• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CE anunţă măsuri pentru gestionarea stocurilor de peşte din Marea Mediterană şi Marea Neagră

    Oana Timar -

    Comisia Europeană a adoptat marţi o propunere privind posibilităţile de pescuit pentru 2024 în Marea Mediterană şi în Marea Neagră, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, citat de Agerpres.

    Propunerea promovează gestionarea durabilă a stocurilor de peşte din Marea Mediterană şi din Marea Neagră şi respectă angajamentele politice asumate în declaraţia MedFish4Ever şi în Declaraţia de la Sofia.

    Comisia propune utilizarea aceloraşi instrumente care au fost introduse în posibilităţile de pescuit pentru 2022 şi 2023, pe baza celor mai recente avize ştiinţifice disponibile. Aceste instrumente includ efortul de pescuit pentru traulere şi nave de pescuit cu paragate, precum şi limite de captură pentru creveţii de adâncime. Aceste măsuri au fost stabilite în cadrul Planului Multianual de Gestionare (MAP) pentru stocurile demersale, cu scopul de a atinge, până cel târziu la 1 ianuarie 2025, producţia maximă durabilă (MSY) şi anume cantitatea maximă de peşte pe care pescarii o pot scoate din mare fără a compromite regenerarea şi productivitatea viitoare a stocului.

    Majoritatea posibilităţilor de pescuit vor fi propuse într-o etapă ulterioară, pe baza rezultatelor sesiunii anuale a Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM) (6-10 noiembrie 2023) şi a avizelor ştiinţifice pentru stocurile demersale vizate de planul multianual de gestionare (MAP) pentru vestul Mării Mediterane, care este aşteptat spre sfârşitul lunii octombrie.

    În Marea Mediterană, propunerea menţine neschimbate măsurile pentru coralul roşu. În ceea ce priveşte pagelul argintiu şi creveţii de adâncime, propunerea din acest an continuă reducerea treptată a capturilor pentru ambele specii, în conformitate cu planurile de gestionare nou convenite ale CGPM din 2022. Propunerea privind corifena comună şi alte stocuri cu măsuri tranzitorii ale CGPM care expiră la sfârşitul anului 2023 va fi actualizată după sesiunea anuală a CGPM din 2023.

    Pentru Marea Adriatică, propunerea continuă punerea în aplicare a planului multianual de gestionare al CGPM pentru stocurile demersale şi a planului multianual de gestionare al CGPM pentru stocurile de peşti pelagici mici. Pentru stocurile de peşti pelagici mici, propunerea continuă punerea în aplicare a unui al treilea an de tranziţie al planului multianual. Pentru stocurile demersale, Comisia propune continuarea punerii în aplicare a regimului efortului de pescuit în conformitate cu obiectivul de a atinge MSY până în 2026. Se preconizează că CGPM va adopta decizii privind continuarea punerii în aplicare a ambelor planuri multianuale pentru Marea Adriatică în cadrul sesiunii anuale a CGPM din 2023.

    În Marea Neagră, propunerea include limite de captură şi cote pentru şprot şi calcan. Pentru şprot, Comisia propune menţinerea limitei de captură pentru 2023. Pentru calcan, nivelurile capturilor totale admisibile (TAC) şi cotele vor fi stabilite şi adoptate în cadrul sesiunii anuale a CGPM din 2023.

    Propunerea demonstrează obiectivul Comisiei de a asigura sustenabilitatea pescuitului în aceste două bazine maritime, în conformitate cu Strategia din 2030 a Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM), care este organizaţia regională de gestionare a pescuitului competentă pentru conservarea şi gestionarea stocurilor de peşte din Marea Mediterană şi din Marea Neagră.

    Noul regulament ar urma să se aplice de anul viitor

    Consiliul va discuta propunerea Comisiei la 11 şi 12 decembrie şi va stabili alocarea posibilităţilor de pescuit. Regulamentul ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2024.

    Comisia promovează o cooperare şi o abordare multilaterală consolidată în ceea ce priveşte gestionarea pescuitului în Marea Mediterană şi în Marea Neagră. Declaraţia MedFish4ever de la Malta şi Declaraţia de la Sofia au instituit un nou cadru de guvernanţă, care a fost consolidat prin adoptarea noii strategii CGPM pentru 2030.

    Planul multianual de gestionare pentru stocurile demersale din vestul Mării Mediterane, adoptat în iunie 2019, a introdus un regim al efortului de pescuit pentru traulere care urmărea atingerea unei reduceri globale de până la 40 % în cinci ani. În decembrie 2021, pe baza avizelor ştiinţifice, Consiliul a introdus o abordare holistică, combinând măsuri legate de efortul de pescuit pentru traulere şi navele de pescuit cu paragate, precum şi limite de captură pentru creveţii de adâncime. În 2022, Regulamentul Consiliului privind posibilităţile de pescuit a introdus un nou mecanism de compensare pentru traulere. Acest mecanism este conceput pentru a încuraja traulerele să utilizeze unelte mai selective şi să pescuiască în zone care evită puietul şi reproducătorii. Mecanismul a fost pus în aplicare în continuare în cadrul posibilităţilor de pescuit pentru 2023.

    În 2017, CGPM a adoptat un plan multianual pentru calcan în Marea Neagră. Acesta a fost primul set de măsuri de gestionare şi control care urmează să fie puse în aplicare la nivel regional.

    Planul multianual a fost revizuit în cadrul sesiunii anuale a CGPM din 2019 şi au fost adoptate o nouă alocare a cotelor şi o TAC tranzitorie.

    Începând din 2019, CGPM a adoptat planuri multianuale de gestionare pentru speciile demersale şi pentru speciile pelagice mici din Marea Adriatică, precum şi planurile multianuale multianuale pentru pagelul argintiu din Marea Alboran şi planurile multianuale pentru gestionarea creveţilor de adâncime în Strâmtoarea Siciliei, Marea Ionică şi Marea Levantului.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă în vigoare la ANAF pentru impozitarea micilor fermieri! Rabla pentru tractoare – ghid final. Condiții, acte necesare, procedură de înscriere Primul îngheț la culturile din câmp. Alexander Degianski, fermier: O iarnă blândă, coșmarul unui agronom

    Ultimele știri

    Avans APIA 2024 – ultima oră! Prag depășit pentru plățile către fermieri! ANSVSA – 20 de ani de activitate. Adrian Pintea, MADR: Autoritatea și-a câștigat încrederea nu doar pe plan național, ci și pe scena europeană Auchan și Cora – amenzi uriașe de la Consiliul Concurenței! Judecătorii le-au respins contestațiile!