funcția de secretar de stat în Ministerul Agriculturii