• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dan Motreanu: Peste 60% din solurile europene sunt nesănătoase și se degradează continuu

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Peste 60% din solurile europene sunt nesănătoase și se degradează continuu, iar România este puternic afectată de acest fenomen; Uniunea Europeană înregistrează pagube de peste 50 de miliarde de euro din cauza solurilor degradate, arată europarlamentarul român Dan Motreanu, membru al Grupului PPE din cadrul Parlamentului European.

    Europarlamentarul român Dan Motreanu a anunțat că va ridica problema solurilor în grupul meu PPE și va depune amendamente la propunerea Comisiei Europene privind protejarea solurilor.

    ”Am participat astăzi la lucrările Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală a Parlamentului European, unde Curtea de Conturi a prezentat rezultatele analizei eforturilor UE pentru gestionarea durabilă a solului.

    Auditul indică următoarele:
    – Politica Agricolă Comună dispune de o serie de instrumente menite să încurajeze îmbunătățirea gestionării solului, precum standardele de ecocondiționalitate sau măsurile voluntare cum ar fi sprijinirea investițiilor în agricultura de precizie. Cu toate acestea, statele membre, în colaborare cu Comisia, nu au elaborat măsuri țintite către regiunile cu soluri degradate și nici nu au asigurat finanțare suficientă pentru o gestionare durabilă a solului.
    – Nu s-au îndeplinit obiectivele Directivei privind nitrații, în special din lipsa datelor pentru indicatorii-cheie privind utilizarea gunoiului de grajd. De asemenea, statele membre au finanțat prea puține măsuri de gestionare a gunoiului de grajd.
    « Din cauza cerințelor adesea neambițioase ale standardelor și a direcționării limitate la nivel național, instrumentele europene disponibile nu au fost utilizate suficient, dar există în continuare posibilități considerabile de îmbunătățire a sănătății solului”, arată europarlamentarul român.

    ”Pentru mine și PPE, aceste concluzii arată clar o lipsă de informare suficientă la toate nivelurile de decizie europene privind importanța solurilor sănătoase, o delăsare din partea Comisiei privind prioritizarea unei gestionări durabile a acestei resurse neregenerabile în politicile europene și o lipsă de direcționare a fondurilor și măsurilor către zonele care au cea mai mare nevoie”, a mai precizat Dan Motreanu arătând că recomandă Comisiei să revizuiască și să raporteze cu privire la nivelul de ambiție al standardelor de ecocondiționalitate și să raporteze cu privire la direcționarea măsurilor PAC către cele mai presante probleme locale sau regionale legate de sol.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Soții Angela și Mircea din județul Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Limagrain a dat start comenzilor pentru sezonul de floarea-soarelui 2026-2027! Early Sales LG 50.639 SX! Șase magazine din România au fost deja afectate de atacul cibernetic asupra frigiderelor din retail Agrointeligența TV a primit și decizia de autorizare audiovizuală din partea CNA. Emisia va începe în curând: Vom fi în slujba fiecărui fermier! Ploi până la 50 l/mp și rafale de vânt de 70 km/h. Alertele ANM emise astăzi!