• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Rămân fără subvenții fermierii cu erori control la APIA? Răspuns direct de la MADR!

    Roxana Dobre -

    Ce se întâmplă cu banii APIA în cazul fermierilor care au avut erori la controlul prin monitorizare. Producătorii agricoli nu vor pierde subvențiile din cauza erorilor apărute în urma controalelor prin monitorizare iar soluționarea cererilor a ajuns la circa 85-90 % din cereri, a dat asigurări secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Pintea. Acesta liniștește asfel producătorii agricoli care se temeau că nu vor mai vedea banii în acest an.

    Secretarul de stat în MADR, Adrian Pintea, a dat asigurări luni, 6 noiembrie la emisiunea AgroStrategia că fermierii nu vor fi penalizați la subvenții, din cauza erorilor de sistem apărute în urma controlului prin monitorizare. Cu câteva zile înainte, deputatul AUR, Daniel Gheba, afirma pe o rețea de socializare că ”fermierii riscă să piardă subvențiile acordate din cauza superficialității angajaților APIA, care stau la birou și bifează erorile sistemului informatic”.

    Citiți și: Haos cu rezultatele de la teledetecție! Fermierii sunt chemați de urgență la APIA!

    Situația cererilor soluționate în urma erorilor de la controlul prin monitorizare a ajuns la 85 – 90 %, conform lui Adrian Pintea

    Adrian Pintea, MADR: Nimeni nu va fi sancționat pentru o eroare a sistemului informatic

    Adrian Pintea a susținut ferm în cadrul emisiunii AgroStrategia că funcționarii APIA își fac treaba iar fermierii nu vor fi sancționați în urma controlului prin monitorizare, din cauza erorilor de sistem.

    ”Într-adevăr a fost această situația și chiar am ieșit eu public pentru că eram la un eveniment în țară și am spus, ceea ce repet și acum: nimeni nu va fi sancționat pentru o eroare a sistemului informatic. Nu doar România ci toate statele s-au confruntat cu astfel de erori”, a dat asigurări Adrian Pintea.

    Clarificările pentru fermieri vin să liniștească producătorii agricoli care se temeau că pot rămâne fără bani.

    Citiți și: Oficial MADR despre avansul APIA: Verificați conturile! Plăți în ritm alert de astăzi!

    Adrian Pintea: S-a făcut și cea de-a treia interpretare a controlului prin monitorizare

    Oficialul MADR a explicat cum s-a desfășurat în acest an controlul prin monitorizare, verificare care a fost efectuată pentru toate suprafețele agricole declarate pentru subvențiile pe suprafață.

    ”De unde a apărut această eroare? Noi știm și fermierii erau obișnuiți încă din 2007 că erau supuși la 2 tipuri de controale: clasic când venea funcționarul în teren și efectua măsurători sau cel prin teledetecție prin care se verificau culturile declarate la APIA, cu spectru de culori, etc. Aici toată lumea era familiarizată. Pe lângă cele 2 controale care erau arhicunoscute de către fermieri și de către funcționarii APIA, noi am început cumva timid ca să ne familiarizăm în anul 2022 cu acel ”monitoring” adică monitorizarea tuturor suprafețelor declarate la APIA. Din 2023 acest tip de control a devenit obligatoriu dar noi am lucrat încă de anul trecut tocmai pentru a nu ne pune într-o situație dificilă. În momentul în care s-a făcut prima interpretare au fost foarte multe erori de sistem adică situații în care fermierii aveau porumb și apărea mazăre, rapiță. S-a venit cu a doua interpretare și s-a mai clarificat din situații pentru că fermierii au mers la serviciul de specialitate APIA de care aparțin și au confirmat cultura și o parte din probleme s-au clarificat atunci”, a spus Adrian Pintea pentru emisiunea AgroStrategia.

    Acesta a completat că APIA a venit și cu o a treia interpretare iar astăzi funcționarii agenției sunt undeva la un procent de peste 85-90% cereri care sunt rezolvate. ”Dar și celelalte cereri vor fi clarificate. Dar nimeni nu va fi sancționat pentru o eroare”, a mai arătat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii.

    Funcționarii APIA, acuzați că nu soluționează erorile și lasă fermierii fără bani 

    Deputatul Daniel Gheba a avertizat într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook că fermierii pierd banii pentru subvenții din cauza controlului prin monitorizare. Acesta a prezentat cazul unui fermier care controlul i-a generat floarea-soarelui deși el cultivase grâu.

    ”Este  și cazul fermierului cu care am discutat din comuna Melinești, sat Negoiești. Agricultorul a cultivat grâu, iar teledetecția i-a generat că ar fi avut floarea-soarelui. Numărul fermierilor afectați de aceste erori este uriaș. Aceștia riscă să piardă subvențiile acordate din cauza superficialității angajaților APIA, care în loc să iasă pe teren, să discute cu fermierii și să rezolve aceste erori care le afectează munca de-o viață, stau la birou și bifează erorile sistemului informatic”, a susținut parlamentarul.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii. Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu Subvenții APIA 2024. Terenurile care primesc bani la hectar și cele care sunt scoase de la plată Alertă meteo de vreme severă! Ploi și căderi de grindină până vineri dimineață

    Ultimele știri

    Vremea se schimbă radical: vin ploile. Prognoza meteo actualizată! Urgent la APIA – ultima zi în care fermierii mai pot cere subvenția trimestrială Carne de miel nu doar de Paști. Strategia ing. Ionică Nechifor pentru a readuce oaia pe masa românilor