• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • S-a votat! Credite cu dobânzi reduse pentru tinerii care vor să cumpere teren agricol

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Parlamentul European are în plan să introducă noi politici care să stimuleze înnoirea generațiilor în agricultură și să îmbunătățească veniturile și calitatea vieții pentru fermieri și familiile lor. Astfel, prioritatea instituției europene este să îi încurajeze pe tinerii fermieri să își desfășoare activitatea în domeniul agricol. În acest sens, joi, pe 19 octombrie, eurodeputații au adoptat o rezoluție privind înnoirea generațiilor în agricultura UE, cu o majoritate covârșitoare de 447 de voturi „pentru”, 14 voturi „împotrivă” și 7 voturi „abținere”, a anunțat din agenția de presă a Parlamentului European.

    În 2020, 57,6% dintre conducătorii de exploatații agricole aveau cel puțin 55 de ani, în timp ce doar aproximativ 12% aveau mai puțin de 40 de ani. Aceste cifre îi îngrijorează pe reprezentanții europeni care au stabilit o strategie pentru a stimula „întinerirea” generației de fermieri.

    Acces la teren pentru fermierii la început de drum

    În textul adoptat se menționează că tinerii fermieri sunt de două până la trei ori mai expuși respingerii cererilor de împrumut pentru a-și începe sau extinde afacerea agricolă. De aceea, deputații propun ca aceștia să beneficieze de credite cu dobânzi reduse, cu sprijin pentru prima tranșă a împrumutului. De asemenea, sunt prevăzute și consultații suplimentare pentru fermierii începători.

    Prețul ridicat și disponibilitatea redusă a terenurilor reprezintă o altă piedică menționată în rezoluție. Deputații solicită Comisiei Europene să evalueze posibilitatea de a acționa la nivelul UE, inclusiv prin instrumente legislative, pentru a îmbunătăți funcționarea piețelor naționale de teren agricol. Scopul este ca tinerii fermieri să poată avea acces mai ușor la teren și să contribuie la soluționarea problemelor legate de concentrarea terenurilor și acapararea acestora.

    Astfel, va fi creat un observator al UE pentru terenurile agricole, care să monitorizeze tendințele și prețurile de vânzare și închiriere a acestora, pentru a asigura o mai mare transparență a tranzacțiilor în UE.

    o persoana cu niste oi
    Sprijin financiar pentru tinerii fermieri

    Sprijin financiar și legislație care să îi încurajeze pe tinerii fermieri

    În rezoluție se cere elaborarea de strategii naționale pentru promovarea schimbului de generații, inclusiv prin sprijin financiar pentru transferul de teren și protecția pensiilor. Statele membre ale UE ar trebui, de asemenea, să creeze funcții intermediare pentru succesiunea fermelor, care să ofere îndrumări în ceea ce privește transferul exploatațiilor de la o generație la alta.

    Politicile UE și cele naționale ar trebui să se preteze nevoilor tinerilor fermieri, au afirmat membrii Parlamentului European care propun Comisiei să se asigure că aceste nevoi sunt reflectate în evaluările impactului noilor politici.

    Educație și internet în zonele rurale

    Europarlamentarii au ținut să sublinieze că tinerii fermieri sunt mai dispuși să adopte tehnologii noi și să aplice practici agricole sustenabile. Prin urmare, rezoluția pune accentul pe necesitatea asigurării accesului tinerilor fermieri la internet sigur, precum și la instruire în competențe digitale, planificare de afaceri sau practici inovatoare.

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște!

    Ultimele știri

    Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial