• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Transfăgărășan și Transalpina, închise de luni. Și pe A2 traficul va fi deviat pe anumite porțiuni

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Circulaţia pe Transfăgărăşan şi Transalpina se va închide, de la începutul săptămânii viitoare, din cauza condițiilor meteorologice. Totodată, circulaţia rutieră pe autostrada A2, sensul de mers Bucureşti – Constanţa, se va închide începând de luni – 6 noiembrie, pe anumite porțiuni, din cauza unor lucrări de reabilitare a podului peste braţul Borcea.

    Circulaţia pe Transfăgărăşan şi Transalpina se închide începând de luni – 6 noiembrie, de la ora 8:00, din cauza condiţiilor meteorologice, a informat astăzi, vineri – 3 noiembrie, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

    Citește și: Restricții de trafic în Ungaria. Ce regim au transporturile agricole

    Traficul pe Transalpina va fi restricționat din cauza vremii (foto: news.ro)

    Transalpina și Transfăgărășan, închise circulației rutiere din 6 noiembrie 2023

    Traficul pe Transfăgărăşan şi Transalpina va fi închis pentru toate tipurile de autovehicule.

    ”Având în vedere scăderea temperaturilor la altitudine, a intensificării bruşte a vântului, a posibilităţii apariţiei ceţii dense în orice moment al zilei şi pentru siguranţa participanţilor la trafic s-a luat decizia ca începând de luni, 06.11.2022, ora 08:00, circulaţia rutieră să fie interzisă pentru toate categoriile de autovehicule pe următoarele sectoare de drum: DN 7C (Transfăgărăşan) între Piscu Negru şi Cabana Bâlea Cascadă (km 104+000 – 130+800); DN 67C (Transalpina) între Rânca şi Obârşia Lotrului (km 34+800 – km 59+800)”, se precizează într-un comunicat al CNAIR.

    Conform informării, la altitudine, schimbarea condiţiilor meteorologice are o dinamică sporită ceea ce face ca siguranţa celor care tranzitează aceste drumuri montane să fie pusă în pericol de fenomenele meteorologice imprevizibile în această perioadă a anului.

    Circulația deviată pe anumite porțiuni din A2, se fac reabilitări la la podul peste braţul Borcea (foto: infrapress.ro)

    Traficul pe autostrada A2, sensul de mers Bucureşti – Constanţa, restricționat pe alocuri

    Tot de luni, 6 noiembrie, circulaţia rutieră pe autostrada A2, sensul de mers Bucureşti – Constanţa, se va închide începând de luni, 6 noiembrie, între kilometrii 142+885 şi 148+215, pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea, a anunţat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa.  În zona lucrărilor, traficul va fi deviat.

    ”În perioada 6 noiembrie – 23 decembrie, în zona lucrărilor, circulaţia va fi deviată pe calea II (Constanţa – Bucureşti), unde se va desfăşura în ambele sensuri”, a informat DRDP, citat de Agerpres.

    Pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, au fost finalizate lucrările de reparaţii la podul peste braţul Borcea, pe sensul de mers către Capitală, între kilometrii 143 – 148, astfel că în perioada 3 – 5 noiembrie, se va circula în condiţii normale, urmând ca între 6 noiembrie şi 23 decembrie lucrările să se mute pe sensul către litoral, între kilometrii 142+885 şi 148+215, traficul fiind deviat, potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române

    Vineri – 3 noiembrie, s-a închis circulaţia rutieră pe banda nr. 1 a sensului de mers către Constanţa, între kilometrii 157+800 şi 159+290, pe toată lungimea podului de la Cernavodă şi a viaductelor, cu devierea traficului pe banda nr. 2, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii ce se impun, până pe 17 noiembrie.

    Te-ar mai putea interesa

    Forumul de la Neptun. Gheorghe Albu: „Pe termen lung va fi un dezastru în agricultură”. Măsura care îl îngrijorează pe fermier În timp ce prețurile în portul Constanța scad, Ucraina își mută cerealele prin România Portul Constanța, tot mai aproape de sufocare. Nivelul scăzut al Dunării complică planul de rezervă al Ucrainei Amenzi de 20.000 de lei pentru fermierii care nu raportează ce stocuri au în ferme Forumul de la Neptun. Mohammad Murad, despre fermieri și retaileri: „Li se ia comision de 300%, iar profitul se exportă”

    Ultimele știri

    Mazărea de la Marea Neagră, în blocaj logistic: recolta e bună, dar exporturile sunt aproape înghețate După 30 de zile de carantină, s-au ridicat restricțiile pentru ovine. Documentul obligatoriu pentru circulația animalelor Mohammad Murad cere o „Celulă de Criză” pentru economia României: „În 15 zile să avem măsuri concrete” Un fermier care a tratat culturile la recomandările AI a pierdut producția de pe 10 hectare Prințul-fermier: Un membru al Casei Regale din Anglia face agricultură la nivel profesionist