• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avans APIA 2023: Fermierii pot cere decizia de plată pentru prima tranșă din subvenții

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Decizia de plată pentru prima tranșă din subvenția APIA poate fi solicitată de fermieri direct de la funcționarul care le instrumenează cererea. Conducerea agenției a informat beneficiarii de subvenții cum pot avea acces decizia de plată.

    Producătorii agricoli care așteaptă subvențiile în avans pot cere direct la centrele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) unde au depus cererea de plată, decizia pentru campania 2023. Răspunsul a fost dat de funcționarii care gestionează pagina de Facebook APIA, la solicitarea beneficiarilor de subvenții.

    Citiți și: Ordin MADR în Monitorul Oficial. Fermieri cu subvenții APIA tăiate parțial sau total

    Fermierii pot afla direct de la APIA ce sume primesc în avans pentru campania 2023

    În răspunsul oferit fermierilor, funcționarii APIA au subliniat că producătorii agricoli sau crescătorii de animale pot afla de la centrul unde au depus cererea în 2023 care este stadiul dosarului. Astfel, beneficiarii de subvenții se pot informa direct cu privire la decizia de plată, dacă au intrat la autorizare, dacă au penalizări în urma controalelor și ce sume primesc direct în conturi.

    ”Toate deciziile de plată sunt emise de către centrele locale/județene APIA care gestionează dosarele fermierilor. Pentru orice fel de informații referitoare la aceste documente (data emiterii, suma autorizată pentru plată etc.) vă puteți adresa centrului APIA unde ați depus cererea de plata”, au adus precizări funcționarii agenției.

    Citiți și: Avans APIA 2023. Plata minimă pe hectar care se achită la prima tranșă

    Plata avansului APIA de încheie la 30 noiembrie

    APIA intră în ultima săptămână de plată pentru avans, care se mai poate autoriza până pe 30 noiembrie pentru campania 2023. Deși APIA nu a făcut un anunț oficial încă cel mai probabil ultima zi de autorizare va fi 29 noiembrie având în vedere că de la 30 noiembrie angajații intră într-o mini-vacanță prilejuită de sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională.

    Reamintim că, în cazul plăților direct, fermierii primesc în avans 70% din cuantumurile stabilite pentru campania 2023. Sumele ajung în conturile fermierilor în lei, la cursul 4,9735 lei/euro.

    Iată ce sume intră în conturi:

    Plăți avans APIA – sume la hectar

    – PD-01 – Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității BISS: 97,57 euro/ha adică 485,264 lei/ha, subvenția integrală în 2023. În avans calculul devine: 485,264 lei/ha X 70% = 339,685 lei/ha.

    – PD-02 – Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității CRISS: 51,13 euro/ha adică 252,761  lei/ha, subvenția integrală în 2023. În avans calculul devine: 252,761 lei/ha X 70% = 176,51 lei/ha.

    – PD-03 – Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri CIS-YF: 46,00 euro/ha adică 228,781 lei/ha. În avans calculul devine: 228,781 lei/ha X 70 % = 160,146 lei/ha.

    Plăți avans APIA – sume pe cap de animal

    – PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte: 338,00 euro/cap de animal adică 1.681,043 lei/cap subvenția integrală în 2023. În avans calculul devine: 1.681,043 lei/cap X 70%=1.176,73 lei/cap de vacă;

    – PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită: 279,00 euro/cap de animal adică 1.387,606 lei/cap subvenția integrală în 2023. În avans calculul devine: 1.387,606 lei/cap X 70%=971,32 lei/cap de vacă.

    – PD-23 Sprijin cuplat pentru venit — bivolițe de lapte: 169,19 euro/cap de animal adică 841,466 lei/cap subvenția integrală în 2023. În avans calculul devine: 841,466 lei/cap X 70%=589,026/cap de vacă.

    – PD-24 Sprijin cuplat pentru venit ovine—caprine: 16,9448 euro/cap de animal adică 84,2749 lei/cap de oaie sau de capră subvenția integrală în 2023. În avans calculul devine: 84,2749 lei/cap X 70% = 58,9924 lei/cap de oaie sau capră.

    Te-ar mai putea interesa

    DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!